Iar ”rețeta” se traduce printr-o rețea de patiserii în Capitală, sub denumirea Patiseria Tineretului, unde Cristian vinde, pe lângă merdenele și covrigi, și produse inspirate din bunătățile bunicii.

”Am intrat în antreprenoriat în urmă cu 10 ani, când am deschis împreună cu doi dintre colegii și prietenii mei o firmă de consultanță financiară. Atunci era exact perioada când România a aderat la Uniunea Europeană, în intervalul 2007 – 2008, o perioadă extrem de profitabilă pentru noi”, povestește Cristian.

În paralel, tot alături de partenerii săi din business-ul de consultanță, Cristian a deschis două alte afaceri: una în in domeniul serviciilor turistice (închiriere ATV-uri) și o alta în domeniul asigurărilor.

Lipsa experienței în dezvoltarea unei afaceri și-a spus cuvântul, crede Cristian, așa că, firma de închiriere de ATV-uri a intrat în faliment în același an, ”ajutată” și de un mic incident: la scurt timp după deschidere, din cele 5 ATV-uri pe care le dețineau, 2 le-au fost furate.

Pentru început, o franciză

Tot în 2008, Cristian a decis să se îndrepte spre un nou domeniu: alimentația publică. Și-a schimbat partenerii, de data aceasta, un fost coleg de liceu i-a fost alături, și s-a orientat spre o afacere la cheie. Adică, a deschis o franciză Fornetti.

”Având în vedere ca anul 2009 a debutat cu criza economică mondială, firma de consultanță și cea de asigurări au intrat în insolvență. Băncile nu mai acordau credite, iar companiile își restrângeau drastic activitatea. Anul care a urmat m-am concentrat pe dezvoltarea acestei afaceri. Până în 2010 am reușit să mai cumpărăm o franciză și am deschis o nouă locație în București, în zona Tineretului”, spune Cristian Chițu.

Treptat, și-au dat seama că ar putea renunța la francize în favoarea propriei rețele de patiserii. Patiseria Tineretului a apărut, astfel, la începutul anului 2012. ”Vedeam reacțiile clienților la produsele congelate pe care le-am comercializat prin franciza Fornetti și îmi dădeam seama că să producem ceva proaspă și de încredere ar fi fost mult mai bine. Asta m-a determinat să preiau o parte din rețetele bunicii mele, pe care le-am adaptat la producția de masă. M-am inspirat și din ce știam că se practică în industrie și astfel am început să facem produse proaspete, cu ingrediente de la producătorii români”, afirmă Cristian.

Odată ce a decis lansarea propriului brand de patiserii, Cristian a apelat la un credit bancar în valoare de 15.000 de euro, urmând ca din acel moment să reinvestească profitul obținut în amenajarea punctelor de lucru, modernizarea echipamentelor, în îmbunătățirea calității produselor și instruirea angajaților.

Ajutor financiar

”Am accesat credite bancare cu dobânzi care au variat între 3% - 6%. Am avut nevoie de ele atât pentru investiții, cât și pentru capitalul de lucru. Principalul avantaj a fost acela că am putut descoperi care sunt nevoile de lichidități ale companiei”, precizează fondatorul Patiseriei Tineretului.

În acest moment există trei patiserii cu producție proprie sub acest brand, urmând ca în scurt timp să fie inaugurată cea de-a patra locație. Potrivit lui Cristian, dotarea unei patiserii din rețeaua sa necesită o investiție medie de 25.000 de euro.

Investiții pentru dezvoltare

De altfel, Cristian își dorește ca un următorii 2 ani să deschidă cel puțin șase patiserii în sistem de franciză. ”Investiția pentru aceste puncte de lucru includ taxa de franciză, care e în valoare de 6.000 de euro, chiria și garanția aferentă, cheltuielile cu amenajarea, dotarea și stocul de materie primă. Investiția totală pentru o singură patiserie se ridică la 50.000 euro”, spune el, precizând faptul că își dorește o dezvoltare accelerată a business-ului.

De aceea, pentru anul viitor vizează o creștere a capacității de producție cu cel puțin 30% (în prezent, potrivit lui Cristian, capacitatea de producție este la 50% din potențial). Lunar, aproximativ 50.000 de clienți trec pe la patiseriile lui Cristian Chițu, cel mai aglomerat moment al zilei fiind, poate fără surprize, intervalul orar 8-12. ”Cele mai cerute produse sunt merdenelele, covrigii cu cremwurști, mini pateurile cu brânză și plăcintele tradiționale”, precizează Chițu.

Planul său este ca în acest an să atingă venituri de 3,2 milioane de lei, urmând ca până la finalul anului viitor să adauge un alt milion de lei încasărilor rețelei sale de patiserii. ”O afacere în România se poate dezvolta dacă antreprenorul are în planul de business ținte clare, precise. De asemenea, foarte mult contează continuitatea, predictibilitatea și, desigur, perseverența”, afirmă Cristian Chițu.

Partenerii potriviți

Iar continuitatea, precum și dezvoltarea unui business sunt date și de partenerii potriviți. Pentru antreprenorii care au nevoie de flexibilitate, Banca Transilvania vine cu o ofertă avantajoasă, prin intermediul pachetului Nelimitat în rețeaua BT, inspirat de ofertele telecom.

Mai exact, pachetul oferă oricărui antreprenor un număr #nelimitat de operațiuni în rețeaua BT pentru un cost fix de 21 de lei pe lună. Asta înseamnă zero comisioane, dacă plățile și încasările realizate cu partenerii de afaceri sunt efectuate printr-un cont BT.

Pachetul de cont curent ”Nelimitat în rețeaua BT” include: plăți în rețeaua BT cu ordin de plată, realizate prin BT24 Internet Banking & Mobile Banking; plăți în rețeaua BT cu cecuri sau bilete la ordin; plăți în valută în rețeaua BT realizate prin BT24 Internet Banking & Mobile Banking; încasări în rețeaua BT cu ordin de plată; încasări în rețeaua BT cu cecuri sau bilete la ordin; încasări în valută; cardul de debit Visa Business Silver – emitere și mentenanță anuală; BT24 Internet Banking și Mobile Banking – abonament lunar; administrare de conturi curente la BT; depuneri de numerar în contul companiei de către delegați şi împuterniciți; servicii de tip alertă, pentru a primi informații despre banii din cont: BT Alert 40, abonament lunar care cuprinde 40 de SMS-uri. Toate detaliile aici.