Totodată, Pickles este și un exemplu de business de HoReCa început în pandemie, care a trecut de criza de atunci, și-și primește clienții cu murături prăjite și sandvișuri cu calamar prăjit pe care să le savurezi, în tihnă, ascultând muzică sau conversând cu prietenii, fără a te preocupa de zgomotul din jur al orașului.

”Este un meniu care e la bază de origine americană, pentru că ingredientele sunt de acolo. Pe lângă murături prăjite avem și alte mâncăruri originare de acolo, sandvișurile cu multă brânză, ouăle Benedict, Bloody Mary, preparate care au fost încă de la început pe meniu și sunt constant. Tot timpul încerc să fac lucruri de acolo, dar încerc să le și adaptez și pe specificul de aici, cu ce ingrediente avem noi și ce ar putea să mănânce lumea, să le și placă”, ne explică Alexandra ce a stat la baza ideii ei de a lansa un astfel de local original.

Mahmureala care lansează o afacere

Original prin faptul că unul dintre preparatele de bază sunt murăturile, dar și prin prisma a ceea ce a stat la baza lansării acestui concept de restaurant și la noi.

”Am speculat o nevoie”, spune ea râzând, gândindu-se la modul în care nevoia de a găsi un leac pentru mahmureală a dat naștere conceptului Pickles.

La asta se adaugă faptul că, dacă în Londra sau New York, localuri care servesc mâncăruri precum murăturile prăjite, clam chowder (supă de scoici cu lapte și smântână), sandvișurile cu brânză sau cu calamar prăjit, nu mai au chiar un factor de wow!, la noi ceea ce a adus Pickles este inedit.

Și continuă să fie inedit, deoarece Alexandra experimentează constant cu gusturile, combinațiile pe care le face și preparatele pe care le aduce pe meniu.

”Cred că toți încercăm să facem mâncare pe care nu o face și cel de lângă noi. E frumos să fie ceva diversificat, ceva inedit tot timpul. Eu tot timpul schimb meniul,. Tot timpul când apare ceva nou mă gândesc ce am putea face, învârt două tigăi și îmi place ce iese și zic ”gata, e în meniu de mâine”, și toată lumea este șocată. Dar asta mă ajută foarte mult, e foarte multă lume care reacționează la orice chestie nouă de pe meniu”, ne povestește ea.

Ingredientul secret? Muncă, muncă și iar muncă

Și ascultând-o și văzându-i entuziasmul, faptul că mereu este cu zâmbetul pe buze chiar și când vorbește despre momentele dificile, tinzi să crezi că totul este foarte ușor și că succesul poate veni peste noapte. Însă, de fapt, la mijloc este foarte multă muncă.

”Am învățat că e foarte ok să ceri ajutor. La început eu am lucrat singură și eu făceam mâncare, eu spălam vase, eu încasam, eu debarasam. La un moment dat a devenit foarte aglomerat. Și a venit cineva care a zis ca poate spăla vasele în locul meu, apoi au mai fost și alte persoane care și-au dorit să mă ajute”, spune ea cu recunoștință, admițând și că s-a întâmplat să facă greșeli, dar clienții care s-au strâns în comunitatea Pickles au fost foarte îngăduitori.

Poate și pentru că apreciază naturalețea ei și a micii echipe alături de care lucrează acum și faptul că interacțiunea lor trece de nivelul comercial.

”Contează omul cu care interacționezi, care de cele mai multe ori ar fi bine să conducă business-ul. Dacă nu este acolo, s-ar putea ca business-ul ăla să nu fie ce-și dorește el să fie. Eu sunt super deschisă, tot timpul vorbesc despre mâncare, cum îmi vin ideile, le recomand lucruri, și lumea observă aceste lucruri. E ceva mai mult decât mâncare. Ok, am venit pentru mâncare, dar am mai primit ceva”, afirmă ea, convinsă că și mâncarea, precum și curiozitatea de a încerca ceva nou sunt factori foarte importanți în această relație.

”Contează foarte mult oamenii care sunt în business, dar ajută să fii natural, să fii tu. Nu știu dacă e la fel pentru toată lumea, dacă e o rețetă. Poate oamenii vin aici pentru un motiv, și se duc în altă parte pentru un alt motiv”, adaugă ea, menționând faptul că sunt business-uri pe care le vizitează la rândul ei pentru mâncare, oameni, vibe, ”un mix de chestii faine”.

If I can make it here, I can make it anywhere

Alexandra a deschis Pickles singură, bazându-se doar pe susținerea familiei, iar momentul a fost unul ce poate i-ar fi descurajat pe mulți alți potențiali fondatori de business.

Dar și-a făcut curaj pentru a lansa acest restaurant tocmai pentru că nu consideră că există un context favorabil sau un anumit loc în care să faci business.

”Poți să te duci oriunde pe lumea asta și să fii super pregătit și să știi ce ai de făcut și să dai greș. Poți să te duci oriunde și să ai toate condițiile de care ai nevoie pentru a-ți dezvolta business-ul și să meargă sau să nu meargă”, spune ea.

Fondatoarea Pickles menționează faptul că a luat decizia de a reveni în țară de la Londra cu ”cu gândul că dacă voi reuși să fac aici ceva, nu mă va opri nimic oriunde în altă parte – if I can make it there, I can make it anywhere”.

”Nu poate fi mai greu decât în țară să faci ceva, mai ales în industria asta. Și, într-adevăr mi se pare că este cel mai greu din lumea asta să activezi în HoReCa, dar în ciuda tuturor neajunsurilor am reușit să dezvolt un business care mi se pare că merge foarte bine. Nu cred că ai nevoie de foarte mulți factori exteriori ca să reușești să faci ceva în absolut orice industrie, dar cred că pleacă de la tine și de la cât de mult ești dispus să lucrezi. Ține de oamenii implicați în business, iar ceilalți factori pot ajuta sau nu, dar mi se pare că pot fi foarte relativi”, explică Alexandra Blaș.

Și tocmai pentru că este convinsă că reușita stă în muncă și în acțiunile unui antreprenor, sfatul său pentru orice persoană care să gândește să lanseze propria afacere este ca acesta să fie răbdătoare și să dea dovadă și de optimism.

”E nevoie de multă răbdare, de multă muncă, de multă determinare. Ajută să fii și foarte bine ancorat în realitate, să înțelegi că nu ești tu cel mai deștept, și că ar fi bine să asculți, să înțelegi ce faci greșit, ce ai putea să faci mai bine. Să înțelegi că e nevoie de foarte foarte multă muncă, răbdare – am învățat că lucrurile nu se întâmplă peste noapte așa cum am crezut eu -, și e nevoie și de optimism, de realism, de somn”, spune ea cu zâmbetul pe buze.

---

”Afacerile Orașului” este un proiect realizat cu susținerea CEC Bank. CEC Bank este unul dintre susținătorii ecosistemului antreprenorial din România, prin pachetele oferite afacerilor tinere. Prin pachetul Start-Up Localnicii, CEC Bank oferă un pachet de servicii complete pentru startup-uri, cu zero costuri în primul an.

Pentru a putea urmari acest video te rugam sa accepti plasarea de cookie-uri de marketing. Accepta toate cookie-urile.