GapMinder, fondul de investiții cu capital românesc, a oferit noi finanțări pentru șapte startup-uri selectate în cea de-a doua rundă a programului de accelerare Techcelerator. Unul dintre aceste startup-uri este și ialoc, o soluție eficientă pentru rezervări rapide și gestionarea meselor din restaurante. Puteți citi pe larg povestea aplicației care îți rezervă o masă fără să suni la restaurant.

Indicatorii de performanță ai startup-ului din ultimele 6 luni indică o creștere semnificativă pe mai multe segmente. Astfel, ialoc a înregistrat cu 30% mai mulți clienți plătitori și aproape au dublat numărul de oameni așezați, iar în decembrie au reușit să așeze 22.612 de persoane. O creștere majoră s-a înregistrat și la numărul de instalări a aplicației, cu 57% mai multe decât în prima jumătate a anului 2018. De asemenea, au avut cu 75% mai mulți vizitatori pe website. De curând, ialoc s-a extins și pe piața din Iași.

Cosmin Măgureanu, Product Manager, spune că investiția primită de la GapMinder va fi alocată extinderii serviciilor oferite de ialoc pe teritoriul României, dar și securizarea poziției în capitalele vecinilor. Bugetul va fi împărțit între Software Development (42%), Marketing (20%) și Vânzari (17%). Restul de 21% va fi distribuit către diferite costuri operțtionale.

Planurile pentru 2019 - lansează ialoc Pay

În ultimele 6 luni, echipa de dezvoltare a fost ocupată cu ialoc 2.0, varianta îmbunătățită a produsului de bază, care le permite extinderea soluției în mai multe direcții pe care își doresc să le abordeze în 2019. Tot parte din planurile de 2019 este și lansarea ialoc Pay, un set de aplicații care vor intermedia și simplifica plățile între utilizatorii ialoc și restaurante.

„Primul produs din ecosistemul ialoc Pay o să fie «Card Cadou», o soluție care va permite utilizatorilor ialoc să descopere localuri noi și să le testeze prin intermediul meniurilor care au cost fix. Practic, încurajăm localurile să vândă prin rețeaua ialoc combinația de gusturi care le face cinste, împachetate într-un card digital. Utilizatorii pot achiziționa aceste vouchere fie pentru ei, fie sub forma unui cadou”, a declarat Cosmin Măgureanu.