Sonia Micu a fost vreme de șapte ani parte a grupului Coca-Cola și a trecut de la junior brand manager, până la a fi marketing manager pentru Europa Centrală și de Est. Acest lucru a fost una dintre cele mai buni școli pentru ea. A decis să o ia pe calea antreprenoriatului și să lanseze o linie de lenjerie intimă minimalistă. Succesul nu s-a lăsat așteptat.

De la corporație la antreprenoriat

Sonia spune că perioada de la Coca-Cola a fost cea mai bună școală de marketing. “Am făcut un master în marketing la o universitate din Londra și nici măcar acela nu m-a putut învăța cât a făcut-o Coca-Cola. Am învățat multe și în celelalte companii multinaționale în care am lucrat, însă Coca-Cola nu este o corporație oarecare. Acolo am învățat ce înseamnă respectul față de cei cu care lucrezi, în special față de cei care îți raportează, față de creativi sau față de furnizori, și cât de important este să fii foarte exigent cu tot ce iese din mâna ta”, a spus Sonia.

A decis să plece atunci când a venit momentul să-și demonstreze că e capabilă și de alte lucruri. În timpul preavizului, a depus o cerere de înregistrare a mărcii NALU, iar timp de nouă luni a dezvoltat produsul. “Până când a fost lansat produsul, totul se mișca încet și acela a fost un moment de liniște în care am citit mult și m-am bucurat de libertatea pe care nu o mai avusesem niciodată”, își amintește Sonia.

Ideea a venit dintr-o nevoie și o observație. “Mă copleșeau consumerismul și tot excesul pe care îl aducea cu el, toate mesajele care spuneau că nu ești niciodată suficient si că vei fi implinit dacă vei mai cumpăra ceva. Așa a venit ideea de a simplifica obiecte care sunt complicate inutil. Lenjeria este unul dintre ele, nu doar în ceea ce privește decorațiunile, dar și în privința celorlalte așa-zise funcționalitați care supun corpul la un disconfort inutil și la standarde învechite de frumusețe”, explică Sonia filosofia NALU.

Lansarea NALU Underwear

Investiția inițială de care a avut nevoie afacerea a fost de 30.000 de euro. Sonia Micu și-a propus să lucreze local, așa că a ajuns să fabrice lenjeria la Cluj-Napoca, după o perioadă de documentare în care a vrut să descopere cea mai bună fabrică.

Chiar și astăzi, antreprenoarea din București se ocupă de 90% din ceea ce face NALU, în timp ce producția e asigurată la Cluj-Napoca, iar o firmă de web development se ocupă de mentenanța site-ului.

NALU nu funcționează pe principiul colecțiilor, pentru că, spune Sonia Micu, nu se ghidează după tendințe, ci mai degrabă toate produsele sunt adăugate dacă e nevoie de ele. “Fie cer clienții să încercăm segmente noi (precum constumele de baie sau sutienele special create pentru femeile care alăptează), fie anticipez eu ce nevoi nu acoperim.”, spune Micu.

Momentan NALU vinde pe site-ul propriu, de unde livrează gratuit în România, dar face și livrări internaționale. “Pe lângă comenzile ce vin din țări mari și “previzibile”, din cand în cand ne mai surprinde o comandă dintr-un stat precum Ohio sau Luxemburg. NALU mai este prezent într-un magazin din Manhattan, a fost toamna aceasta într-un magazin pop-up din Londra, se află în cateva magazine-concept din Romania și într-un mare retailer online regional, care ne distribuie produsele in Cehia, Slovacia și Romania.”, spune fondatoarea companiei. A ajuns să exporte prin faptul că a cunoscut o persoană cu putere de decizie care a apreciat produsele companiei și a anticipat succesul lor pe piețele internaționale. În momentul de față, livrarea produselor are un tarif de 15 euro pentru străinătate, în timp ce comenzile de peste 150 de euro au livrarea gratuită.

În România, produsele NALU se găsesc offline în București, în magazinul The Urbanist și în Beans&Dots, dar și într-un concept store din Iași, Pop Mon Art.

Statisticile unui business minimalist

Anul 2017 s-a încheiat pentru NALU Underwear cu o cifră de afaceri de 51.000 de euro, cu peste 2.500 de produse vândute.

Cea mai populară alegere din magazinul Soniei Micu este lenjeria din bumbac organic, mai ales cea de culoarea pielii.

“Principala provocare o reprezintă mentinerea unui stoc suficient de mare pentru a acoperi cerinția pentru toate modelele și marimile. Teoria spune că acesta trebuie sa fie lunar de patru ori mai mari decât cea mai bună lună de vânzare, iar asta blochează mult cash-flow. La fel fac și termenele scurte de plată și aici apare presiunea.”, spune Sonia Micu.

După câștigarea premiului de 70.000 de euro la Startarium urmează scalarea - angajarea mai multor oameni, comunicarea în afara țării și creșterea producției.