Această platformă va servi nu doar ca loc de desfășurare a competiției, ci și ca punct de intrare pentru noi jucători din întreaga lume. Țările în care se desfășoară deja campanii sunt Bulgaria, Cehia, Slovacia, Ungaria, Croația, Polonia și mai urmează demersuri în Marea Britanie și SUA.
Invitați la Hotelul Marmorosch, cât și online, prin platforma eVote, cei 1366 de investitori 2Performant au avut ocazia să dezbată viitorul companiei și să își exprime opțiunile.
Astfel, peste 60% dintre drepturile de vot au fost exercitate. Nu doar nivelul ridicat de interacțiune este de remarcat, ci și sprijinul proactiv oferit tinerilor antreprenori și profesioniști în digital marketing prin soluții financiare dedicate, unul dintre punctele discutate la AGEA.
Dorin Boerescu, Președinte al Consiliului de Administrație și CEO al 2Performant, a declarat: "Ne propunem să devenim unul dintre următorii Unicorni made in Romania și am făcut deja primii pași în această direcție curajoasă. Le mulțumesc investitorilor noștri pentru implicare și pentru încrederea pe care au acordat-o planurilor noastre bazate, ca de obicei, pe experiență, cifre și pe un model de business validat. Serviciile 2Performant și produsul nostru unic, platforma Business League, targhetează noua generație de profesioniști din e-commerce cărora le oferă o experiență diferită de muncă și de educație profesională, adaptată nevoilor și dorințelor lor.”
Echipa managerială își mai propune pentru anul în curs să crească numărul de click-uri generate prin platformă cu 45% și valoarea vânzărilor cu 52%, consolidându-și astfel poziția ca lider de piață în domeniul e-commerce.
Compania a cooptat, de asemenea, doi noi membri în Consiliul de Administrație: Matei Pavel și Vladimir Oane, care vor sprijini echipa de conducere în orientarea internațională a companiei.
”Am avut privilegiul de a fi alături de 2Performant încă de la începuturi, asistând la transformarea sa remarcabilă de la o idee inovatoare la liderul de piață care este astăzi. Și pentru ca ei nu stau locului și schimbă din nou jocul prin Business League, am spus <<Da>> provocării și mă alătur să contribui la extinderea internațională a companiei”, a spus Vladimir Oane.
2Performant este prima companie românească de tehnologie listată la BVB, piața AeRo. Compania se dedică dezvoltării unei noi generații de profesioniști digitali, prin abordări inedite și metode tehnologice avansate. Prin platforma sa, BusinessLeague.com, 2Performant redefinește competiția în vânzările online, oferind oportunități unice pentru creștere și succes atât la nivel local, cât și internațional.