Lectură de 1 min

Acest ceas inteligent de lux costă 1.600 de dolari și nu are nici măcar aplicații

Abonează-te pe  
TAG Heuer a anunțat noua generație de ceasuri inteligente Connected Calibre E5, primele din portofoliul său cu certificare „Made for iPhone” (MFi). Brandul elvețian renunță astfel la sistemul Wear OS, mizând pe o platformă software proprie pentru o integrare mai bună cu iOS.

Abonează-te pe YouTube

Fii primul care vede review-urile și cele mai interesante noutăți din domeniul tehnologiei și inovației.

Vezi în avanpremieră

Potrivit MacRumors, noile modele Connected Calibre E5 vin în două dimensiuni, de 45 mm și 40 mm, ambele echipate cu procesorul Qualcomm Snapdragon 5100+. Ecranul AMOLED are o diagonală de 1,39 inch pentru versiunea mare și 1,20 inch pentru cea compactă.

TAG Heuer OS: sistem propriu și integrare cu iPhone

Noul sistem de operare, denumit TAG Heuer OS, a fost dezvoltat intern de o echipă de 60 de ingineri din Paris. Interfața combină ecranul tactil cu butoane fizice pentru navigare rapidă, iar compania promite o experiență mai fluidă și o autonomie extinsă.

Certificarea MFi (Made for iPhone) garantează compatibilitatea deplină cu dispozitivele Apple. TAG Heuer afirmă că 70% dintre posesorii de ceasuri inteligente din portofoliul său folosesc iPhone, motiv pentru care optimizarea pe această platformă a devenit prioritară.

Funcții, senzori și autonomie TAG Heuer Connected Calibre E5

Connected Calibre E5 include monitorizare pentru ritm cardiac, SpO₂, variabilitatea ritmului cardiac, somn, respirație și calorii, alături de senzori pentru compas, accelerometru, giroscop, barometru și GNSS dual-band.

Ceasul dispune de microfon și difuzor pentru apeluri, precum și funcții de control al muzicii și notificări inteligente. Totuși, nu permite instalarea de aplicații terțe, nu oferă conectivitate LTE și nu integrează servicii de plată precum Google Pay.

Autonomia diferă în funcție de dimensiune: modelul de 45 mm rezistă până la 3 zile în modul low-power sau circa 2 zile în utilizare normală, iar versiunea de 40 mm atinge aproximativ 2 zile. Încărcarea rapidă oferă o zi de utilizare în 30–40 de minute, iar încărcarea completă se realizează în aproximativ 90 de minute, printr-un dock USB-C redesenat.

Un ceas inteligent de 1.600 de dolari

Prin lansarea acestui model, TAG Heuer marchează o schimbare majoră de strategie, preferând un ecosistem controlat intern în locul dependentei de platforme externe precum Wear OS. Compania mizează pe o experiență premium, cu accent pe design, performanță și integrare nativă în universul Apple.

Noua gamă Connected Calibre E5 este disponibilă la un preț de pornire de 1.600 dolari, poziționându-se în segmentul de lux al pieței de smartwatch-uri.

Abonează-te pe  

Citeste mai departe:
mai multe despre:

Pe aceeasi tema: