Mihai Raneti a descoperit lumea digitală într-o sală de internet, la începutul anilor 2000. A învățat să programeze și a fost atras de domeniul securității digitale. Astăzi e fondator al CyberFog, un startup din Ploiești care a primit deja 300.000 de euro investiție și vrea "să dea ceață" atacatorilor.

sillouette-702178_1280

Mihai Raneti nu a vrut să fie doar încă un fondator care are o aplicație simplă. A fost atras de complexitatea securității digitale și a mizat totul pe un startup în acest domeniu, care ajută companiile să se protejeze de atacuri. Au primit în jur de 300.000 de euro investiție de la un fond polonez, Giza Polish Ventures, iar acum sunt în căutare de noi clienți care să le testeze produsul. Cu el am discutat în cadrul Startup Corner despre prezentul și viitorul CyberFog.

Originile și nemulțumirile

La începutul anilor 2000, Mihai Raneti s-a angajat la o sală de calculatoare. Era epoca în care ne mai duceam la internet cafe. Nu-și permitea un computer acasă, așa că asta era singura soluție. "Am învățat între timp Linux și Python, iar cybersecurity a apărut ca o evoluție firească. Îmi place domeniul pentru că implică atât o gândire analitică, dar și o gândire alternativă", povestește Raneti.

Am intrat la Inginerie Mecanică și am simțit că m-am întors în timp. Strungul era din 1918, manuale și cursuri din anii '70

Până la cybersecurity a trecut prin Politehnică, la care a renunțat, după propriile declarații, pentru că-l strica. "Am intrat la Inginerie Mecanică și am simțit că m-am întors în timp. Strungul era din 1918, manuale și cursuri din anii '70, metode învechite și extrem de multă teorie inutilă", își amintește Raneti. Nu a simțit că învață lucruri folositoare. Trebuia să și muncească, așa că era aproape imposibil să ajungă la cursurile de zi. "Renunțarea la facultate a fost una dintre cele mai bune decizii pentru că am avut mai mult timp pentru autoeducare", explică Mihai Raneti.

Ceața bună

Cyberfog a fost fondat în 2012 și a fost rezultatul unui alt proiect în care Mihai Raneti a lucrat alături de cofondatorii săi: Adina Brutaru, Claudia Dehelean și Kacper Gogol.

mihai-raneti-2

"Am înființat o companie de penetration testing (testarea calculatoarelor și sistemelor de vulnerabilități în cazul unui atac informatic). Erau doar două în țară și oamenii nu prea cunoșteau noțiunea. Am constatat o mulțime de lipsuri la nivel de securitate cibernetică. Atunci când menționam vulnerabilități și atacuri nu eram luați în serios", își amintește Raneti.

Atunci când vine vorba de securitate cibernetică, oamenii tind să presupună mult prea mult că ei nu sunt și nu vor deveni victime

"Atunci când vine vorba de securitate cibernetică, oamenii tind să presupună mult prea mult că ei nu sunt și nu vor deveni victime. Între timp, noi am reușit să oferim o soluție viabilă împotriva atacurilor cibernetice ale viitorului", explică Mihai Raneti.

Cum funcționează CyberFog? Echipa lui Mihai a dezvoltat o soluție de hardware și software cu algoritmi de machine learning, care învață în timp în funcție de comportamentul din rețea. Soluția CyberFog generează practic mii de calculatoare, dispozitive și servicii false, între care le camuflează pe cele adevărate. "În cazul în care un atacator va reuși să pătrundă în rețea, probabilitatea matematică de a găsi un device adevărat, printre mii de dispozitive false, scade spre zero", spune Raneti. Practic, aceasta e versiunea modernă a soldaților de teracotă chinezi care speriau armatele invadatoare.

Pe o piață dominată de americani și israelieni

Momentan CyberFog are un prototip pe care îl îmbunătățește constant, iar clienții pe care și-i dorește sunt organizații medii și mari. Ceea ce creează CyberFog nu e pentru utilizatorul individual, ci pentru protecția firmelor mari, cu sute sau mii de calculatoare. Dacă un atac cibernetic țintește o astfel de firmă, iar un angajat are un laptop personal care nu e protejat așa cum trebuie, acel atac poate compromite toate datele. Nu e teorie, este o realitate care s-a întâmplat deseori în ultimii ani.

