Bună tuturor cititorilor acestui newsletter, Fac un rezumat pe scurt legat de scrisoarea ce urmează. Va fi despre Nicolae Ceaușescu, suveranism, lanțul de supermarketuri La Cocoș și producătorul de lactate Artesana. Probabil că nu simți că există vreo legătură între ele, dar eu o simt. Și e un mesaj pe care mediul antreprenorial din România trebuie să-l transmită mereu. Pentru că lupta împotriva unui curent izolaționist nu s-a terminat odată cu niște alegeri anulate și un scrutin care a adus la conducere un candidat pro-european. Lupta abia începe. Care sunt premisele? Inscop Research, împreună cu Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului, realizează o cercetare privind nostalgia comunistă în România. Datele arată că 64% din persoanele intervievate au declarat că Nicolae Ceaușescu este un lider bun, iar doar 24,1% au declarat că acesta a fost un lider rău. În același timp lanțul de supermarketuri La Cocoș, deținut în proporție de 70% de EBRD - Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare - va fi vândut către retailerul german Schwarz, cei care au în România branduri precum Lidl sau Kaufland. În acest context, am urmărit cum influenceri politici precum Robert Turcescu deplând vânzarea "pe bucăți" a economiei către străini, în timp ce "românii nu mai dețin nimic”. De asemenea, grupul Artesana, producător de lactate, primește în acționariatul său fondul Booster Capital. Aceștia au cumpărat o participație minoritară de la alt fond de investiții, ROCA Investments, care investise în timpul pandemiei în Artesana. Și aici am văzut discuții în comentariile de pe Facebook despre cum "Artesana a promis că nu se vinde și iată, s-au vândut!”. De ce se vând companiile? Există în lume achiziții forțate ale unor companii, fără îndoială. De asemenea, există și achiziții cu scopul de a închide anumiți competitori. O achiziție forțată poate fi făcută ori pentru companiile listate la bursă sau printr-un așa numit "atac raider”, unde se schimbă aproape cu forța acționariatul. Dar nu e cazul aici. De asta e nevoie să explic, deși publicul acestui newsletter se pricepe. Dar vreau să dați mai departe mesajul meu. La Cocoș a vândut încă din august anul trecut 70% din acțiunile sale, deținute de fondatorii săi, familia Nica, spre EBRD, dar și două fonduri de investiții din România. Motivul vânzării voluntare a fost pentru a putea finanța extinderea rețelei care ajunsese până la 4 hipermarketuri. Ca să poți să finanțezi o asemenea extindere rapidă poți apela la bănci, la credite, dar nu merge mereu. O altă metodă e să dai din acțiunile tale spre un fond de investiții sau spre o bancă de investiții, ca în cazul de față. Asta după ce familia Nica a crescut rețeaua până unde au putut, până unde s-au priceput și până unde au avut bani. Ce se întâmplă când în acționariatul unei companii intră majoritar fonduri de investiții? Să nu ne facem iluzii. Scopul principal al unui fond de investiții, prin natura sa, este să crească business-ul și să-l vândă mai departe cu un profit. Mai mic sau mai mare. De cele mai multe ori dorința este de mai mare. În momentul în care La Cocoș era deținut majoritar de fonduri de investiții, vânzarea pe mai departe era doar o chestiune de timp. Motivul e simplu. Un fond de investiții nu are ca scop administrarea unui lanț de hipermarketuri, ci creșterea și vânzarea sa. Robert Turcescu, influencer politic, în lipsă de alt apelativ, se face că nu știe acest lucru. Știe, pentru că îl duce mintea. Dar pentru a se coborî la nivelul manipulării suveraniste de astăzi în care se încadrează "o face pe-a prostul" cum ar zice bunica. El spune că ne cumpără străinii și că rămânem fără branduri naționale. Ce nu spune Robert Turcescu este că antreprenorii au decis singuri ca în 2024 să vândă spre un fond de investiții. Iar de acolo traseul este unul singur, nu există variantă. Acea companie putea fi cumpărată de oricine vine cu o ofertă comercială bună și cu un plan de dezvoltare. La fel, ce nu spune Robert Turcescu, cel care din păcate pentru mine a fost unul din "idolii" mei jurnalistici, unul dintre motivele pentru care am luat-o pe calea acestei profesii și care m-a dezamăgit în mod repetat de-a lungul timpului, e că există și exemple contrare. Dedeman, rețea românească de retail de construcții se extinde în Grecia. Cumpără de acolo. Pentru că Dedeman are capacitatea, posibilitățile financiare și domină o piață. După ce au dominat piața din România, extinderea e un pas natural. Bitdefender, cea mai mare companie globală de securitate cibernetică, se extinde în mod repetat prin achiziția unor firme din Singapore sau Statele Unite. Pentru că Bitdefender a crescut ca un lider în domeniu, are capacități financiare și domină piața încât iată, să se plângă singaporezii că vin românii să le ia companiile. Și ce nu spune Turcescu e că dacă proprietarii La Cocoș vând nu vor sta pe un munte de cash, precum Sorin Ovidiu Vîntu la finalul lui 1990 (conform afirmației acestuia într-un interviu pentru