Prospectul de ofertă şi admitere la tranzacţionare a fost aprobat de către Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF), iar oferta publică inițială începe miercuri, 15 decembrie. Demersurile pentru oferta premergătoare listării și pentru procesul de listare sunt realizate împreună cu TradeVille, în calitate de Intermediar Autorizat. Toate detaliile necesare subscrierii în ofertă (inclusiv pentru deschiderea unui cont de tranzacționare 100% online) se găsesc aici.
În urma închiderii cu succes a ofertei în acord cu Prospectul aprobat de ASF, ABN Systems va solicita admiterea la tranzacţionare a acţiunilor pe Segmentul Multilateral de Tranzacționare (SMT) al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), fiind prima companie din domeniul IT&C care vine la Bursă în urma unei oferte publice inițiale, totodată fiind prima ofertă de acest tip de pe piața AeRO a BVB.
Compania a înregistrat venituri totale de 50,1 milioane de lei (10,22 milioane de euro), în primul semestru (S1) din 2021, în creştere cu 35%, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut. Principalul motor de creștere a fost reprezentat de vânzările pe piețe internaționale, pe 4 continente, inclusiv ale brandului Tellur, care au ajuns să reprezinte peste 52% din totalul cifrei de afaceri în primele șase luni ale acestui an, în creștere puternică față de finalul anului trecut, când ponderea vânzărilor la export era cu puțin peste o treime.
Profitul net al ABN Systems s-a situat la 2,44 milioane de lei (480.000 de euro), în primul semestru din 2021, fiind de peste 8 ori mai mare decât cel înregistrat în perioada similară a anului precedent. De asemenea, în primul semestru al acestui an, vânzările pe pieţe externe au crescut cu 114%, față de aceeaşi perioadă a anului trecut, depăşind 26 de milioane de lei (5 milioane de euro).
Prin această atragere de finanţare de pe piaţa de capital, ABN Systems are în plan dezvoltarea accelerată pe pieţele externe şi consolidarea poziţiei pe piaţa autohtonă, prin accesarea unor noi nișe de business. Compania a investit în ultimii ani în infrastructura de business, astfel încât aceasta să fie adaptată la toate provocările pieței, permiţând astfel creșterea accelerată a acesteia pe piețele externe, unde este deja prezentă și consolidarea poziției pe piața locală.
Pe lângă brandul propriu Tellur (creat în 2015 și ale cărui vânzări sunt în ascensiune, deopotrivă pe plan intern și pe piețele externe), ABN Systems are parteneriate pe termen lung cu branduri de renume mondial, între care se numără Poly (ex. Plantronics și Polycom), Panasonic, EPOS (ex. Sennheiser), Logitech și altele.
Alături de parteneri globali de top şi o experienţă vastă în cucerirea de noi pieţe, ABN Systems este prezentă în peste 25 țări, atât prin rețele de distribuitori, cât și prin intermediul platformelor de retail online. Principalele piețe externe sunt situate în Europa, America, Africa și Orientul Mijlociu, în țări precum Africa de Sud, Canada, Franța, Germania, Israel, Italia, Polonia, Spania, Suedia, Turcia, UK și SUA. Planurile de expansiune externă, care vor fi susținute prin atragerea de finanțare de pe piața de capital, au în vedere atât creșterea pe piețele unde ABN Systems este prezentă acum, cât și accesarea de noi piețe în state din Europa de Vest, țările din fosta URSS, Orientul Apropiat și chiar America de Sud.