Potrivit reprezentanților agenției, verificările sunt făcute în limita bugetului alocat programului Start-Up Nation, iar stadiile în care se află dosarele firmelor înscrise se regăsesc în document: acceptat/admis, respins, în clarificări, în verificare.

”Direcția de Antreprenoriat și Programe pentru IMM va actualiza centralizarea rezultatelor comunicate de către Agențiile pentru IMM, Atragere de Investiții și Promovare a Exportului. Verificările se vor opri la numărul RUE 10500 iar aplicanții care au alocate numere de înregistrare mai mari sunt în afara bugetului alocat programului în anul 2017”, scrie în acea postare.

Ultimele două săptămâni au fost destul de pline de vești privind statusul programului Start-Up Nation. La finalul săptămânii trecute, aceeași entitate anunța că vor începe programările pentru semnarea actelor adiționale privind programul Start-Up Nation, după ce, anterior ministrul Antreprenoriatului, Ilan Laufer, anunța că Guvernul a ridicat clauza suspensivă pentru programul Start-Up Nation. În cadrul unui eveniment la Ploiești, Laufer a dat și alte statistici privind programul. Astfel, se deblochează suma de 500 de milioane de lei din fonduri europene, iar proiectele pot fi implementate, inclusiv cele cu cerere de plată. La nivelul creditelor bugetare de la Guvern, programul Start-Up Nation a primit 250 de milioane de lei. Guvernul mai trebuie să aloce încă 950 de milioane de lei. Banii deja acordați vor fi utilizați pentru finanțarea firmelor din București, Ilfov și mediul rural, care nu pot primi banii din fonduri europene.

Dosare Trimise Start Up 02.10.2017 by Oana Cosman on Scribd