De obicei, laptop-urile de business sunt ultrabook-uri ușoare și subțiri, ce pot fi luate cu ușurință la birou, dar și în deplasările în interes de serviciu, însă această portabilitate crescută poate duce și la un deficit de performanță.

Nu toți folosim laptop-urile de business doar pentru mail, documente și Excel, ci le mai folosim pentru editarea unei fotografii în Photoshop sau editarea unui clip în Premiere Pro. Aici intervin produsele precum Acer Swift X, un laptop care este dotat cu o placă video dedicată RTX 3050 Ti, care te-ar putea ajuta în astfel de sarcini, însă și pentru relaxare când ai chef de un joc video. Înainte să intrăm în detalii despre specificații și performanță, să discutăm despre design.

Design

Acer Swift X (SFX16-51G) este un laptop atipic din prisma dimensiunilor. Este un laptop mai lat decât cele obișnuite, iar asta este dat de ecranul de 16,1 inci, ceea ce nu este un lucru rău pentru că ai ceva mai mult spațiu atunci când lucrezi cu mai multe ferestre în Windows. Acesta este singurul lucru atipic, în rest Swift X respectă principiile laptop-ului de business: design simplu, minimalist, eficient. Acesta este un laptop argintiu cu brandingul Acer pe capac și pe muchia din spate.

Cum îl deschizi vei observa ecranul cu margini subțiri, tastatura gri și un touchpad mare. Laptop-ul este destul de subțire la 18,7 milimetri, însă nu chiar ușor la 1,9 kilograme. Petru că vorbim de un laptop de business avem și un senzor de amprentă în partea din dreapta pentru extra securitate. La capitolul conectivitate stăm destul de bine cu două porturi USB 3.2 și unul USB Type C cu Thunderbolt 4 ce suportă încărcare și display port. Alături este și un port HDMI, port de încărcare și kensington lock. Ar fi fost excelent și un cititor de carduri, poate unul microSD, însă nu este un capăt de lume. Acumulatorul este unul destul de mic, însă dacă vrei poți să-l încarci și cu un încărcător de telefon prin portul USB-C. Bineînțeles, are camera web, microfon și două difuzoare încorporate.

Nu este un design foarte interesant, dar este unul funcțional, iar laptop-ul este unul solid și bine construit.

Display-ul este unul de 16,1 inci LCD cu un panou IPS și o rezoluție FHD și o rată de refresh standard de 60 Hz. Vestea bună este că este suficient de luminos pentru a fi folosit și afară, nu doar în birouri cu lumină controlată. Unghiurile de vizualizare sunt bune și este un display ok pentru business.

Performanță Acer SFX16-51G

Și acum să vedem ce se ascunde sub carcasă și cum se descurcă cu diferite taskuri. Laptop-ul are un procesor Intel i7-11390H cu patru nuclee și cu o frecvență de bază de 3,4 Ghz. Deci nu vorbim despre noile procesoare Intel din seria 12, însă probabil pe viitor Acer va face un upgrade. Placa video este de la Nvidia, un RTX 3050 Ti cu 4 GB memorie video și o putere maximă de 60 de wați, iar alături se află 16 GB memorie RAM DDR4. Stocare este formată dintr-un SSD de 1 TB. Avem Wi-Fi 6 pentru conexiuni mai rapide, bluetooth 5.0, bateria este mare la 90W și vine cu Windows 11. Apropo de Windows 11, laptop-ul vine și cu mult bloatware, software precum Norton Antivirus, Booking etc.

Cu asemenea specificații, în utilizarea normală nu vei avea probleme cu Swift X. Editare de texte, browsing, exceluri, laptop-ul se descurcă fără probleme. Însă cum spuneam la început, poți merge puțin mai departe cu o editare video. De exemplu, un proiect cu clipuri 4K, elemente grafice și cu o durată de 5 minute a fost exportat în 3 minute și 55 de secunde la rezoluție FHD.

În 3DMark Timespy (conectat la priză, în modul performance), Acer Swift a obținut un punctaj de 3554 de puncte, iar în acest timp procesorul a ajuns la o frecvență maximă de 4,9 GHz, iar frecvența plăcii video a urcat chiar, pentru un moment scurt, până la 1757 Mhz. Asta a dus și la temperaturi mai ridicate de 93 de grade celsius pentru ambele componente. Totuși, în stress test, cu o frecvență aproape constantă de 4,7 Ghz pentru procesor și 980 Mhz pentru placa video, temperaturile au fost mai stabile cu vârfuri la 86 de grade celsius pentru procesor și 91 de grade pentru placă video, însă media este mai scăzută la cam 60 de grade pentru fiecare.

Iar în PCMark 10, care trece laptopul printr-o suită de teste precum browsing, editare tabele excel, editare foto etc, acesta a obținut 5958 depuncte, situându-se peste categoria de office laptops și gaming laptops (2020) conform clasamentului realizat de PCMark.

Dacă vrei să te relaxezi cu jocuri video, află că poți face și asta cu acest laptop și am rulat două jocuri și am obținut o performanță destul de bună. Grid Legends a rulat la setări grafice maxime și am avut o medie de 52 de FPS în curse, iar Deathloop a rulat și el la 50 de fps, însă pe setări grafice low, cu laptopul conectat la priză. Deci în funcție de ce vrei să te joci este posibil să ai parte de o experiență destul de bună. SSD-ul este decent cu viteze de scriere de 1,8 GB/s și cu viteze de citire de 2,1 GB/s, conform testelor cu AS SSD.

Deci, per total, aș spune că am fost mulțumit de ce este capabil acest laptop. Când îl forțezi poate să devină ceva mai gălăgios, însă nu foarte deranjant, iar dacă te joci mai mult de o oră vei simți că tastatura se încălzește, însă nu îngrijorător.

Experiența de scriere este una bună. Tastele sunt destul de late și moi la atingere, iar cursa este decentă. Aceasta are și iluminare, ceea ce ajută atunci când e seară sau dacă lucrezi noaptea. Trackpadul este mare, însă nu atât de bun pe cât mi-aș fi dorit. Nu răspunde foarte bine la atingeri. Poți să lucrezi cu el, însă dacă aș folosi acest laptop mai mult timp aș alege un mouse, cu siguranță. Cum spuneam, ecranul este unul destul de bun, iar sunetul stereo este decent. Difuzoarele au volum respectabil și poți urmări un film sau un serial, fără să fii nevoit să apelezi la căști.

În ceea ce privește autonomia, bateria mare a lui Acer Swift X oferă o autonomie bună și poți să obții până la 8 ore dacă-l folosești în modul better battery și cu luminozitatea mai scăzută la 60-70%. Dacă îl forțezi mai tare atunci ai undeva la 4 ore de utilizare în modul better performance, cu luminozitatea la maximum.

În ceea ce privește prețul, Acer Swift X are un preț de 1279 de dolari pe site-ul oficial, adică undeva la 5700 de lei. Nu știu dacă și la acest preț se va vinde în România.

Acer Swift X este un laptop de business capabil cu care nu o să ai probleme și vei putea rula și niște programe care necesită ceva mai multă putere grafică datorită plăcii video RTX 3050 Ti, însă ai putea fi tentat să aștepți și să alegi un laptop cu noile procesoare Intel din seria 12, ce vin cu memorie DDR5 și cu stocare mai rapidă PCIe 4.0.