Adevărul, inclus ulterior în documentarul Recorder - 30 de ani de capitalism. Nu. Banii circulă. Vor investi mai departe, se vor implica în alte domenii. Vor fi niște români bogați, da, dar care nu vor sta pe bani. Aici este scopul statului să-i facă pe antreprenorii cu bani disponibili să investească. Pentru că așa se creează locuri de muncă și se transformă comunități. Putem să gândim limitat și să spunem că firmele fondate de români ar trebui deținuite doar de români. Dar asta ar însemna ca în mintea "noastră" suveranistă să nu fim raportați la economia globală care funcționează de zeci sau sute de ani. La fel cum e și cazul Artesana, deși mai mic. Acolo vorbim de un procent minoritar, 20% din companie. De ce vrea o companie să vândă și "patronache" să nu aibă toată firma? Păi e simplu. Când vinzi 20% din companie primești bani pentru asta. Primești oameni care se pricep, care au contacte. Și poți să crești, poți să investești banii aceia în dezvoltarea de noi linii de producție. Dacă nu ar fi așa, bursa nu ar exista. Pentru că, deși nu știu dacă mintea suveranistă va pricepe asta, orice companie listată la bursă nu-și mai aparține sieși și nici celor care sunt CEO, Directori sau fondatori. De asta o companie la bursă se numește o companie publică. Da, poți să ții business-ul tău 100%. Dar pe o piață grea, aglomerată, ca antreprenor iei decizii pentru binele tău și al angajaților tăi. Ca să ai bani să investești, să mai construiești o linie de producție, să mai angajezi oameni, să bagi bani în economie. Ideea aceasta a promisiunii nevânzării vreodată e o iluzie și ține de o alegere personală, nu neapărat de business. Dau și un exemplu din zona aceasta. Agroland, cea mai mare rețea de magazine pentru agricultori din România, vrea să fie un business care să fie lăsat moștenire copiilor fondatorilor. FAN Courier la fel. Dar e o alegere personală, din nou. Și dacă nu ar avea personalul și sens de business, atunci nu s-ar face. Dacă Agroland sau FAN Courier nu ar mai putea fi competitive și să crească, atunci vânzarea ar fi opțiune. Și cu Ceaușescu ce am avut? Propaganda suveranistă din ultimele luni a readus din nou pe tapet subiecte care erau izolate. Pe vremea lui Ceaușescu era mai bine. Înainte de 1989 România producea mai mult. Eram grânarul Europei. Aveam fabrici și uzine, toată lumea avea un loc de muncă. De la căderea comunismului PIB-ului României a crescut de 7 ori. Dar poate nu credeți în cifre absolute. E normal. Statistica nu poate bate drama personală. Aveam fabrici și uzine. Da, dar productivitatea acestora era scăzută. Fabricam ca să ne aflăm de multe ori în treabă. Vindeam către țări din blocul comunist cel mai mult, în cadrul unei iluzii care nu se mai aplică astăzi. Colosul industrial ar fi căzut și fără revoluție. A se vedea URSS. Aveam un loc de muncă. Ce nu au mai apucat românii care plâng astăzi după acele locuri de muncă este căderea economică. A venit Revoluția mai devreme decât colapsul economic inerent. De asemenea, România exporta mai puțin decât astăzi, chiar dacă astăzi da, avem și exporturi ale unor companii străine, dar și a unor companii din România. Productivitatea la hectar a marelui grânar era mai mică decât astăzi. Se producea impresia că e mult, dar se producea prost. Nostalgia liderului bun e cea a liderului autoritar. A unei economii nu neapărat stabile, dar fără miză. Aveai casă, nu te îngrijorai. Aveai muncă, nu conta dacă merge bine sau rău, responsabilitatea muncitorului era spre zero. A venit democrația. S-a furat ca-n codru, dar nu au furat străinii. Au făcut-o românii. Mulți au rămas fără joburi. Tatăl meu, mama mea au rămas fără joburi, da. Mama a plecat în Italia la muncă. Tata și-a cumpărat camionul pe care-l conducea la întreprinderea de stat, dar a fost învins de capitalism. Nu pentru că a avut capitalismul ceva cu el, ci pentru că avea zero educație financiară. A trecut de la a veni cu sacoșe de cash în casă la a nu avea ce pune pe masă. Totul din responsabilitatea sa, pentru că nu a știut să drămuiască banul. Dar răspunsul la aceste probleme sociale, la nesiguranța de astăzi, nu e în autoritarism. Nu e într-un regim centralizat. Pentru că pentru orice suveranist de astăzi aș avea o singură întrebare. Dă-mi un singur exemplu de economie centralizată autoritaristă care funcționează bine. Și nu ai voie să zici China, pentru că modelul acela de capitalism supravegheat de stat nu este repetabil în altă țară. Revin la ce ziceam. Lupta abia a început. Scriem despre antreprenorii din România. Și știu că au avut de suferit în ultima perioadă. Nu din cauza lor s-a mărit TVA-ul, ci din cauza unor măsuri populiste. Populismul este mai puternic ca niciodată. Vine din alimentarea fricii oamenilor. Din alimentarea necunoscutului. Și dacă e să ai un scop în viață, poți să-ți faci un scop în viață din a educa oamenii nepricepuți chiar și cu prețul propriilor nervi.
O zi bună! Vlad Andriescu editor coordonator start-up.ro & Green Start-Up vlad@start-up.ro
| 
