OTP Bank consemnează rezultate operaționale pozitive, creștere pe segmentele de creditare și economisire și o profitabilitate sănătoasă pentru contextul actual.

Conform raportului publicat la Budapesta, în care rezultatele băncii sunt prezentate consolidat, ajustate în conformitate cu standardele de raportare ale Grupului, OTP Bank România a înregistrat în primele nouă luni ale anului un profit consolidat după impozitare de 39 milioane lei, mai mic față de rezultatul înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut, ca urmare a creșterii costurilor de risc preconizate în contextul pandemiei Covid-19. Cea mai mare parte a provizioanelor pentru acoperirea acestor riscuri au fost constituite încă din primul trimestru al anului.

„Ținând cont de situația pandemică, am ales la finalul primului trimestru să mergem mai departe cu ceea ce am început în 2019, strategia de dezvoltare organică Apollo. Continuăm să investim, am angajat 200 de colegi noi anul acesta, am dezvoltat servicii noi, cum ar fi deschidere conturilor 100% online pentru clienți noi, dar luăm în considerare și riscurile actuale. Prin urmare, am alocat resurse pentru acoperirea riscului potențial, lucru care se va reflecta în final în profitabilitate, pentru a putea fi performanți în piață și a finanța economia locală”, a declarat Gyula Fatér, Director General OTP Bank România.

Profitul operațional aferent primelor nouă luni ale anului a fost de 136 milioane lei, ca rezultat al creșterii cu 11% a veniturilor totale, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut; în același timp cheltuielile operaționale au urcat cu 19% y-o-y pe fondul creșterii cheltuielilor IT, ca urmare a eforturilor concentrate pentru digitalizarea serviciilor, precum și a creșterii cheltuielilor de personal; cele din urmă au fost cauzate de ajustarea la inflație a salariilor, precum și de o creștere anuală de 16% a numărului mediu de angajați.

Veniturile nete din dobânzi au crescut cu 12%, la 337 milioane lei, în perioada ianuarie - septembrie, fiind susținute de un avans solid al portofoliului de credite performante.

Volumul creditelor performante a crescut dinamic, cu 16% y-o-y, susținut de avansul cererii pentru credite imobiliare, nevoia de finanțare din partea IMM-urilor locale, la a căror finanțare a contribuit masiv programul IMM Invest și a segmentului corporate, care a crescut cu 10% de la an la an.

Activitatea de creditare a fost atipică în primele 9 luni ale anului ca efect al pandemiei Covid-19; după creșterea dinamică din primul trimestru a urmat încetinirea activității economice din aprilie-mai, iar apoi revenirea din luna iunie.

Volumul depozitelor, ajustat la cursul de schimb valutar, a crescut cu 19%, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Dinamica a fost susținută de cele trei linii de afaceri: Retail +22%, IMM +4% și Corporate +34%.

Ȋn conformitate cu standardele locale de raportare, activele băncii au atins nivelul de 14,2 miliarde lei, în creștere cu 14% comparativ cu finalul lunii septembrie 2019, iar profitul după impozitare a fost de 9 milioane lei.

Rata de adecvare a capitalului băncii a urcat la 20,9%, față de 20,5% în primele nouă luni ale anului trecut. Creșterea se datorează efectelor pozitive aduse de modificarea cadrului de reglementare european, în contextul pandemiei.

OTP Group a înregistrat în primele nouă luni ale anului un profit ajustat de 232 miliarde HUF (3,214 milioane RON). Aceste rezultate sunt efectul creșterii costurilor de risc, ca urmare a consecințelor negative ale pandemiei de COVID-19. Profitul contabil a fost de 188 miliarde HUF (2,610 milioane RON).

Subsidiarele care au contribuit cel mai mult la acest volum sunt OTP Core din Ungaria (108 miliarde HUF/ 1497 milioane RON), DSK Bank din Bulgaria (34 miliarde HUF/ 475 milioane RON), Croația (15 miliarde HUF/ 207 milioane RON), Ucraina (22 miliarde HUF/ 300 milioane RON), Serbia (10 miliarde HUF/ 144 milioane RON) și Rusia (12 miliarde HUF/ 165 milioane RON).