Ascendis este o companie românească de training, cu o cifră de afaceri de 6 milioane de euro, care se ocupă de training-uri în companii și organizarea de evenimente. Ei au investit 250.000 de euro pentru 33% din Ideologiq, fostul Advanced Ideas, o companie care se ocupă de marketing online.

Am vorbit cu Adrian Ichim, cofondator Ideologiq și Sorin Păun, fondator Ascendis, despre legătura dintre cele două companii.

Ascendis și Ideologiq - ce fel de sinergii?

“Ideologiq ne-au ajutat pe parcurs în mai multe proiecte în tot ce însemna marketing pentru noi. Ne-a plăcut lucrul cu ei. Pasul doi a fost construirea de proiecte digital. Mariajul a devenit natural, atunci când pentru ambele companii a intervenit domeniul digital. Avem din ce în ce mai multe proiecte în zona de adopție. Toată lumea vorbește despre digital și trebuie să facem proiecte complexe”, a declarat Sorin Păun.

Lucrăm de mult timp împreună, ne completăm în diverse zone. Am făcut un parteneriat în zona de training. Împreună am dezvoltat un program pentru a ajuta creșterea mai multor specialiști în zona de marketing digital. Ne-am uitat către digitalizarea organizațiilor. Punând cele două companii cap la cap am putut digitaliza o companie de la proces, optimizare, software, până la relația ei cu clientul

Adrian Ichim, Ideologiq

Astfel, în viitor, va fi dezvoltată divizia Ascendis Digital, care se va ocupa de proiectele de transformare digitală. “Nu vorbim despre partea de interacțiune cu clientul, ne concentrăm pe dezvoltare organizațională internă. În acest context avem și proiecte de consultanță și implementăm pentru foarte mulți clienți aplicații ca să construiască mai bine livrabilele. Pentru noi vine ca o mănușă acest serviciu pe care-l oferim, prin Ideologiq”, a declarat Păun.

De asemenea, va fi și o sinergie în zona de evenimente. “Toate evenimente corporate: management, team building, lansări de produs sau orice tip de eveniment care implică clienții și angajații corporațiilor cu care lucrăm. Există o cerință de integrare a serviciilor. Trebuie să acoperim tot evenimentul. Partea de concept este unul dintre cele mai cerute subiecte”, a spus Păun.

Transformarea digitală

Cea mai mare provocare a companiilor este transformarea digitală. “Cea mai mare provocare pe care o vedem în implementarea soluțiilor de digitalizare sunt legate de percepție. Vrem să ne digitalizăm, instalăm niște softuri, forțăm oamenii să le folosească și ne așteptăm să avem o companie digitalizată", a spus Adrian Ichim.

În primul și în primul rând, am pus softul, dar trebuie să lucrăm la proces. Trebuie schimbate procesele interne. Va trebui să lucrezi la zona de adopție, pentru că vorbim de reticență și bariere prin care oamenii nu vor să treacă spre digitalizare, pentru că se simt frustrați. Ideea e să obțină beneficii și oamenii să poată să simtă că viața lor e mai ușoară datorită digitalizării

Adrian Ichim

Creșterea companiilor

“Până acum am crescut organic. Anul acesta Ideologiq va ajunge la 700.000 de euro cifră de afaceri. Așteptăm pentru anul următor o creștere destul de mare, de 30%, datorită parteneriatului mai oficial cu Ascendis și datorită investițiilor făcute. Vrem să ne ducem spre zone noi de piață. Ne uităm la programe de digitalizare, plus alte subiecte comune între Ascendis și Ideologiq, adică zona de evenimente. Ei organizează foarte bine evenimente, noi putem veni cu zona creativă”, a spus Ichim.

Grupul Ascendis ajunge la o cifră de afaceri de 6 milioane de euro și mizăm mult pe direcția digitală. Vrem să ajungem pe piața românească spre un milion de euro venituri și să ne ducem spre Europa

Sorin Păun, Ascenis

Schimbări pe piața muncii

“În următorii 10-15 ani schimbările tehnologice vor fi atât de mari că nici nu putem să prevedem ce se întâmplă. Din perspectiva forței de muncă, va fi o oportunitate. În următorii 10 ani, 60% din competențele actuale vor trebui schimbate cu ceva nou. Asta înseamnă o oportunitate mare de dezvoltare. Instituțiile tradiționale au ajuns într-un prag al limitărilor”, spune Adrian Ichim.

“Degeaba construiești o platformă, marea provocare este ca utilizatorul să vină în fiecare zi și să adopte învățarea. E pariul pe care noi mergem. Încercăm să folosim competențele Ideologiq pentru a crea ceea ce trebuie ca acest lucru să explodeze”, a spus și Sorin Păun.