2021, an record pentru fuziuni și achiziții pe piețele globale

Piața de fuziuni și achiziții la nivel global a încheiat 2021 cu creșteri record comparativ cu anul anterior, cu un plus de 57% în valoarea cumulată a tranzacțiilor și de 24% ca număr, depășind astfel 5,1 trilioane dolari și 62.000 de tranzacții, potrivit raportului PwC Global M&A Industry Trends 2022.

Anul 2022 se anticipează că va fi la fel de intens, pe fondul numărului mare de tranzacții aflate în curs de pregătire, a lichidităților existente și a cererii crescute pentru business-uri cu un grad avansat de digitalizare sau care ajuta în procesul de digitalizare.

”Piața de M&A din România a avut, de asemenea, un an 2021 foarte bun, depășind atât ca volum, cât și ca valoare cifrele raportate în anul anterior. Pentru acest an, estimăm continuarea trendului de creștere a tranzacțiilor atât în număr, cât și în valoare, și vedem din ce în ce mai mulți antreprenori români care vor să-și extindă afacerile și au căpătat curaj să se uite la oportunități de investiții pe alte piețe. Totodată, multe din fondurile de investiții active pe piața românească au strâns finanțări noi și au reconfirmat încrederea pe care o au în potențialul de creștere al investitiilor lor față de alte piețe emergente din regiunea Europei Centrale și de Est”, a declarat Cornelia Bumbăcea, Partener Deals PwC România.

Fondurile de investiții au strâns sume record

Fondurile de investiții au încheiat 2021 cu un nivel record de fonduri disponibile de 2,3 miliarde dolari, cu 14% mai mult decât la începutul anului, existând astfel capital pentru tranzacții noi care vor urma în 2022. 

Aproape 40% din tranzacțiile din 2021 au implicat un fond de investiții, față de puțin peste un sfert în ultimii cinci ani. Deși finanțarea este substanțială, vor exista presiuni tot mai mari asupra companiilor de portofoliu de a crea valoare într-un mediu concurențial, în care finanțările bancare se fac cu dobânzi în creștere, multiplii sunt din ce în ce mai mari și există o serie de presiuni generate de politicile de mediu, sociale și guvernanță (ESG).

Digitalizarea este un factor generator de tranzacții

Raportul estimează că trecerea strategică la modele de afaceri digitale, inovatoare și disruptive va continua să stimuleze fuziunile și achizițiile între companii. De asemenea, revizuirea modelelor de business și a portofoliilor de companii vor declanșa un val de exituri în toate industriile, pe măsură ce companiile caută să re-investească și să-și optimizeze afacerile pentru a fi pregatite pentru o creștere susținută.

Factorii ESG vor influența din ce în ce mai mult strategia de fuziuni și achiziții a oricărei companii pe parcursul anului 2022. 

”Ne așteptăm ca în 2022 activitatea de M&A din România să crească și mai accentuat în sectoarele de energie, transport și logistică. În top vor rămâne însă cu siguranță și sectoarele care au generat tranzacții în ultimii doi ani: imobiliare, telecom și tehnologie, sănătate și servicii financiare, dar și producție specializată. Optimismul este ridicat în ceea ce privește anul 2022, provocările și eventualele piedici care ar putea încetini finalizarea unor tranzacții  fiind ratele mai mari ale dobânzilor, inflația în creștere și reglementări mai stricte din toate punctele de vedere”, a spus George Ureche, Director și M&A Leader PwC România.

Trenduri pe industrii

Piețele de consum: Preferințele consumatorilor vor continua să fie un catalizator pentru activitatea de fuziuni și achiziții în 2022, pe măsură ce corporațiile și fondurile de investiții își refac portofoliile pentru a profita de tendințe precum "consumerismului responsabil", care creează cerere pentru produse, servicii și modele de afaceri complet noi.

Energie, utilități și resurse: ESG conduce strategiile în întreaga industrie. Fuziunile și achizițiile vor fi utilizate pentru a reechilibra portofoliile și pentru a urmări oportunități de creare de valoare în domeniile precum energia regenerabilă, captarea carbonului, stocarea bateriilor, hidrogenul, infrastructura de transport și alte tehnologii curate.

Servicii financiare: Concurența pentru un avantaj strategic pe piață continuă să alimenteze fuziunile și achizițiile, activitatea fiind condusă de tranzacții pentru tehnologie și inovare. Activele în dificultate din sectoarele bancar și de asigurări ar putea produce de asemenea un nou val de tranzacții.

Sănătate: Companiile farmaceutice caută să își optimizeze portofoliile pentru creștere prin tranzacții care să le ofere acces la noi tehnologii, cum ar fi ARNm și terapia celulară și genetică. Platformele de asistență medicală specializată, companiile de telemedicină, de tehnologie medicală și de date și analiză atrag interesul investitorilor.

Producția industrială și industria auto: Revizuirile strategice de portofoliu și ESG stimulează activitatea de fuziuni și achiziții, în special tranzacțiile care accelerează transformarea digitală, cum ar fi vehiculele electrice și autonome, bateriile și tehnologiile de încărcare sau materialele de ultimă generație.

Tehnologie, media și telecomunicații: Sectorul tehnologiei va continua să înregistreze niveluri de neegalat în materie de tranzacții și de valori ale acestora, deoarece companii din toate industriile caută să achiziționeze tehnologii cheie sau capacități digitale.



Citeste si