12% din companiile din România au toate serviciile deja în Cloud

Aproximativ trei sferturi dintre companiile respondente din România (71,4%) au inițiat implementarea cloud-ului fie pentru mai multe departamente, fie pentru anumite procese și planifică o adoptare mai largă în următorii doi ani, potrivit raportului local realizat pe baza ”Cloud Business Survey” efectuat de PwC Europa Centrală și de Est (ECE). Procentul este similar cu media înregistrată la nivelul ECE.

Doar 12% dintre respondenții din România au declarat că au toate activitățile în cloud (all-in on cloud) ceea ce înseamnă, printre altele, capacități avansate de dezvoltare de servicii și optimizarea volumului de muncă, peste media de 8% înregistrată în ECE. În același timp, peste 38% dintre respondenții români își propun să treacă toate operațiunile în cloud în următorii doi ani, iar 43% vor să mute jumătate sau mai mult din operațiuni.

”Cloud-ul a devenit o componentă esențială într-un mediu de operare digital, iar adoptarea sa face parte din procesul de transformare a afacerilor. Principalul câștig din implementarea cloud constă în generarea de noi modele de afaceri și, implicit, de venituri. După cum reiese din sondajul nostru, atât companiile din România, cât și cele din Europa Centrală și de Est se află la începutul călătoriei lor în cloud și ar trebui să se concentreze mai mult pe inovare și pe crearea de noi fluxuri de venituri, și nu doar pe urmărirea obiectivelor de reducere a costurilor”, a declarat Gabriel Voicilă, Partener Tehnologie, PwC România.

Întrucât se află încă la început de drum, modernizarea este principalul motiv pentru utilizarea cloud pentru 42,9% dintre companiile din România și pentru aproape jumătate (49%) dintre companiile din ECE.

În următoarele 12 luni, capacitățile pe care companiile din România vor să le dezvolte în cloud sunt analiza datelor (66,7%), securitatea cibernetică (64,3%), stocarea (57%) și inteligența artificială și învățarea automată (47,6%).

Prin adoptarea tehnologiei cloud, companiile caută să obțină o valoare substanțială din investițiile lor. Ținând cont de nivelul mai scăzut de maturitate în ceea ce privește adoptarea cloud, majoritatea directorilor români intervievați spun că nu văd încă toate beneficiile investițiilor, dar se așteaptă la un progres semnificativ în următoarele 12 luni.

Dintre companiile românești care au obținut deja o valoare măsurabilă, 40,5% au menționat un timp mai scurt de lansare a produselor și serviciilor pe piață, 35,7% economii de costuri, 35,7% îmbunătățirea poziției de securitate cibernetică și 33,3% îmbunătățirea profitabilității, a experienței clienților și creșterea agilității.

Dintre cei care se așteaptă să obțină o valoare măsurabilă în următoarele 12 luni, principalele beneficii așteptate sunt creșterea productivității (64,3%), îmbunătățirea rezilienței (61,9%), creșterea agilității 60% și noi fluxuri de venituri (57%).

Principalele bariere pentru valorificarea potențialului tehnologiei cloud atât la nivelul companiilor românești avansate în cloud, cât și a celorlalte, sunt: deficitul de talente (42,9%), incapacitatea de a măsura/cuantifica eficient randamentul investițiilor (35,7%), constrângerile bugetare și/sau de investiții și limitările capacităților tehnologice (ambele 33,3%).

Despre sondaj: Sondajul a fost realizat în lunile februarie și martie 2023 în rândul a 389 de lideri de companii și de tehnologie din șapte țări din Europa Centrală și de Est, inclusiv din România, din sectoare precum produse industriale, servicii financiare, energie, utilități și minerit, tehnologie, media și telecomunicații, retail/FMCG și sănătate.



Citeste si