Acceleratorul clujean Spherik, care a deschis sesiunea de aplicații pentru toamna aceastaă, organizează un program special pentru a susține companiile din Republica Moldova. Innovate Moldova invită startup-urile de peste Prut să participe la Cluj și acoperă toate cheltuielile.

12068591_716197001858202_549906126167070109_o

Spherik aduce noi elemente acceleratorului de anul acesta, care ajunge la a doua ediție după cea de anul trecut. Astfel, echipele din Republica Moldova vor putea aplica în cadrul proiectului Innovate Moldova, vor intra la Product Bootcamp, prima fază a acceleratorului și vor putea rămâne mai departe în program.

Cei care vor să aplice pe site, la această adresă, vor primi cazare, transport, networking gratuit. Dacă doresc să rămână în program, Spherik Accelerator ia o cotă de 3,14% din firma lor, dacă vor avea succes.

Programul care vrea să implice ecosistemele de pe ambele maluri ale Prutului vine și cu ajutorul faptului că Liberty Technology Park, unul dintre partenerii din Spherik Accelerator e deținut de omul de afaceri Ion Sturza, originar din Republica Moldova și fost prim-ministru al țării.

De la Accelerator la Innovate Moldova

„Primul pas pentru Spherik Innovate Moldova a fost la finalul lui 2014, când ne-am întâlnit cu tineri din Moldova care vizitau Liberty Technology Park. În acel moment mi-am dat seama că luăm uneori lucrurile de-a gata. Deși ecosistemul românesc mai are până să-și atingă potențialul, putem fi mulțumiți. Ne-am întâlnit apoi cu o delegație din Republica Moldova și erau interesați de conceptul Spherik“, a declarat pentru start-up.ro Jennifer Austin, directorul programului Spherik Accelerator.

„Spherik are ca motto Share Challenges, Share Opportunities, Share success. Multe țări din regiune au aceleași provocări. Am muncit mult să creăm conexiuni globale pentru comunitatea noastră, dar leadership-ul înseamnă să ne concentrăm pe cum putem să ajutăm comunitatea, inclusiv vecinii noștri, mai ales pentru că ecosistemul românesc a trecut peste anumite provocări pe care le are Moldova acum“, a mai spus Jennifer Austin.

În acel moment mi-am dat seama că luăm uneori lucrurile de-a gata. Deși ecosistemul românesc mai are până să-și atingă potențialul, putem fi mulțumiți

„De asemenea, programul nostru va profita de diversitatea câștigată după această inițiativă. Programul nostru a avut de câștigat în urma experienței internaționale a staff-ului și mentorilor noștri, iar echipele internaționale ne vor ajuta“, a mai spus Austin.

„Moldova are câteva evenimente interesante pentru startup-uri - Startup Weekend sau Tekwill. E clar că există dorința și scânteia necesară în Republica Moldova pentru a crea startup-uri inovatoare și de impact. Trebuie să fie create structurile și organizațiile care să ofere suport pe termen lung“, a mai spus Austin.

Spherik Accelerator are termen pe 15 octombrie

Aplicațiile la Spherik Accelerator pot fi făcute pe f6s.com până pe 15 octombrie de către echipe care pot să lucreze de la Liberty Technology Park din Cluj. Product Bootcamp va începe pe 16 noiembrie, iar programul 2015 se va termina oficial cu un Demo Day în luna martie.

Echipele care aplică în această perioadă pot primi și feedback și pot reînscrie aplicația, după ce au îmbunătățit câteva lucruri, în funcție de sfaturile juriului. De asemenea, vor exista interviuri face to face pentru ca și cei care nu știu să-și prezinte foarte bine ideea în scris să poată demonstra utilitatea ei.

Pentru anul acesta, Spherik ar dori tot șapte startup-uri în program, dar lucrurile depind de calitatea aplicanților.

Principala adiție este Product Bootcamp, un program intensiv de două săptămâni, chiar la începutul programului, care se concentrează pe produsele existente, pe dezvoltarea lor și găsirea unei iterații care să fie cât mai aproape de niște obiective realiste de piață.

„Product Bootcamp va însemna două săptămâni de muncă intensivă la produs, descoperirea problemelor pe care le rezolvi, planificarea MVP-ului și construirea unui prototip. De asemenea, echipele își vor construi și primul pitch și vor lucra pentru prima oară pe un plan structurat“, a povestit Jennifer Austin pentru start-up.ro.

Astfel, în tabăra de produs pe care o va organiza Spherik Accelerator vor participa echipele împreună cu un “antrenor personal”. Aceștia din urmă sunt ori membri ai echipelor din cohorta 2014 sau antreprenori cu succes. Printre antrenori se numără Radu Iuhas (Pangea Communications), Oana Călugăr (Products and Analytics consultant), Matt Sampalean (product manager at SDL), Bogdan Colceriu (CEO Frisbo), Adrian Pica (product manager Telenav & co-founder Oblico), Marius Rus (investment manager la CIT) și Florin Mureșan (CEO Squirrly) . Antrenorii vor fi diferiți de mentori pentru că vor lucra îndeaproape cu o singură echipă, pe care o vor întâlni în mod constant și vor fi ca o parte a echipei. Printre ei se numără Radu Georgescu, Philipp Kandal (co-founder și CTO la Skobbler, companie achiziționată de Telenav), Ana Maria Andronic (co-founder Venture Connect) sau Stephanie Dalquist (lead of innovation la AirLiquide