Experții Smis au dezvoltat o soluție adresată antreprenorilor și firmelor de consultanță pentru verificarea eligibilității, scrierea proiectului și depunerea acestuia în cadrul Acțiunii 4.1.1 „Investiții în activități productive”.

Acum, Smis vine în ajutorul antreprenorilor cu trei noi aplicații dezvoltate în parteneriat cu Termene.ro.

Poți scrie deja proiectul în pregărirea lui prin aplicația dezvoltată de Smis aici.

Pentru prima dată, antreprenorii au acces la o suită de aplicații: POCStatus, POCSketch și POCManager, care formează o platformă completă pentru verificarea eligibilității firmei în cadrul Acțiunii 4.1.1 „Investiții în activități productive”, pentru elaborarea proiectului și depunerea lui, precum și pentru implementarea acestuia.

Obiectivul schemei de ajutor de stat îl reprezintă susținerea IMM-urilor în contextul crizei economice generate de pandemia de COVID-19, prin acordarea de ajutoare celor care se confruntă cu un deficit sau chiar cu indisponibilitatea lichidităților.

Prin prezenta schemă de ajutor, potențialii beneficiari au oportunitatea de a accesa o finanțare nerambursabilă de până la 1.000.000 euro, dar aceștia trebuie să aibă în vedere faptul că au la dispoziție 30 de zile de la momentul lansării ghidului final pentru a elabora proiectul și pentru a pregăti documentele necesare.

Proiectele vor fi contractate după principiul „primul venit, primul servit”.

Pentru a avea șanse la finanțare, expertii Smis recomandă antreprenorilor:

  • Să obțină rapid ofertele de preț pentru cheltuielile ce urmează a fi bugetate (2 oferte pentru ficare achiziție);
  • Să pregătească documentele companiei (CUI, act constitutiv, bilanțurile 2019-2020 și CV-ul managerului de proiect);
  • După caz, să pregătească documentele, în conformitate cu ghidul solicitantului (dacă proiectul implică achiziția sau construirea unui spațiu de producție/servicii: SF, PT, DALI, CU, CC, AVC, ANEVAR etc).

Cum funcționează platforma dezvoltată de Smis?

Verifici 100% gratuit prin POCStatus dacă firma ta este eligibilă și analizezi raportul oferit de echipa SMIS. Până în momentul actual, a fost interogat statusul eligibilității a peste 7.700 de companii.

Dacă firma ta este eligibilă, poți începe imediat să scrii proiectul cu ajutorul POCSketch. Grație parteneriatului cu Termene.ro, informațiile despre compania ta sunt completate automat și poți edita cu ușurință informațiile predefinite.

Informațiile introduse în aplicația POCSketch sunt intuitive, centralizate și defalcate pe categorii de cost, respectând toate variabilele și limitările din ghid.

Astfel, oricare ar fi forma documentelor finale și modalitatea/platforma de aplicare, platforma va genera automat:

  • planul de afaceri;
  • bugetul proiectului în formatul solicitat;
  • calculul indicatorilor financiari;
  • calculul indicatorilor de sustenabilitate;
  • calculul indicatorilor de mediu;
  • toate declarațiile în conformitate cu GS (aproximativ 9-11 documente).

Dashboard-ul prezintă în timp real punctajul obținut, valoarea totală a proiectului, valoarea ajutorului nerambursabil, precum și valoarea cofinanțării. Vezi cât timp mai ai până la deschiderea sistemului MySMIS (sau granturi.imm) și cât timp ai la dispoziție pentru depunerea proiectului.

Totodată, antreprenorii au acces la tutoriale complete pentru aplicare.

După faza de aplicare, POCManager vine în ajutorul beneficiarilor de finanțare în faza de implementare.

Smis este un startup românesc născut din nevoia de a facilita accesul antreprenorilor la finanțări nerambursabile, cât și din nevoia acestora de a fi îndrumați în elaborarea unui proiect și implementarea lui.

În luna aprilie, echipa Smis a lansat M2Manager, prima aplicație din România care facilita implementarea unui program cu finanțare europeană (Măsura 2) utilizată în prezent de peste 3.100 de beneficiari, iar în luna iunie avea loc lansarea aplicației HORECAmanager, care a ajutat peste 700 de beneficiari să aplice în cadrul schemei Horeca.

Scrierea proiectului prin aplicația POCScketch este gratuită. Achiziția licenței de utilizare se face numai după afișarea ghidului final și după adaptarea aplicației de scriere la ghidul final.

”Platforma creează un profil al companiei și îl intersectează cu toate finanțările existente și viitoare. În acest mod, orice antreprenor va ști în timp real care sunt finanțările pentru care este eligibil, fără a mai fi nevoie să citească zeci de ghiduri/proceduri și să piardă mai multe ore zilnic pentru a identifica aceste finanțări. De asemenea, vom oferi soluții inovatoare de scriere proiecte și implementare, precum M2Manager, HORECAManager, și mai nou cele trei aplicații POC”, a menționat Sorina Picioruș, manager de proiect SMIS.