10 resurse digitale educaționale câștigătoare la concursul #Digitaliada

Fundația Orange a anunțat lista celor mai bune 10 materiale educaționale digitale, premiate cu echipamente digitale performante în valoare de peste 8.500 de euro, la cea de-a cincea ediție a concursului #Digitaliada.

Peste 200 de materiale digitale au fost înscrise pe site-ul www.digitaliada.ro în decursul celor trei luni de concurs, iar 10 dintre ele au fost desemnate câștigătoare ale acestei ediții. Toate proiectele înscrise au fost validate de experți educaționali, iar materialele finaliste au fost evaluate de juriul competiției, dar și de o comisie a elevilor, care a  acordat premiul de popularitate. 

“Materialele educaționale disponibile gratuit în platforma Digitaliada au fost de mare folos în anul acesta de pandemie în care școala s-a desfășurat mai mult online. În Digitaliada, încurajăm prin concurs crearea de materiale digitale educaționale pentru că resursele deschise disponibile în limba română sunt încă foarte limitate, din păcate”, a declarat Amalia Fodor, director al Fundației Orange.

Juriul #Digitaliada din acest an a fost compus din Radu Gologan, Profesor Doctor la Facultatea de Științe Aplicate a Universității Politehnica din București, Olivia Vereha, co-fondator Code4Romania, Cristian China-Birta, antreprenor online, Dragoș Iliescu, Profesor universitar în cadrul Facultății de Psihologie și Științele Educației din cadrul Universității din București, și Amalia Fodor, Director al Fundației Orange.

„De 20 de ani și un pic predau Istorie și Geografie la școli din mediul rural. În acest context pandemic, cu predare online, am fost nevoit să mă reorientez către practici noi de predare prin care să asigur continuitatea învățării”, spune Dan Matei, directorul Școlii Gimnaziale Pui, din județul Hunedoara, câștigător la categoria Proiectare didactică pentru învățământul gimnazial.

Limba și literatura română, matematica, geografia, chimia și educația muzicală au fost printre materiile din rândul cărora au ieșit anul acesta proiectele câștigătoare, la cele 6 categorii de concurs: Aplicații, Conținut video, Proiectare didactică, Alte materiale educaționale, Categoria Elevi 14-17 ani și Categoria Popularitate – premiu acordat de elevi. În cadrul fiecărei categorii, a fost premiat câte un material pentru învățământul primar și unul pentru învățământul gimnazial. 

***

Categoria Aplicații

La categoria Aplicații pentru învățământul primar, marele premiu a fost câștigat de Vlad Udrescu, absolvent al Colegiului Național „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu-Jiu, actualmente student în Marea Britanie, la University College London, unde studiază Computer Science. Proiectul său, Învață Română, este o platformă unde elevii din clasele l-lV își pot exersa și îmbunătăți cunoștințele de limba și literatura română într-un mod mult mai plăcut și mai interactiv. Premiul este un laptop performant, în valoare de aproximativ 1.500 de euro.

Tot la categoria Aplicații, dar de data aceasta pentru învățământ gimnazial, câștigătorul este Ionuț Dumitru din Arad, fost profesor de geografie și fondatorul platformei Profu’ de geogra. Acesta a creat Platforma de învățare interactivă a geografiei Geography Games and Quizzes, care cuprinde peste 300 materiale digitale de tipul jocurilor, schițe interactive, videouri interactive și materiale ilustrative. Premiul este un laptop performant, în valoare de aproximativ 1.500 de euro.

Categoria Conținut video

La categoria Conținut video pentru învățământul primar, premiul a fost câștigat de Gabriela Udrea, profesor învățător în București, pentru materialul Comunicare in limba romana - Grupuri de vocale - ea. La fel ca foarte mulți profesori obișnuiți să predea în format fizic, doamna Gabriela Udrea a înțeles în timpul școlii online că e nevoie să se reinventeze și să le ofere elevilor noi metode interactive de predare. A investit în echipamente video, a învățat informații tehnice și s-a obișnuit cu mediul digital, astfel încât să ajungă mai ușor la elevii săi. Premiul este un set  format din stabilizator Gimbal și accesorii, în valoare de aproximativ 1.000 de euro.

