Dragoș Cătălinoiu Gociman și Gabriel Iliescu, cei doi inițiatori ai proiectului ViziteazaDelta.ro, spun că până în prezent, au alocat acestui proiect din fonduri proprii circa 130.000 euro, iar în următorul an intenționează să mai investească încă 70.000 euro, bani care vor proveni tot din fonduri proprii.

Platforma de booking, ViziteazaDelta.ro, este specializată în promovarea de pachete turistice integrate (asta înseamnă: servicii de cazare, transport, masă, excursii, agrement într-un singur loc) și este la ora actuală prima și singura platformă din România, care oferă servicii turistice integrate pentru destinația Delta Dunării. În dezvoltarea platformei, cei doi antreprenori au primit consultanță de la MaxiTours, un important tour-operator european.

Dragoș Cătălinoiu Gociman spune că turiștii își pot crea singuri vacanțele sau evenimentele corporate, pe principiul "Do it yourself" și au parte de asistență turistică permanentă 24/7, întrucât avu reprezentanți ViziteazăDelta.ro la fața locului.

Antreprenorul a adăugat că platforma are deja o echipă de 21 angajați și un departament dedicat organizării evenimentelor Corporate în Delta Dunării.

Gabriel Iliescu anticipează că în primul an de funcționare, după lansarea oficială, vor avea vânzări de pachete turistice în valoare de aproximativ 3 milioane de euro. „Credem că la fel ca noi, românii au încredere în turismul românesc și văd în Delta Dunării o destinație turistică europeană de top”, a afirmat co-inițiatorul ViziteazaDelta.ro.

Antreprenorul crede că Delta Dunării poate fi acea „locomotivă” capabilă să facă din România un punct de atracție pe harta turistică a lumii. lansează cu ocazia Târgului de Turism al României, care va avea loc în perioada 22-25 februarie 2018 la Romexpo București,

Prețul unui sejur de weekend în Delta Dunării, prin ViziteazaDelta.ro, pornesc de la 98 euro/persoană în regim All Inclusive și poate ajunge până la 300 de euro și chiar mai mult pentru un pachet VIP.

Echipa ViziteazaDelta și-a propus ca până în 2021 să aducă 1.000.000 de turiști în Delta Dunării. Pentru dezvoltarea acestui proiect, cei doi antreprenori au colaborat și cu parteneri externi.