Cursurile Startup School sunt disponibile pentru antreprenorii care își doresc să învețe să dezvolte o afacere sau să își dezvolte startup-ul pe care îl au. Doritorii se pot înscrie începând de azi, 6 martie, pentru a avea acces la cele 10 săptămâni de cursuri oferite de mentori precum Alan Kay, Jan Koum (WhatsApp), Patrick Collison (Stripe), Steve Huffman (Reddit), Adam D’Angelo (Quora), Alex Schultz (Facebook), Tracy Young (PlanGrid), Jason Lemkin (SaaStr), Harry Zhang (Lob), Dalton Caldwell (YC), Emmett Shear (Twitch), Michael Seibel (YC), Kirsty Nathoo (YC), Vinod Khosla (Khosla Ventures), Ali Rowghani (YC), Jess Lee (Sequoia), Aaron Harris (YC).

La finalul celor 10 săptămâni, antreprenorii vor ști cum să lanseze un startup și vor avea toate resursele pentru dezvoltarea sa, și vor ști cum să construiască o comunitate în jurul produselor (vor avea acces, inclusiv, la comunitatea de antreprenori din cadrul Y Combinator – adică vreo 3.000 de antreprenori și companii care valorează acum peste 80 de miliarde de dolari).

Toți elevii Startup School vor putea ține legătura atât între ei, cât și cu mentorii, prin intermediul Slack.

Cursurile se vor desfășura după următorul format:

  • Sesiunile de predare vor avea loc în fiecare zi de marți
  • În fiecare joi vor fi sesiuni live prin care cursanții vor avea acces la sfaturi din partea lectorilor (cursanții vor ține legătura pe mail cu mentorii, ori de câte ori este nevoie).

Vor putea participa la Startup School atât persoanele care își doresc să învețe cum să construiască un startup, dar nu lucrează încă la un produs (aceștia vor fi spectatori), programul fiind dedicat în special fondatorilor de startup-uri care doresc să își îmbunătățească cunoștințele de antreprenoriat.

Pentru a absolvi acest curs, antreprenorii trebuie să trimită cel puțin 9 dintre cele 10 teme săptămânale, să participe la 9 dintre cele 10 sesiuni live, și să își prezinte produsele în cadrul unui Demo Day (similar cu cel de la finalul programului de accelerare). La absolvire, cursanții vor primi un certificat și vor avea ocazia să împărtășească produsele la care lucrează cu publicul.