Burger Van este unul dintre primele branduri de food trucks din România care s-a dezvoltat în ultimii 10 ani și are o rețea de locații fixe, dar și unele pentru platformele de livrare.

O afacere deschisă din pasiune

Înainte să fie afacerea de succes de astăzi din HoReCa, Burger Van a fost un vis născut din pasiune. Alex Manole era în Marea Britanie acolo unde trebuia să înceapă un job. Văzuse cum arată piața de street food din străinătate, iar în România Mic.ro, afacerea pornită de Dinu Patriciu, dădea faliment. Așa au apărut numeroase rulote care erau disponibile la vânzare, pentru prețuri relativ mici, de aproximativ 17.000 de euro. A văzut această oportunitate și a cumpărat un astfel de truck și a intrat în HoReCa. Primul lor eveniment a fost Street Delivery în București, iar apoi truck-ul a fost parcat lângă clubul Control. Succesul a venit rapid, coada era până pe Calea Victoriei într-o perioadă când nu existau atât de multe opțiuni.

"Era pasiunea, părea fun. Eram pasionat și de gătit. Dar a fost o experiență clasică de HoReCa apoi, cu locații fixe, cu delivery. Tranziția s-a făcut organic, dintr-o pasiune înspre un business", spune Alexandru Manole.

Alex Manole spune că piața era inexistentă, iar în București Burger Van ar fi fost primul asemenea restaurant. Treptat lucrurile au început să se miște în 2014 și 2015, iar din generația de atunci au mai rămas pe piață pe lângă ei Camionetta, Arosticini și doar câțiva.

E cumva și normal, în HoReCa între 20 și 80% din business-uri își întrerup activitatea după primii ani.

Cum s-a dezvoltat Burger Van în 10 ani

În ultimii 10 ani Burger Van nu a rămas doar un food truck, ci un brand cu locații fixe, dar și cu locații de livrare. Este, așa cum îl descrie Alex, o afacere medie în dezvoltare care a scalat.

"Trebuie să te uiți la cine a crescut în industria aceasta, fie că e vorba de McDonalds’s, KFC sau exemple autohtone precum Fryday, Spartan sau Mesopotamia. Dacă vrei să scalezi trebuie să te îndepărtezi de atașamentul personal de business și să o faci așa cum ar face-o un QSR (n.r. - quick service restaurant - restaurant de tip fast food sau cu servire foarte rapidă)", spune Manole.

Scalarea Burger Van a venit odată cu pandemia, când au pivotat spre livrare cu bucătării de tip cloud kitchen, adică acele locații care gătesc doar pentru livrare. Burger Van înseamnă patru locații, două fixe și două de delivery, dar și 5 food truck-uri și 2 rulote operate individual sau în parteneriat.

"Vom termina anul 2024 la nivel consolidat cu toate firmele undeva între 2 și 3 milioane de euro", explică Alexandru Manole.

Deși produsele Burger Van sunt identice, experiența pentru client e diferită, cumva normal. Dacă un restaurant înseamnă experiență, inclusiv socializare, la partea de livrare clienții caută comoditate, rapiditate și sunt dispuși să mai tolereze anumite scăpări dacă livrarea se face rapid.

"La festivalurile de food trucks am observat o schimbare. Dacă inițial erau nerăbdători să mănânce, acum statul la coadă a devenit o experiență în sine", spune creatorul Burger Van.

Momentele când Burger Van a devenit afacerea de azi

Când a deschis în 2014, Alexandru Manole era și antreprenor, și contabil și cel care prepara burgeri. Treptat, pe măsură ce afacerea s-a dezvoltat, a trecut din operațional în strategic.

"În 2017-2018 am renunțat, odată ce am deschis a doua locație fixă", explică el.

Practic, a decis că trebuie să facă un pas înapoi, esențial crede el, când consolidezi o afacere.

"Orice antreprenor îmbracă numeroase pălării, de la contabilitate, operațional, dezvoltare, brand, marketing. Dar când dezvolți brandul te concentrezi pe dezvoltare și lași operațiunile zilnice deoparte. Nu mai poți fi implicat în micromanagement. Când deschizi o locație te implici mai9 mult, dar ulterior trebuie să o faci să meargă de la sine", explică antreprenorul.

Deși astăzi Burger Van e o afacere medie în creștere, Alex identifică și momente când ar fi putut lua alte decizii mai bune, mai ales că Burger Van nu a ieșit din București.

"Am refuzat francizarea sau extinderea la începutul brandului. Am vrut să le fac, dar aveam altă vârstă. Sigur brandul ar fi avut o altă dezvoltare dincolo de București", explică Manole.

Acest pas înapoi permanent ține și de momentele când un antreprenor ajunge la oboseală. "Faci un pas înapoi, spui stop, nu te mai implici neapărat în toate. Și nu o lua personal. E o greșeală pe care o fac mulți antreprenori, că iau lucruri legate de business foarte personal. E normal să fii atașat de brand, dar nu totul se învârte în jurul tău", explică fondatorul Burger Van.

Important după 10 ani e că Burger Van e încă un business care-l entuziasmează. "Mereu găsești lucruri noi de inovat, operaționale pe care să le îmbunătățești, oportunități noi. Inclusiv din prisma tehnologiei", spune Alexandru Manole.

Antreprenorii recomandați de Alexandru Manole

La provocarea clasică din studioul start-up.ro de a recomanda pe mai departe antreprenori pe care-i respectă, Alex Manole a căutat acele afaceri din care se poate inspira când vine vorba de scalare.

"Una dintre ele e Autonom. Pe partea de HoReCa ne putem uita spre business-uri care au scalat, cum ar fi Spartan, Mesopotamia, Fryday, City Grill. Admirația sau aspirația e spre ceva care deși poate părea greu de atins, e mai bine să te uiți acolo, să tinzi către nori. Dacă tinzi spre nivelul tău sau cel inferior, nu vei ajunge mai sus decât atât", a spus Alexandru Manole.