Seria „Palet Românesc” va face un unboxing al paleților de transport, dar și al afacerilor românești. Vom discuta cu afacerile românești despre cele mai provocatoare momente ale anului pandemic, planurile de viitor, dar și despre optimizarea logisticii prin folosirea sistemului Pall-Ex.


De ce e importantă organizarea logistică?

Prin transport paletizat afacerile românești pot să-și organizeze livrările mai bine, prin timpi de livrare stabili și o daunalitate redusă. Clientii beneficiază de asigurarea marfurilor.

Pall-Ex cuprinde o rețea națională de 38 de parteneri. În fiecare noapte din toate cele 4 hub-uri Pall-Ex pot pleca peste 5.000 de paleți care tranzitează țara, în siguranță și la timp.

În portofoliul companiei se numără 16.000 de clienți, dintre care peste 4.000 sunt clienți activi lunar, care se bazează pe Pall-Ex pentru transport.

Astfel, cum ți-am mai spus deja, în loc ca mărfurile să plece din depozitele tale către clienți și să ai și grija tirurilor de transport, Pall-Ex vine cu o soluție la îndemână.

Paleții clienților intră într-un tir Pall-Ex împreună cu cei de la alte companii. Tirul pleacă spre destinația sa, iar marfa este livrată între 24 și 48 de ore, în funcție de tipul de serviciu ales. Avantajul e că poți avea și un singur palet și să nu ai nevoie să plătești un tir întreg.

Cum au ales românii alimentația sănătoasă

Solaris Plant a luat naștere în 2002 și e un business ce produce alimente și produse sănătoase, care sunt cât mai puțin procesate. Astfel, ei realizează de la uleiuri, la sare sau produse de tipul untului de arahide.

Primele produse oferite de aceștia au fost uleiurile obținute prin presarea la rece din semințe. Astăzi, Solaris Plant oferă produse pentru mic dejun, prânz sau cină, de la fulgi, ceaiuri, cereale și leguminoase.

Noi am discutat în acest video cu Nicușor Cîrstocea, Director Operațional la Solaris Plant, despre provocările anului 2020 și ceea ce urmează pentru acest business românesc în perioada următoare.

„Și în acest moment și în trecut încercăm să ne păstrăm țelul inițial, acela de a comercializa produse care sunt aproape de ce ne oferă natura, produse neprocesate sau produse slab procesate, produse care nu au fost înfrumusețate prin diverse procese tehnologice. Cu alte cuvinte, produse sănătoase pe care oamenii se pot baza în alimentația lor de zi cu zi”, spune Cîrstocea despre poziționarea pe piață a Solaris Plant.

În 2020 din ce în ce mai mulți români au ales alimentația sănătoasă și s-au uitat către ce consumă.

„Din punctul de vedere Solaris anul 2020 a fost un an foarte bun. Nu doar pentru noi, cât și pentru tot domeniul alimentației sănătoase. Pentru că în perioadele acestea de pandemie, de probleme medicale oamenii sunt mult mai atenți la ceea ce consumă și își îndreaptă atenția către produse sănătoase, sunt mult mai selectivi cu calitatea produselor și încep să cumpere doar produse pe care se pot baza de zi cu zi, produse în care au încredere”, a explicat Nicușor Cîrstocea.

Reprezentantul Solaris Plant spune că mai mulți oameni caută produse tradiționale, sănătoase, pe care să se poată baza în alimentația lor de zi cu zi. Astfel, din dorințele clienților Solaris urmărește dezvoltarea pe noi direcții de business, cu produse fără zahăr, fără gluten și produse pentru copii.

Logistica în business-ul cu produse naturale

Orice business care trebuie să ducă produse la un client final are logistica în topul priorităților. Pentru că poți avea produse de calitate, un site excelent, dacă livrarea nu e corespunzătoare, pierzi din încrederea clienților.

„Se pune accent pe livrarea de tip next day, e extrem de important ca din momentul în care primești o comandă să o livrezi în maximum 24 de ore lucrătoare. Clienții noștri care la rândul nostru au pacienți pe care-i deservesc, au nevoie de un partener care să poată livra când este vorba de o solicitare primită de la un consumator”, spune Nicușor Cîrstocea despre livrările în acest domeniu.

Din acest motiv, Solaris Plant se uită la câteva criterii logistice esențiale pentru orice alt business, cum ar fi rapiditatea livrării coletelor în județele de destinație, eficiența, integritatea coletelor și costul acestor expediții. „Ca să spun pe scurt, ne interesează un raport calitate/preț foarte bun”, spune directorul operațional al Solaris Plant.

Colaborarea cu Pall-Ex și promisiunea celor 15 ore

Solaris Plant lucrează cu Pall-Ex după mai multe încercări logistice diverse și au ajuns să primească o livrare garantată în maximum 15 ore în orice județ din România, ceea ce le permite să respecte promisiunile pe care le oferă clienților pe site-ul lor.

„Pe măsură ce business-ul nostru s-a dezvoltat, am descoperit că ne va fi din ce în ce mai greu să acoperim creșterea avută în domeniu și să livrăm exemplar în toate colțurile țării, pentru că nu livrăm doar în orașele importante”, spune Cîrstocea.

Odată cu această creștere, spune acesta, puteau să facă unul din două lucruri. Puteau să investească în logistica proprie, cu un parc logistic mai mare și personal suplimentar sau puteau să aibă personalul ca o interfață de vânzare și comunicare cu clienții și să externalizeze logistica.

„Am apelat la un partener extern care să ne asigure transportul mărfii de la depozit în toate județele din toată țara. Pall-Ex a reușit să ne livreze coletele preluate de la noi în maximum 15 ore”, spune Cîrstocea.

El menționează că transportul paletizat reduce costurile, eficientizează livrările, asigură integritatea coletelor pe tot parcursul expediției și poți să livrezi mai rapid ca să-ți dezvolți business-ul rapid.

Mesajul său pentru antreprenori la final de 2020 și început de 2021 a fost unul simplu: „Respectați-vă promisiunile făcute partenerilor și aceștia vă vor răsplăti înzecit”.