Doi concurenți pe piață își unesc forțele. Nu e niciodată ușor. Acest lucru o spun și Dorin Boerescu și Bogdan Axinia, reprezentanții celor două companii. De asemenea, o tranzacție pe care nu o vedem des. Deși 2Performant era lider de piață, a cumpărat de la grupul eMAG, unul dintre cele mai mari din România.

„A început cu reticență și semne de îndoială, dar ambii parteneri au realizat beneficiile din spate. Au fost momente când tranzacția părea că nu se va mai întâmpla, dar experiența îmi spune că unele deal-uri nu se realizează decât în momentul când semnezi”, spune Bogdan Axinia de la eMAG, omul care a stat în spatele unor tranzacții și investiții precum Flip.ro sau platforma Hilio.

2Performant și accesul la rafturile infinite ale eMAG

2Performant a achiziționat Profitshare de la eMAG într-o tranzacție de tip cash + shares, adică aproximativ 500.000 de euro și procente în compania 2Performant, listată pe Piața AeRo la Bursa de Valori București pentru eMAG. Pe lângă consolidarea pieței, prin fuziunea dintre primii doi jucători, tranzacția deschide drumul spre creștere pe piețele internaționale pentru 2Performant. Achiziția include operațiunile din România și Bulgaria.

„Vom avea de muncă la integrare, dar feed-urile de produse au altă dimensiune la eMAG și am investit deja în platformă. Vom fi mai mari și mai profitabili, mai puternici și vom avea acces la rafturi infinite. Este ceea ce ne-a lipsit în acești ani de competiție, o piață servisată de eMAG, alături de magazinele din marketplace, una foarte mare, noi produse, noi industrii, noi categorii de produse. Se închide cercul”, a declarat Dorin Boerescu în studioul start-up.ro.

„Piața din România poate fi călduță pentru multe startup-uri și a tăiat dorința unor companii de a ieși internațional. Competiția nu e între 2Performant și Profitshare, ci competiția a devenit acută și globală. Sunt companii care vin cu tehnologie și avem concurență puternică la care trebuie să fim atenți”, a spus și Bogdan Axinia de la eMAG Ventures. „Ne place ambiția lui Dorin de a merge internațional. Ca să mergi internațional trebuie să ai liniște acasă și să te concentrezi pe acele piețe”, adaugă acesta.

În momentul de față contractul de achiziție a liniei de business Profitshare din cadrul Conversion Marketing din grupului eMAG (Dante International) a fost semnat și în momentul interviului urma procesul de majorare de capital prin se va face transferul de acțiuni către eMAG și convocarea Adunării Generale a Acționarilor pentru aprobarea internă a tranzacției.

Valoarea tranzacței este în jur de 1 milion de euro, dintre care aproximativ 500.000 de euro cash, iar restul acțiuni în 2Performant pentru Dante International.

„E un mecanism interesant și mă bucur că partenerii de la eMAG au venit cu ideea aceasta. Pe Piața AeRo nu sunt așa de multe tranzacții de tipul acesta și e un semnal bun. Poate că e un mecanism un pic prea sofisticat pentru dimensiunea tranzacției, dar permite atragerea atenției și altor investitori care ar dori să intre în 2Performant”, spune Dorin Boerescu.

Astfel, 2Performant a cumpărat linia de business Profitshare din cadrul Conversion Marketing, eMAG urmând să rămână cu zona de email marketing și digital marketing a companiei. Se transferă zona de marketing afiliat pe care cele două companii luptau pe piața din România și Bulgaria.

Platforma Profitshare va rămâne funcțională minimum 12 luni, pentru utilizatori, dar și pentru magazinele online.

Motivația de achiziție

Dorin Boerescu spune că a fost o oportunitate pe care nu o puteau rata. „Parteneriatul cu grupul eMAG e foarte importantă, intenționăm să întărim și mai mult colaborarea cu ei în perioada următoare”, explică antreprenorul.

Achiziția face parte din planul 2Performant de extindere pe alte piețe, în afară de România și Bulgaria, acolo unde Profitshare era lider.

„Ca să mergi internațional trebuie să te concentrezi pe piețele de acasă. eMAG a devenit un jucător puternic și ne focusăm pe core business. Unele business-uri au un moment în care e cazul să faci un exit”, spune Bogdan Axinia.

Astfel, prin această tranzacție, dar și prin Tazz, vândut către Wolt, eMAG încearcă să se concentreze mai bine pe zonele de business unde este lider și care nu necesită investiții masive în tehnologie, așa cum ar fi fost cazul Tazz. În plus, cei doi menționează și de oportunitatea ca liderul pieței de ecommerce din România să fie partener cu liderul pieței de afiliere.

„Vin jucători mari, cum sunt Trendyol sau Temu, au propriile programe de afiliere. Putem să ne luptăm mai bine cu jucătorii aceștia globali și să ne ducem pe alte piețe unde putem noi să fim agresivi”, explică Dorin Boerescu.

Astfel, pe lângă 2Perfomant și jucătorii locali, piața de afiliere are jucători și precum Amazon Partner Network, deși nu oficial, dar și Temu sau Trendyol. „Din punct de vedere al afilierii au generat interes brusc pentru o categorie de oameni. Dar jucătorii locali au retur, calitate, sunt lucruri complicate, nu pot să returnez în China așa ușor”, spune Dorin Boerescu despre prezența jucătorilor internaționali pe piață.

„Din punctul nostru de vedere concurența este benefică. Vrem să avem concurență care să ne ajute să oferim servicii și preț mai bun clienților. Dar ar trebui să fie condiții egale. Atât din punct de vedere al taxelor, cât și din punctul devedere al calității serviciilor oferite”, spune și Bogdan Axinia pe această temă.

