2Performant raportează o creștere cu 50% a vânzărilor și comisioanelor în Q1 2022

2Performant, companie de tehnologie și liderul pieței de marketing afiliat din România, anunță că în primul trimestru din 2022, a înregistrat 11.926 de utilizatori unici în cadrul platformei proprii, o creștere cu 36% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Cei aproape 12.000 de utilizatori au trimis 20,8 milioane de clickuri către magazinele online din 2Performant, care s-au concretizat într-un număr total de 408.000 de vânzări online, a căror valoare s-a ridicat la 20,56 milioane de euro, excluzând TVA și au generat comisioane de 1,38 milioane de euro, în creștere cu 52,4% față de primul trimestru din 2021.  

„Începând cu acest an, pe lângă raportările financiare trimestriale pe care le-am anunțat prin calendarul financiar publicat, avem în plan ca la fiecare final de trimestru să raportăm o serie de rezultate esențiale în activitatea noastră. Astfel, în primul trimestru al acestui an, în cadrul platformei 2Performant, rata de conversie a fost de 1,96%, în creștere cu 15,5% față de aceeași perioadă din 2021, în vreme ce valoarea medie a vânzării a rămas similară, fiind de 50,42 euro, fără TVA. Câștigul mediu al afiliaților este, de asemenea, pe un trend crescător, fiind de 6,62 euro la 100 de clickuri, ceea ce reprezintă un plus de 12,5% comparativ cu primul trimestru al anului trecut. În ceea ce privește randamentul bugetelor de marketing afiliat, acesta rămâne în continuare la un nivel ridicat. În momentul de față, fiecare 1 euro investit de magazine în comisioane aduce vânzări de 16,45 euro. Acest lucru este determinat de eficiența afilierii în general și a 2Performant în mod particular pentru magazinele online,” a declarat Dorin Boerescu, Președinte al Consiliului de Administrație și CEO 2Performant. 

Categoria principală de utilizatori în primul trimestru din 2022 a fost reprezentată de afiliați, care au numărat 10.572 de utilizatori, o apreciere cu 42% față de intervalul similar din 2021. Platforma 2Performant, prin care mii de afiliați colaborează cu sute de magazine online, este în continuare folosită intens de către utilizatori, aceștia generând 3.171.446 afișări ale platformei. Dintre acestea, interfața de afiliați reprezintă ponderea principală, cu peste 2,7 milioane de afișări în primele trei luni din 2022.

Principalele categorii de produse vândute în primul trimestru din 2022 au fost: Cărți, Modă, Farmaceutice, Beauty, Casă & Grădină, Electronice IT&C, Jucării și Produse pentru copii, sporturi & outdoors, Sănătate & Îngrijire Personală și Provizii pentru animale de companie. În perioada analizată, primii zece clienți ai 2Performant, conform valorii comisioanelor, au fost: Elefant, Answear, Dr. Max, Orange, Somproduct, FashionDays, Cărturești, NeaKaisa, Decathlon și Nichiduță.

Rezultatele generate de utilizatorii 2Performant sunt actualizate zilnic pe website-ul companiei, unde sunt afișate tendințele privind comportamentul de cumpărare online atât la nivel de rețea, cât și defalcat pe principalele industrii. Compania intenționează să continue publice astfel de date agregate la finalizarea fiecărui trimestru pentru ca acționarii și investitorii să aibă o înțelegere cuprinzătoare asupra funcționalității indicatorilor de business ai 2Performant pe parcursul unui an de activitate.   

2Perfomant este listată pe piața AeRO începând cu 9 decembrie 2020, iar din octombrie 2021, acțiunile 2P sunt incluse în indicele BET-AeRO dezvoltat de Bursa de Valori București pentru această piață. În 2021, compania a înregistrat o cifră de afaceri de 25,7 milioane de lei, o creștere cu 27% față de 2020. Pentru 2022, 2Performant vizează o cifră de afaceri de 34,9 milioane de lei, o majorare cu 35% comparativ cu 2021.



Citeste si