Questo, startup-ul care te ajută să explorezi orașele, a primit o investiție de la doi angeli, în acest moment startup-ul lansat în 2017 fiind evaluat la peste 1,5 milioane de dolari.

Totuși, fondatorii Questo nu au făcut publică și valoarea la care s-a ridicat investiția în startup.

Potrivit unui anunț al fondatorilor, investiția va fi folosită pentru a asigura extinderea Questo și în orașe precum Londra, New York, Paris, Berlin, Amsterdam, Barcelona, dar și în altele.

În acest moment, tururile Questo pot fi accesate prin aplicația creată de români în 40 de orașe de la noi și din Europa.

Questo este un startup românesc care a lansat o aplicație mobilă pentru a le arăta oamenilor atracțiile mai puțin cunoscute din oraș.

Echipa creează trasee turistice care te poartă pe rute construite și preferate de localnici.

Astfel, eviți capcanele populare și te bucuri, în schimb, de locuri mai puțin explorate, însoțite de legende, povești și anecdote despre acele locuri și oamenii care au trecut pe acolo.

”Ne dorim să aducem o schimbare într-o piață cu o valore de peste 120 de miliarde de dolari oferindu-le călătorilor, dar și localnicilor, un mod captivant și amunzant prin care să exploreze orașul cu ajutorul tehnologiei”, a declarat Alex Govoreanu, CEO și cofondator Questo. ”Aplicația noastră se află la răscrucea dintre tururile ghidate și jocuri precum Pokemon Go și este un instrument potrivit atât pentru millennials cât și pentru reprezentanții generației Z aflați în căutarea unor experiențe amuzante, unice și autentice”, a mai spus Alex.

Acum, aplicația Questo are peste 100 de quest-uri active. Potrivit fondatorilor, anul trecut, peste 35.000 de utilizatori au finalizat quest-urile din aplicație, parcurgând peste 100.000 de kilometri pentru a descoperi poveștile și obiectivele locale.

Misiunile au diferite grade de dificultate, iar înainte de a alege un tur, utilizatorii pot vedea mai multe detalii despre experiențele din aplicație, cum ar fi: descrierea turului, lungimea și durata medie de explorare, clasamentul exploratorilor, plus recomandări.

Cum se parcurge un traseu Questo?

Utilizatorii aplicaţiei primesc, pentru început, un punct unic de start în oraş. Odată ajunşi acolo, aplicaţia le transmite un prim indiciu, pe care aceştia trebuie să îl urmărească pentru a descoperi următorul loc de pe traseu. De fiecare dată când descoperă un loc nou, utilizatorii primesc în aplicaţie şi povestea locului respectiv. Apoi, urmează un indiciu nou şi tot procesul se repetă până la final. Aplicația este construită astfel încât oamenii sunt încurajați să cerceteze împrejurimile, telefonul fiind doar un suport pentru prezentare.

Echipa Questo a fost una dintre cele nouă acceptate în ediția din 2018 a Booster Lab, un proiect creat de Booking.com. Valoarea premiului câștigat de echipa românilor fiind de 20.000 de euro. La începutul anului trecut, Questo a stabilit un parteneriat cu autoritățile pentru a oferi tururi digitale în Alba Iulia.

Citiți pe larg povestea Questo și aflați planurile de dezvoltare a aplicației în acest material.