Pentru întregul an 2021, oficialii studioului estimează o cifră de afaceri de 117 milioane de lei și are în vedere continuarea extinderii geografice.
”În prima jumătate a anului 2021, Amber înregistrează o cifră de afaceri record datorită creșterii cu 45% a veniturilor, în linie cu rata anuală compusă de creștere pe care am raportat-o în ultimii patru ani. Odată ce am ajuns la un număr de peste 800 de angajați, operațiunile noastre au devenit mai complexe și mai mature, fiind prezenți pe două continente. Cu toate acestea, în ciuda dimensiunii afacerii, ne menținem flexibilitatea și, mai presus de toate, reputația noastră de a dezvolta produse de calitate pentru branduri globale importante. Acest lucru se traduce direct în rezultatele noastre, precum și în perspectivele bune pe care le avem pentru acest an – să atingem o cifră de afaceri de 117 milioane de lei, cele mai bune rezultate înregistrate vreodată pe piața locală de un studio independent”, a declarat Mihai Pohonțu, Președinte Executiv, Amber.
Din cifra de afaceri de 50 de milioane de lei generată în prima jumătate a anului, 65% din venituri au provenit din activitatea de cercetare-dezvoltare – dezvoltare de jocuri și restul de 35% din servicii de asistență pentru dezvoltare, inclusiv asigurarea calității, asistența pentru clienți și localizare.
În conformitate cu rezultatele istorice și cu specificul industriei de jocuri video, veniturile companiei au provenit din piața globală, în special din partea clienților din SUA.
Amber colaborează cu branduri precum Disney, NBC Universal, Paradox Interactive, Rovio, That Game Company, Raw Fury.
În prima parte a anului 2021, dezvoltatorii Amber au lucrat la realizarea completă a cinci jocuri pentru mobil, PC și console.
Unul dintre acestea a fost Tetris Beat, publicat de N3TWORK și co-dezvoltat de Amber. Jocul, care a fost lansat exclusiv pe Apple Arcade în august 2021 și poate fi jucat și pe Apple TV, a ajuns pe primul loc la nivel mondial în ceea ce privește numărul de descărcări în prima săptămână după lansare. Un alt joc dezvoltat de Amber va fi lansat în acest an.
”Am închis prima jumătate a anului 2021 cu rezultate record și ne aflăm în fața unui nou capitol captivant în călătoria Amber, pregătiți să accesăm multiple oportunități pentru a ne accelera și mai mult creșterea. Analizăm diferite scenarii, inclusiv potențiale tranzacții transfrontaliere, parteneriate cu investitori strategici și chiar listarea la bursa locală sau internațională. Obiectivul nostru rămâne în continuare legat de crearea de valoare pe termen lung pentru echipele noastre, acționarii și clienții noștri”, a adăugat Jaime Giné, noul CEO al Amber începând cu august 2021.
Pentru întregul an 2021, Amber estimează o cifră de afaceri de 117 milioane de lei (28 de milioane de dolari), din care compania are deja confirmate aproximativ 104 milioane de lei (25 de milioane de dolari) conform contractelor semnate.
Pentru a accelera în continuare creșterea, Amber are în vedere continuarea expansiunii la nivel internațional, prin tranzacții de tip M&A sau organic.
Astfel, în 2020, Amber a achiziționat două noi studiouri - Scorpius Games din București și KaraOkulta, o companie dezvoltatoare de jocuri cu sediul în Guadalajara, Mexic.
Astăzi, cei peste 800 de angajați Amber lucrează pe două continente, în birouri din București, Botoșani, San Francisco, Los Angeles, Montreal și Guadalajara. În plus, Amber intenționează să angajeze încă 100 de profesioniști în dezvoltarea de jocuri până la finalul anului.
În 2020, Amber a înregistrat o cifră de afaceri de 86 de milioane de lei, o majorare cu 50% față de aceeași perioadă din 2019. În perioada 2017 - 2021, rata de creștere anuală compusă (CAGR) a Amber este de 53%.