Un semnal pozitiv pentru piața de capital

2Performant e prima companie de tehnologie listată pe Piața AeRo și tranzacția este un semnal bun pentru bursă și investitori, prin implicarea eMAG.

„Am putut oferi un exemplu de mecanism de achiziție. Am folosit 2Performant ca monedă pentru această tranzacție. Puteam să facem tranzacția 100% cash, dar cel mai mare jucător din piața de ecommerce acceptă un mecanism al pieței de capital pentru o tranzacție”, spune Dorin Boerescu.

Astfel, momentul acesta poate fi unul care să încurajeze mai multă lichiditate pe piața de capital din România, limitată astăzi. Momentul acesta este unul care marchează și drumul 2Performant spre piața principală a BVB, pentru a putea atrage mai multe fonduri pe o piață mai reglementată.

„E important ca piața de capital să crească. E unul din multele mecanisme pe care chiar cred că trebuie să le dezvoltăm în ecosistemul antreprenorial din România”, spune și Bogdan Axinia, care pe lângă implicarea în eMAG este și investitor angel și membru al think tank-ului Edge Institute.

În ceea ce privește eMAG, am pus și întrebarea dacă se vinde către Amazon și răspunsul a fost nu. „Cât despre listarea la bursă a eMAG, și dacă aș ști nu aș avea voie să spun asta”, spune Axinia.

„Chiar dacă eMAG e mare, are ADN antreprenorial. Uneori încercăm lucruri care nu ne reușesc și ne dăm seama că trebuie să punem efort în alte părți. Pentru Tazz, de exemplu, investițiile în tehnologie pentru a reuși cu adevărat să ofere o experiență bună ar fi fost foarte mari. Ai nevoie de tehnologie, de oameni, de piețe pe care să crești. Înseamnă capital și focus și au fost niște decizii de luat”, explică acesta.

Astfel, eMAG se concentrează să crească ecosistemul de ecommerce, programul Genius. „eMAG evoluează, testează, iterează, nu se oprește din a cumpăra sau a face joint venture sau de a investi în feluri destul de sofisticate cum am făcut și în cadrul 2Performant”, explică Bogdan Axinia.

Obiectivele 2Performant în 2025

Din cifra de afaceri de 48 milioane de lei realizată în 2024, România a contribuit cu 88%, în timp ce 12% din venituri au provenit de pe piaţa externă pentru 2Performant. Compania a înregistrat o creştere de 4,8% pe piaţa internă, confirmând poziţia de lider pe plan local, în timp ce piaţa externă a avut o scădere de 2,5% comparativ cu anul precedent.

„2024 a fost un an dificil, 2025 va fi mai bun și deja vedem semnale. Am avut un ultim trimestru dificil pentru ecommerce, pentru că au fost alegerile prezidențiale. Vom avea în 2025 mult de muncă la integrare, dar cu această achiziție vom crește”, spune Dorin Boerescu.

Dincolo de integrarea Profitshare, Dorin se uită și spre piețele internaționale mari, cum ar fi Statele Unite, Marea Britanie. „De asta mă trezesc eu dimineața”, spune el zâmbind.

Viziunea sa este ca 2Performant să fie o companie globală. Sunt activi în România și Bulgaria, probabil că vom fi și în Ungaria și Grecia, cu ajutorul unor comercianți care sunt active în crossborder.

Cum arată piața de marketing afiliat din România astăzi

Marketingul afiliat a crescut în ultimii ani, numeroase persoane se implică și investesc bani serioși în dezvoltarea acesteia. Dar Dorin Boerescu consideră că în România mai este loc de creștere. El spune că sunt mii, poate zeci de mii de magazine online care nu sunt astăzi active în programe de afiliere.

„Ne uităm la cel puțin 10.000 de magazine online care ar putea să intre în afiliere în următorii ani. De asemenea, acum vom avea acces la toate magazinele listate în marketplace eMAG. În plus, platforme precum Shopify sau Gomag democratizează accesul din ce în ce mai mult. Dacă ai o idee bună și instinct comercial bun, să simți o piață nesatisfăcută, poți să o servești prin comerț online. Aici intervine marketingul afiliat. Sunt mii de afiliați cu rezultate excepționale”, explică CEO-ul 2Performant.

El vede încă piața din România la început, deși are deja 15-16 ani. „Marketingul afiliat e marketingul viitorului, un framework de marketing excelent, nu e o sursă diferită de trafic, dar e un framework de colaborare între branduri și talentele digitale. E măsurabil, e plătit pe performanță, îți permite să lucrezi cum vrei tu și când vrei tu”, explică Dorin.

În plus, o șansă de creștere este și pe procentul de ecommerce din total retail, care este în România încă sub media europeană, engleză sau cea americană.

„E un potențial mare pentru că s-a comoditizat accesul de a deschide un magazin online, infrastructura de plăți, de transport, depozite logistice, fulfillment, livrări la easybox și așa mai departe”, spune Axinia.

„Afiliații optimizează investițiile și investesc din banii lor pentru a promova magazinele online. Afiliații își asumă un risc, pentru că investesc singuri în campanii”, explică Dorin Boerescu. Dorin vede modelul de afiliere unul win-win-win, în care toate persoanele vor să câștige - afiliatul, magazinul online, clientul final.

Iar pentru a crește piața 2Performant se bazează și pe gamificare. Odată cu lansarea Business League, ei au creat o adevărată competiție de afiliere între magazinele online, dar și între afiliați.