Foto - start-up.ro / Midjourney

Aproximativ 80% dintre cei care au participat la prima etapă competițională - concursul individual - și-au exprimat interesul pentru oportunități de internship în domeniu. Astfel, UNbreakable România contribuie la pregătirea tinerilor pentru o carieră în securitate cibernetică, testându-le cunoștințele și oferindu-le resurse valoroase de studiu.

Cea de-a șaptea ediție a UNbreakable România a fost structurată în mai multe etape, fiind pentru prima dată când participanții au avut posibilitatea de a concura și în format fizic, în etapa finală. La concursul online individual au participat activ 839 de tineri, dintre care 376 de elevi de liceu și 318 de studenți din România, la care s-au adăugat 145 de participanți care au jucat în categoria „for fun”. În ceea ce privește vârsta acestora, 46% au până în 18 ani, 47% au între 19 și 25 de ani, iar doar 7% au peste 25 de ani.

Participanții au reprezentat 192 de licee și 31 de universități, provenind din toate județele. Aproximativ 80% dintre aceștia și-au exprimat interesul pentru oportunități de internship în securitate cibernetică.

La cea de-a doua etapă, concursul online pe echipe, au participat 117 echipe, cel mai mare număr de echipe de până acum. 42% dintre acestea au venit din partea liceelor, 41% de la universități și 17% au participat în categoria „for fun”.

Printre liceele cu cei mai mulți reprezentanți se numără Colegiul Național „Mihai Viteazul”, cu șase echipe, Colegiul Național Militar „Dimitrie Cantemir” Breaza, cu patru echipe, Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu”, cu trei echipe, și Colegiul Național „Emanuil Gojdu” Oradea, cu trei echipe. Dintre universități, Universitatea Politehnică din București a condus cu 12 echipe, urmată de Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, cu opt echipe, Academia Tehnică Militară din București, cu șase echipe, Universitatea din București, cu cinci echipe, și Universitatea de Vest din Timișoara, cu patru echipe.

Programul a culminat cu o etapă finală în format fizic, desfășurată la Brașov, unde au participat 14 echipe de la licee și universități din țară, cu un total de 40 de tineri pasionați de securitate cibernetică. Mulți dintre aceștia au mai participat și la alte ediții ale UNbreakable România, printre ei fiind și unii care au participat la 4 ediții din 7 posibile.

„Participarea semnificativă la ediția de anul acesta a UNbreakable România ne-a depășit așteptările. Ne bucurăm enorm să vedem atât de mulți tineri pasionați de un domeniu în continuă dezvoltare, care are nevoie de tot mai mulți specialiști. În plus, feedback-ul pozitiv primit din partea concurenților, în special din partea celor prezenți la finala de la Brașov, ne încurajează să continuăm să oferim o rundă finală în format fizic, cu probe și mai atractive, care pune bazele dezvoltării unei comunități de tineri pasionați de cybersecurity. Entuziasmul și talentul acestora, mulți participând și la Olimpiada Națională de Securitate Cibernetică și la Campionatul Național de Securitate Cibernetică în acest an, ne întăresc încrederea în potențialul noii generații. Obiectivul nostru este să continuăm să extindem competiția, pentru a ajunge în mai multe școli, pentru a oferi oportunități ample de învățare și dezvoltare, precum și îndrumare în domeniul securității cibernetice, încă de la vârste fragede”, a declarat Andrei Avădănei, CEO Bit Sentinel.

„Pentru Orange, securitatea cibernetică reprezintă atât un domeniu strategic de business, cât și o direcție prin care contribuim la formarea viitorilor specialiști în domeniu. Suntem primul operator care s-a implicat în organizarea și susținerea celor mai importante competiții de profil de România, iar alături de partenerii noștri depunem toate eforturile pentru ca cybersecurity să devină o profesie tot mai atractivă pentru tineri. Ne bucură să vedem că de la an la an tot mai mulți elevi și studenți se înscriu în competițiile dedicate și își doresc o carieră în securitate cibernetică”, a declarat Cristian Pațachia-Sultănoiu, Development & Innovation Manager, Orange România.

UNbreakable România este o rampă de lansare pentru tineri, sprijinindu-i să-și urmeze și să-și dezvolte pasiunea pentru securitate cibernetică. Ediția din acest și-a dovedit sprijinul pentru diversitate și incluziune, oferind primilor 3 câștigători și primelor 3 câștigătoare ale concursului individual dreptul de a se califica automat în finala Campionatului Național de Securitate Cibernetică - RoCSC 2024, ce a avut loc săptămâna trecută.

Finaliștii RoCSC au parte de recunoaștere națională, ceea ce va reprezenta un avantaj pe piața muncii. În plus, finaliștii RoCSC vor putea face parte din echipa națională care va reprezenta România la Campionatul European de Securitate Cibernetică din acest an. Câștigătorii finalei UNbreakable România 2024 au primit și premii în bani în valoare totală de peste 8.000 de euro. Lista completă a câștigătorilor a fost publicată pe site-ul oficial.

UNbreakable România s-a desfășurat pe platforma CyberEDU, unde concurenții au rezolvat exerciții și au parcurs resurse educaționale menite să le asigure baza pentru principalele arii ale securității cibernetice. De asemenea, pentru a se pregăti, tinerii au avut acces la documente cu rezolvări și explicații de la edițiile anterioare, alături de videouri demonstrative. Toate aceste resurse au fost puse și la dispoziția liceenilor care s-au pregătit pentru Olimpiada de Securitate Cibernetică, precum și pentru Campionatul Național de Securitate Cibernetică, CyberEDU devenind astfel platforma oficială pentru marile competiții de securitate cibernetică din România.