Premiul de la categoria Conținut video pentru învățământul gimnazial a mers la Claudia Mazilu, profesor de educație muzicală din București. Materialul său interdisciplinar Paharele muzicale combină educația muzicală cu fizica și îi învață pe copii cum se obțin notele muzicale folosind pahare cu diferite cantități de lichid. Premiul este un set  format din stabilizator Gimbal și accesorii, în valoare de aproximativ 1.000 de euro.

Categoria Proiectare didactică

La categoria proiectelor didactice pentru învățământul primar, premiul a mers la Didina Botgros, profesor învățător la Școala Gimnazială „Sf. Varvara” din Aninoasa, Hunedoara, care a câștigat pentru a treia oară la concursul #Digitaliada, la diferite categorii. Proiectul de anul acesta, Lecții interactive,  cuprinde o serie de forme variate de activități și fișe interactive de lucru pentru elevi din clasele I și a II-a. Premiul constă într-un telefon smart, în valoare de aproximativ 800 de euro.

Premiul pentru categoria Proiectare didactică pentru învățământ gimnazial a mers către Dan Matei, profesor de geografie la Școala Gimnazială Pui din Hunedoara. Materialul său, Evenimente astronomice, este o lecție de geografie pentru clasa a V-a, pentru care a folosit o aplicație care permite computerului să funcționeze ca un telescop virtual. Premiul constă într-un telefon smart, în valoare de aproximativ 800 de euro.

Categoria Alte materiale educaționale

Încă un proiect câștigător la materia Limba și Literatura română a fost cel din categoria dedicată altor materiale educaționale pentru învățământul primar, creat de Ramona Drăguț, profesor învățător la Școala Gimnazială Ionești din județul Vâlcea. Prin proiectul Scriem corect, ortogramele sunt clarificate, exemplificate și pot fi exersate prin exerciții și jocuri online. Premiul este un videoproiector cu ecran de proiecție, în valoare de aproximativ 500 de euro.

La categoria Alte materiale educaționale pentru învățământul gimnazial, premiul a fost câștigat de Adrian Profir, profesor de matematică la Școala Gimnazială „Episcop Iacov Antonovici” din Zorleni, Vaslui, pentru proiectul Teorema celor trei perpendiculare. Suita de aplicații îi ajută pe elevi să înțeleagă mai ușor spațiul geometric al construcțiilor prin vizualizarea acestora 3D. Premiul este un videoproiector cu ecran de proiecție, în valoare de aproximativ 500 de euro.

Categoria Elevi 14-17 ani

Premiul secțiunii dedicate elevilor a mers anul acesta către proiectul înscris de Loredana Necula, creat alături de colega sa, Andreea Monica Mitache. Laboratorul Minunilor este un proiect destinat elevilor de gimnaziu care încep studiul chimiei generale. Prezentată sub forma unui laborator virtual, aplicația asigură un mediu interactiv pentru învățarea și verificarea cunoștințelor acumulate. Premiul este o tabletă grafică, în valoare de aproximativ 500 de euro.

Categoria Popularitate

Comisia formată din elevi a oferit, în acest an, premiul de popularitate proiectului Lecții Biologie și Chimie pentru Gimnaziu creat de Florin Viu, profesor de biologie și chimie la Școala Gimnazială „Nicolae Stoleru” din Baia, Suceava. Platforma sa reunește o colecție de lecții interactive, laboratoare virtuale, schițe, jocuri și teste de evaluare la biologie și chimie pentru clasele din învățământul gimnazial. Premiul este o tabletă grafică, în valoare de aproximativ 500 de euro.



Citeste si