Compania a creat acest program cu scopul de a găsi noi utilizări pentru unitățile de procesare video pe care le produce, dar și pentru a ajuta startup-urile care pot schimba lumea, punându-le la dispoziție expertiza și uneltele necesare pentru a le ajuta să treacă de etapele critice ale dezvoltării de produs, realizării unui prototip și lansării.

De-a lungul anilor, prin acceleratorul de deep learning și AI au trecut peste 2.800 de startup-uri. Cel mai recent, Nvidia a ales 12 finaliști pentru ediția din acest an. La finalul programului, trei dintre aceste startup-uri vor primi premiile în valoare de 1 milion de dolari.

Anul trecut, cele 14 echipe finaliste strânseseră 28 de milioane de dolari înainte de Inception. În acest moment, aceleași 14 echipe au atras finanțări totale de 200 de milioane de dolari.

Iată câteva dintre acele startup-uri care au potențialul de a schimba lumea medicală.

Parabricks

Fondatorii acestui startup își doresc să accelereze procesarea genomului uman (în esență, totalitatea informației genetice stocată în ADN). Informațiile conținute de genom pot ajuta doctorii să înțeleagă mai bine istoricul unui pacient și posibilitatea ca el să ajungă să sufere de anumite boli. Totodată, i-ar putea ajuta pe medici să ofere servicii customizate pentru fiecare pacient în parte.

În 2003, când am văzut prima secvențare a genomului uman, procesul era extrem de scump – 2,7 miliarde de dolari – și durase 15 ani. Acum, se poate face în aproximtiv o zi și cu vreo 1.000 de dolari. Folosind metodele de acum, până în 2026 s-ar putea identifica prin secvențare succesiunea a peste 1 miliard de perechi de baze azotate care constituie genomul uman, dar procesul ar costa 20 de miliarde de dolari.

Aici intervine Parabricks, fondatorii spunând că au găsit o metodă de a realiza analiza genomului în mai puțin de o ora, în loc de zile. Startup-ul a strâns până acum finanțări în valoare de 400.000 de dolari.

Phenomic AI

Acest startup folosește inteligența artificială pentru a combate cancerul, cercetând, în speță, problema rezistenței organismului la ședințele de chimioterapie (8 milioane de oameni mor anual din cauza cancerului, iar potrivit fondatorilor, în 90% dintre cazuril, rezistența la tratament este de vină).

În încercarea de a găsi o rezolvare, doctorii iau celule care nu opun rezistență la tratament, adaugă chimioterapie și apoi cresc clusterele de celule care sunt rezistente la tratament. Apoi caută medicamente pe care le testează pe acele celule care opun rezistență. Phenomic poate prezice care sunt celulele care vor supraviețui chimioterapiei și identifică compușii care le pot veni de hac. Ulterior, îi dezvoltă și îi aduc pe piață pentru a fi folosiți de medici în tratament.

Compania a primit finanțări în valoare de o jumătate de milion de dolari până în acest moment.

Cambridge Bio-Augmentation Systems

Startup-ul creează interfețe neuronale pentru următoarea generație de servicii medicale bazate pe intelingență artificială. Echipa din spatele startup-ului a creat o interfață harware și software pentru sistemul nervos, un fel de port USB pentru corpul uman.

Astfel, Cambridge Bio-Augmentation Systems creează un software care poate monitoriza semnalele corpului în încercarea de a înțelege codul biologic al oamenilor și a-l interpreta pentru medici.

Subtle Medical

Fondatorul acestui startup este de părere că testele de imagistică actuale, pe lângă faptul că sunt foarte scumpe, durează și prea mult timp. Așa că, prin compania sa, și-a propus să micșoreze timpul de realizare a unui RMN, de exemplu, păstrând totuși calitatea imaginilor (se pare că pot reduce timpul de efectuare de până la patru ori).

Iar modul în care face acest lucru este cu ajutorul inteligenței artificiale și prin folosirea deep learning. Costă mai puțin, se face mai repede și scade nivelul radiațiilor.

Compania a strâns, deja, 1,1 milioane de dolari de la o serie de fonduri de investiții.

Înscrierile în cadrul programului Nvidia Inception sunt deschise pentru orice startup aflat în stadiul de product development, prototipare sau lansare de produs, iar startup-urile interesate pot fi aplica aici pentru a avea acces la mentorat, finanțare, sau ajutor din partea experților Nvidia pentru diverse aspecte ce țin de dezvoltarea afacerii.