Ne adresăm celor din industriile de telecom, banking, apărare, medicină și infrastructură critică

"Ne adresăm celor din industriile de telecom, banking, apărare, medicină și infrastructură critică. La primii clienți am ajuns prin recomandări, este cel mai bun mod de a construi o relație de colaborare", explică unul dintre fondatorii CyberFog.

raneti

Au intrat pe o piață complicată, dominată de firme americane și israeliene. Soluțiile bazate pe decepție, adică păcălirea atacatorilor, devin din ce în ce mai populare. "Valoarea totală a pieței de securitate cibernetică la nivel mondial este estimată undeva la 90 de miliarde de dolari și se așteaptă să ajungă la 165 de miliarde de dolari în 2020. Similar, tehnologiile bazate pe decepție cresc în fiecare an cu 10%", spune Raneti. Echipa sa are 10 membri și lucrează în continuare de la Ploiești, acolo unde este sediul central.

Momentele de cumpănă

Mihai nu consideră că faptul că startup-ul e din Ploiești reprezintă vreun dezavantaj, mai ales că naveta către București e relativ ușoară și durează cam cât ai face din Drumul Taberei până în Centru într-o zi obișnuită.

"Contrar aparențelor, se întâmplă destul de multe lucruri și în orașe mici. E și un pic de mândrie personală că nu a fost nevoie să plecăm din orașul nostru ca să realizăm ce ne-am propus", spune Mihai.

Provocarea cea mai mare a fost atunci când am decis să facem propriul hardware. Atunci am regândit conceptul, tehnologia și planul de afaceri

Să dezvolte produsul a fost o provocare, pentru că finanțarea a venit destul de târziu. "Am făcut bootstrapping câțiva ani buni, până când am reușit să obținem finanțare, iar eforturile noastre au fost mult mai mari pentru a compensa lipsa fondurilor. Provocarea cea mai mare a fost atunci când am decis să facem propriul hardware. Atunci am regândit conceptul, tehnologia și planul de afaceri", spune Raneti. El compară tehnologia sa cu un puzzle în care piesele trebuie să se îmbine perfect.

Deși au obținut 300.000 de euro investiție, urmează o perioadă provocatoare. Ca să se extindă global au nevoie de fonduri. "Vom încerca să păstrăm un centru operațional în România, există anumite avantaje dacă păstrăm lanțul de producție aici", explică Raneti.

Cibercrimele

Zona criminalității informatice e următorul teritoriu al conflictelor globale și al celor mai puternice atacuri. Acolo se vor pierde miliarde de dolari sau se vor câștiga. E ușor să scoți din joc o companie dacă știi unde să o ataci. Cu toate acestea, piața nu este pregătită. Mihai Raneti consideră că metodele tradiționale nu mai sunt suficiente.

Un antivirus sau firewall protejează doar un dispozitiv. Au nevoie de update-uri și verifică doar tipurile de pericole pe care le cunosc deja

"Un antivirus sau firewall protejează doar un dispozitiv. Au nevoie de update-uri și verifică doar tipurile de pericole pe care le cunosc deja. Atacurile se schimbă mereu. Un alt dezavantaj e că nu protejează dispozitivele Internet of Things. Dacă ne uităm numai la ultimele două mari atacuri DDoS, cel mai recent de acum două săptămâni, Internet of Things a fost utilizat ca element declanșator. Dar trebuie și educație. Securitatea reprezintă o stare de conștientizare a pericolelor", spune Mihai Raneti.

Fondatorul CyberFog spune că firmele de securitate vor fi nevoite să treacă la dispozitive fizice. "Multe organizații mai au de lucru pentru a implementa măsuri concrete. Peste jumătate din atacuri au cauză eroarea umană. De aceea noi ne folosim de inteligența artificială pentru a face acele calculatoare false să pară cât mai reale posibil. Vrem să scoatem eroarea umană din ecuația securității cibernetice", explică fondatorul companiei.

Peste jumătate din atacuri au cauză eroarea umană. De aceea noi ne folosim de inteligența artificială pentru a face acele calculatoare false să pară cât mai reale posibil

Lucrurile vor fi complicate. Piața e asaltată de dispozitive de tot felul care sunt conectate la internet, ceea ce înseamnă că acestea sunt vulnerabile la atacuri și pot reprezenta porți larg deschise către rețele. "Nu se ia în calcul volumul de date pe care acestea le procesează și cum ar putea fi folosite în scopuri comerciale sau împotriva utilizatorilor. E nevoie de cu totul altceva decât soluții antivirus", încheie antreprenorul ploieștean.

Ce e cu Start-up Corner? Fiecare articol se termină cu patru categorii speciale – Inspiration, Fears, Solution și Culture. Vrem să aflăm cine sunt oamenii care i-au inspirat pe fondatori, fricile lor, soluțiile la problemele ecosistemului din România și cărțile care i-au inspirat. Proiectul este susținut de Banca Transilvania.