Al cui ești, maică?

Articolul acesta a apărut în secțiunea „Nota redacției” din newsletter-ul start-up.ro de miercuri, 15 septembrie. Puteți să vă abonați la newsletter aici.

Cum, de ce s-au certat românii? Evident, pe cât de româncă este Emma Răducanu sau nu. Unii oameni au fost pur și simplu bucuroși pentru ea. Și e ok, vorba unui articol citit de curând, să fii bucuros pentru rezultatul Emmei Răducanu, să te bucure parcursul ei și chiar și originea aia românească și bunica din Centru. Pe mine m-au deranjat puternic naționalismele pro și contra „e româncuță sau nu?”.

Ceea ce am extras eu din această poveste, citind puținele articole despre parcursul familiei ei, e cumva la mijloc între toate aceste lucruri. Am extras povestea unei persoane care are câte puțin din toate locurile în care a fost, câte puțin din fiecare origine. Care a câștigat din dârzenia tatălui român plecat în străinătate, din caracterul mamei din China, din învățăturile bunicilor chinezi, dar și a bunicii românce, care s-a dezvoltat în Marea Britanie. O persoană multiculturală. Una care a avut de câștigat tocmai din această îmbinare și care nu e nici/nici.

Când ne uităm la cineva și încercăm să-l identificăm după naționalitate sau origine de multe ori îl limităm. Ce sunt eu, în cazul de față? Locuiesc în București de 14 ani, dar m-am născut în Iași, acolo unde am locuit 18 ani? Mai sunt eu moldovean? Sunt bucureștean? Sunt, de fapt, toate locurile în care am locuit și toți oamenii pe care i-am cunoscut.

Softlead colaborează cu BCR pentru a oferi 1.300 de soluții software afacerilor

Pe măsură ce migrația s-a liberalizat, pe măsură ce multiple familii au încercat să-și câștige traiul mai bun oriunde în lume, această multiculturalitate a copiilor născuți din aceste familii poate fi un avantaj. Nu veți găsi la mine argumente pentru care cineva e „pur”, nu, nu. La mine veți găsi argumente pentru faptul că mulți copii care azi au 18, 20, 25 de ani sunt multiculturali. Născuți în Italia, Spania, Germania, Marea Britanie, dar păstrând o doză din țara de origine, luând câte puțin din toate culturile pe care le-au cunoscut. Și făcând ceva mai bun din asta.

Vom mai vedea de-a lungul timpului multe exemple de acest fel. Și aici nu e nicio analiză despre Diaspora și de ce au plecat românii la muncă în străinătate. O știm cu toții, din păcate. Dar din fericire pentru ei mulți s-au descurcat și au făcut o viață. O viață nouă, mai bună. Dar vom vedea exemple de multiculturalism pentru că după 1950-1960 granițele s-au deschis mai mult ca niciodată. Nu numai din motive politice, ci pentru că a călători era mai ușor, să te urci în avion și să pleci în cealaltă parte a lumii a devenit mai ușor decât să te urci pe vapor și să faci 3 săptămâni până în New York, unde voiai să găsești o viață nouă. Iar din asta se naște un om nou. Un om multicultural pe care certurile despre ce este el poate îl amuză. Dar e un om mai câștigat.

Ar trebui să primim asta cu mai multă deschidere.

Vom vedea asta și în antreprenoriat. Echipe multiculturale, echipe de fondatori care s-au cunoscut în Statele Unite și care vin din diferite părți ale lumii, punând la masă diferite învățături. Descoperind lumea prin ochii celuilalt.

Technolust Live #4 - Cum a ajuns România campioană mondială la Counter Strike?

Vom vedea în antreprenoriat startup-uri fondate la București care s-au dus în străinătate și care au câștigat înțelegere a pieței.

Vom găsi deschidere către lume, nu izolare în care suntem „prin noi înșine”.

Vom găsi străini care au venit în România și care și-au făcut familii aici și și-au deschis afaceri. Oameni care au un bagaj cultural mai mare decât cel care a stat doar între granițele propriului oraș sau a propriei țări.

Să îmbrățișăm această diversitate, căci ea va marca următorul secol și trebuie să fim pregătiți să acceptăm că nu va mai exista doar „bucureșteanul”, „românul” sau ”britanicul”, ci o „specie” nouă, care a trăit peste tot, care a văzut culturi, care a vorbit în mai multe limbi. Și care a învățat să accepte străinul așa cum străinul l-a acceptat pe el.