„Inteligența artificială din Europa se află la o răscruce de drumuri, având în vedere investițiile uriașe în tehnologie în Statele Unite și China”, au declarat oficiali Confederației Laboratoarelor de Cercetare în Inteligență Artificială din Europa (Claire), în cadrul întâlnirii care a avut loc la Bruxelles pentru prima dată în urmă cu două săptămâni, relatează publicația SCMP.

Unul dintre obiectivele acestei alianțe este de a cere Comisiei Europeane să implementeze o strategie pe AI în Uniunea Europeană, similară cu strategiile adoptate de celelalte două mari puteri, dar și de a încuraja și reține talentele cu expertiză în AI. Inițiativa a fost deja semnată de circa 2.100 de cercetători din 29 de țări europene, care lucrează în zona AI.

Pentru a atinge toate obiectivele propuse, instituțiile UE ar trebui să facă investiții majore în centre de cercetare dedicate inteligenței artificiale, pe tot teritoriul continentului.

Potrivit publicației, finanțările făcute la nivelul Uniunii Europene reprezintă singura modalitate prin care poate fi dezvoltat domeniul AI, întrucât cercetările din mediul privat nu ating nivelul din China și Statele Unite. Un studiu realizat de McKinsey arăta că Europa a investit circa 4 miliarde de dolari în inteligența artificială în 2016, aproape de două ori mai puțin decât China, cu 7 miliarde de dolari investite, și extrem de puțin comparativ cu Statele Unite, care a investit aproximativ 23 de miliarde de dolari.