Innovators for Children: 100.000 de euro pentru firmele care îmbunătățesc viața copiilor

Startup-urile din România care aduc inovații pentru viața copiilor pot să se înscrie la un program ce oferă 100.000 de euro - Innovators for Children.

Se lansează cea de-a doua ediție a programului Innovators for Children, dedicat startup-urilor tech din România care contribuie la îmbunătățirea vieții copiilor.

Acceleratorul este o inițiativă începută în 2019 de către Impact Hub Bucharest, Fundația Botnar și Impact Hub Basel. Înscrierile sunt deschise până pe 1 mai, iar soluțiile câștigătoare vor primi finanțare totală de 100.000 de euro.

În programul Innovators for Children 2020 se caută antreprenori inovatori care lucrează cu soluții tech pentru sănătatea fizică și emoțională a copiilor, educație, nutriție și alimentație, siguranță, drepturile copiilor în era digitală și alte domenii care ar putea contribui la o viață mai bună pentru copiii și adolescenții cu vârsta între 0-18 ani.

Innovators for Children - ce va fi în a doua ediție?

În cea de-a doua ediție căutăm startup-uri din toată țara care au o idee de business, sunt în stadiul de prototip sau sunt de maximum 1 an ca soluție disponibilă comercial pe piață la data finalizarii perioadei de înscriere. Sunt căutate în special soluții tech scalabile.

Antreprenorii care vor fi selectați să participe la accelerator vor trece printr-o serie de workshop-uri, întâlniri de feedback și follow-up, webinarii de progres și un retreat de 4 zile cu cei mai importanți actori din domeniu. După marea finală în care se vor alege câștigătorii premiilor de 100.000 de euro, ei vor beneficia și de o vizită de cercetare în Basel (Elveția), precum și acces în comunitatea Impact Hub.

Înscrierea la accelerator se face prin completarea formularului de pe site-ul www.innovatorsforchildren.org. Participarea se face în baza confirmării din partea organizatorilor și este gratuită.

Citește aici despre Kinderpedia, startup finanțat prin Innovators for Children. 

 

Programul Innovators for Children a fost inițiat în 2019 și a fost primit cu mare interes de public, având peste 120 de soluții înscrise dedicate sănătății și wellbeing-ului copiilor. Au fost selectate 12 echipe care au trecut printr-o serie de workshop-uri și sesiuni de mentorat cu diverși experți în domeniu, iar în final s-au ales 4 câștigători care au beneficiat de finanțare totală de 100.000 de euro: Kinderpedia (45.000 euro), Parinte.eu (22.500 euro), Asociația Kinetobebe (17.500 euro) și Arttachment (15.000 euro). Mai multe despre câștigătorii ediției 2019 sunt aici.



Citeste si