- 17 Noiembrie 2020
32% dintre români prefera să țină economiile într-un plic în șifonier
Contextul COVID-19 pune la încercare situația economică la toate nivelurile și industriile, iar oamenii sunt nevoiți mai mult ca niciodată să se gândească mai bine la modul în care cheltuie sau nu banii. Iată care sunt rezultatele studiului:
- Jumătate dintre români susțin că dacă ar reuși să economisească trimestrial câte 350 lei i-ar depune într-un cont bancar.
- 32% dintre respondenți au declarat că ar prefera să păstreze banii economisiți într-un plic în șifonier.
- Doar 8% dintre respondenți au menționat că ar alege să investească într-o asigurare de viață.
- Doar 4% dintre români ar investi la bursă prin intermediul unui broker.
Tinerii profesioniști sunt printre cei cei mai dispuși să apeleze la o bancă atunci când se gândesc la metodele de economisire a banilor, 57% dintre aceștia menționând că i-ar depune într-un cont bancar. Peste 70% dintre seniorii pensionari ar face același lucru. Conform datelor Reveal Marketing Research, observăm că în mediul urban și mediul rural, preferința pentru păstrarea banilor la bancă este prima opțiune a românilor atunci când vine vorba de economisire – 49% dintre cei din urban și 51% dintre cei din rural au optat pentru această variantă.
Pentru mai mult de o treime dintre respondenți, banii ținuți în propria locuință reprezintă o soluție pentru economisire. 40% dintre familiile tradiționale, întrebate cum ar proceda dacă ar reuși să strângă trimestrial o sumă de 350 lei, au afirmat faptul că ar pastra banii într-un plic în șifonier. O treime dintre maturii fară partener sunt în asentimentul familiilor tradiționale și recunosc că ar păstra acasă banii economisiți. Pentru aceștia, a avea contact direct cu banii și a avea certitudinea că îi pot vedea oricând, le poate oferi sentimentul de control asupra resurselor financiare.
Asigurările de viață și investițiile la bursăÎntr-o perioadă în care asigurările de sănătate sunt în creștere, atunci când vorbim de asigurările de viață, însă, doar 8% din români manifestă interes în acest sens. Investiția prin intermediul unei asigurări de viață este o variantă la care ar apela, în special, familiile moderne, așa cum arată datele Reveal Marketing Research. 13% dintre familiile moderne ar alege să investească banii în acest fel. Doar 9% dintre mileniali, întrebați cum ar proceda cu o sumă de 350 de lei economisita, au menționat varianta investiției într-o asigurare de viață.
Procentele sunt scăzute în ceea ce privește tendința românilor de a investi la bursă cu ajutorul unui broker. Din totalul eșantionului, doar 4% dintre români ar alege acest tip de gestionare a economiilor. Comparativ cu restul segmentelor, maturii fără partener se arata mai interesați de acțiunile la bursă – 8% dintre ei au selectat această opțiune. Totuși, procentele sunt foarte mici, iar românii nu se arată deschiși la a investi banii economisiți la bursă.
Doar 6% dintre respondenți au menționat că ar opta pentru alte metode de gestionare a banilor puși deoparte, față de cele listate în sondaj.