Numele lui Andrei vă este cunoscut, cel mai probabil, de la stoica.digital, o agenţie de growth marketing care ajută companiile tech B2B din Europa să îşi crească impactul în mediul online şi să atragă mai mulţi clienţi prin intermediul website-ului. Totodată, Andrei este și unul dintre specialiștii pe care-i puteți contacta pe marketplace-ul nostru de servicii biztool.ro.

A început să construiască Brunch în 2020 alături de Răzvan Stătescu, care deține și funcția de CTO, pe care-l cunoștea din alte proiecte în care lucraseră împreună.

Ce face Brunch

Foarte pe scurt, Brunch este o soluție de feedback live. ”Brunch este un produs software as a service prin care experții în construirea sau optimizarea website-urilor pot colabora cu alți oameni din echipa sau cu clienții lor. Având o soluție prin care pot adăuga comentarii sau pot propune modificări de conținut direct în contextul website-ului, scutesc multe mesaje neclare schimbate, frustrări și timp pierdut ineficient”, ne explică Andrei.

În acest moment, Brunch are 250 utilizatori, dintre care 16 useri activi. ”Suntem încă la început cu partea de clienți, dar am adaptat produsul după feedbackul obținut până acum și ne concentrăm atenția în următoarele câteva luni pe aducerea mai multor utilizatori în platformă și comunicarea cu utilizatorii activi”, mai spune Andrei Stoica.

Cofondatorul Brunch precizează faptul că planul echipei este ca în următoarele câteva luni, startup-ul să ajungă la primii 100 utilizatori plătitori. În plus, își mai doresc să atragă câteva runde noi de finanțare pentru a susține creșterea și a construi o echipă cât mai sănătoasă.

”Ne propunem mai degrabă să susținem o creștere cât mai accelerată decât să ajungem la break even în viitorul apropiat”, adaugă Andrei.

Finanțare de un sfert de milion de euro

Brunch a atras recent atenția antreprenorului și investitorului Mihai Ivașcu, CEO Modex și Investment Partner la Ulpia Ventures, un fond de investiții lansat anul acesta, dedicat atât antreprenorilor la început de drum, cât și echipelor mai mari, pregătite de scalare la nivel internațional. Astfel, la începutul lunii iunie, fondatorii Brunch anunțau faptul că au atras o finanțare în valoare de un sfert de milion de euro de la Mihai Ivașcu.

”Mihai și Ulpia Ventures au apărut în momentul potrivit pentru noi. Am înțeles cu Răzvan, după 8 luni de lucru la construirea platformei, că era nevoie de parteneri externi pentru a putea construi în continuare produsul, echipa și pentru a aduce suficienți utilizatori”, afirmă Andrei Stoica.

Pe lângă investiția financiară, Mihai și echipa de la Ulpia contribuie și cu ajutor acolo unde e nevoie și au competențele potrivite pentru a duce Brunch spre următorul nivel de dezvoltare.

”Ce a devenit clar pentru mine după procesul acesta e că, dacă ai un produs minim funcțional și o piață pentru el, poți găsi parteneri cu care să-l construiești mai departe. E foarte important totuși să poți dovedi, atât ție cât și celorlalți, că există într-adevăr o piață și utilizatori suficienți interesați de ceea ce construiești. Sau să poți adapta produsul încât să acopere o nevoie clară”, adaugă Andrei.

Cui se adresează Brunch

Astfel, în acest moment clienții Brunch sunt specialiști în construirea și optimizarea website-urilor web, agenții de optimizare web sau digital marketing.

”Am construit produsul pentru agenții similare cu stoica.digital, care au nevoie de o soluție care să faciliteze interacțiunea cu clienții pentru a reduce din timpul petrecut în procesul de feedback și a elimina frustrările care apar din dificultatea de a comunica sugestiile cu print screenuri și comentarii pe email”, precizează cofondatorul startup-ului românesc.

Totodată, clienții actuali sunt de peste tot prin lume. Platforma este în limba engleza dar functionalitățile nu sunt limitate pentru o anumită țară sau regiune, putând fi folosită de oricine de oriunde.

”Ca obiectiv, în perioada următoare ne vom adresa către utilizatori din Europa”, adaugă Andrei.

Costurile utilizării Brunch

La nivel de costuri pentru utilizatori, Brunch are o variantă gratuită pentru orice utilizator care vrea să încerce funcționalitățile platformei, dar și două variante plătite în momentul acesta, în funcție de nevoile de volum ale diferitelor tipuri de utilizatori (o opțiune pentru freelanceri și una pentru companii).

”Ne propunem să optimizăm în continuare structura de abonamente lunare pentru utilizatori și echipe, dar și să adăugăm o opțiune cu funcționalități adaptate pentru companii cu echipe mai mari, enterprise”, ține să spună Andrei Stoica.

De la creatori de conținut, la web designeri, oameni de marketing și web developers, această aplicație facilitează gestionarea feedback-ului și contribuie la o lansare mai rapidă, ceea se traduce în investiții de timp și financiare mai reduse.

Printre funcționalitățile pe care Brunch le aduce se numără adăugarea de feedback și comentarii direct în site-ul live, adăugarea de feedback pe site-uri pe care utilizatorul nu le deține, o mai bună colaborare pentru modificarea conținutului și a stilului unui website, lucrul împreună cu un număr nelimitat de colaboratori.

Fondatorii Brunch sunt conștienți de faptul că există competiție la nivel internațional.

Planuri pentru dezvoltare

”BugHerd, Pastel, MarkUp, Google Optimize sunt câteva dintre platformele care au funcționalități similare. Pastel probabil e competitorul cel mai apropiat de ce facem noi. Au început să construiască de mai mult timp și au un produs mai bine conturat și mai mulți useri activi”, afirmă Andrei.

Au încredere că produsul lor are șanse de a fi adoptat de cât mai multe companii.

”Vrem să obținem cât mai mult feedback în perioada următoare de la oameni care au construit produse cu modele similare, de la potențiali parteneri și de la utilizatori. În următoarele 3-6 luni urmărim să învățăm cât mai mult în timp ce construim un model cu potențial mare de scalare. Pe termen lung vrem să ajutăm la îmbunătățirea experiențelor online și a colaborărilor remote dintre specialiștii în digital marketing și clienții lor. Construim o comunitate în acest sens și conținut care să funcționeze ca resurse suplimentare pentru utilizatorii platformei. Vrem să construim Brunch ca una dintre soluțiile cunoscute de orice expert în marketing digital din lume”, declară Andrei Stoica.

În ceea ce privește modul în care se vor folosi de finanțarea primită recent, Andrei menționează faptul că își doresc să construiască, în continuare, echipa și produsul.

”Planul nostru acum este să atragem 100 de clienți plătitori lunile următoare, să optimizăm experiența utilizatorilor și să construim parteneriate care ne pot ajuta să avem o creștere cât mai accelerată. Între timp, am intrat în două programe locale, Techcelerator și Launch. Am început să purtăm discuții pentru o nouă rundă de finanțare ca să putem susține creșterea echipei și achiziția de utilizatori pentru platformă. Am început să construim conținut pentru a atrage utilizatori noi. Din august plănuim să începem și o serie de video-uri și conținut pe YouTube”, concluzionează el.