Alpha Cab este cel mai nou jucător local de pe piața serviciilor de car rental, dedicat clienților premium. Compania care operează exclusiv cu autovehicule marca Mercedes plănuiește să investească aproximativ 1 milion de euro și să atragă peste 1.000 de clienți activi în primul an.
Într-o piață locală dominată de propuneri care se adresează segmentului mediu, Alpha Cab vizează cu precădere consumatorii din zona de business și expații care au nevoie de o mașină de lux, confortabilă, condusă de un profesionist, care să îi deservească de-a lungul zilei la întâlniri sau în călătorii pe teritoriul României.
“Ideea Alpha Cab a venit inițial dintr-o nevoie personală care mi-a arătat că există o nișă foarte importantă pe piața din România. Practic nu exista până acum un serviciu de car rental profesionist și organizat, dedicat executivilor și expaților, un standard cu care ei sunt obișnuiți în oricare altă țară călătoresc sau lucrează. Am decis astfel să investesc în domeniu și să pun la dispoziția clienților premium un serviciu în care să poată avea încredere, perfect sistematizat, care să le ofere siguranța că vor primi mașina de care au nevoie atunci când au nevoie de ea.”, a declarat Valentin Tanasa, General Manager Alpha Cab.
Serviciile Alpha Cab sunt momentan disponibile pentru cei care locuiesc în București și Ilfov, însă există planuri de extindere și în alte orașe mari din România precum Constanța, Cluj-Napoca, Timișoara, Brașov și Iași. Alpha Cab își dorește să devină un brand de referință pe acest tip de transport, luând în considerare planul de a ajunge la un parc auto de 50 de mașini Mercedes, atât E Class cât și S Class și Vito/Viano.
Serviciul poate fi accesat prin intermediul platformei online, telefonic sau cu ajutorul aplicației mobile, disponibile pe Android și iOS. Reprezentanții companiei apreciază că valoarea medie a unei curse va fi de aproximativ 50 lei. Cei care vor folosi serviciile vor putea achita cu cardul online, în aplicație, cash sau cu cardul în mașină.