4 competiții de securitate cibernetică la care poți participa în România în 2024

Orange este partener strategic anul acesta pentru diferite competiții de securitate cibernetică Campionatul Național de Securitate Cibernetică (RoCSC), UNbreakable România, DefCamp și prima ediție a Olimpiadei Naționale de Securitate Cibernetică (OSC). Industria are nevoie de 347.000 de noi angajați la nivel european.

Prin eforturile Orange și ale partenerilor instituționali și privați, anul trecut peste 3.300 de tineri s-au înscris în competițiile din România. În același timp, experții companiei au sprijinit, prin programul Orange Fab, dezvoltarea start-up-ului CyberEdu, o platformă ce conține numeroase resurse educaționale și laboratoare practice, atât pentru începători, cât și pentru specialiști care vor să dobândească sau să-și îmbunătățească competențele în această arie de activitate. De la lansarea platformei în 2020 și până în prezent, aproximativ 20.000 de utilizatori s-au înregistrat pentru a avea acces la materiale de pregătire în securitatea cibernetică. Statisticile arată, însă, că nevoia de talente este mult mai mare.

„De 7 ani, Orange România investește în formarea viitorilor specialiști în cybersecurity, prin implicarea în cele mai importante competiții naționale de profil, prin resurse educaționale și mentorat oferit celor care au dorit să-și dezvolte cunoștințele în acest domeniu, precum și prin pregătirea echipelor ce au reprezentat România la Campionatul European de Securitate Cibernetică. Este o nevoie reală ca tot mai mulți profesioniști să se formeze în securitate cibernetică având în vedere deficitul de personal, dar și în contextul în care prognozele arată că până în 2025, la nivel mondial, aproximativ 41 de miliarde de dispozitive vor fi conectate la internet”, a declarat Cristian Pațachia-Sultănoiu, Development & Innovation Manager, Orange România.

Tehnologiile digitale au devenit indispensabile pentru operațiunile de bază din tot mai multe domenii de activitate, aducând extrem de multe beneficii privind accelerarea, simplificarea și îmbunătățirea experienței clienților rezidențiali și de business. În același timp, digitalizarea accelerată vine cu o serie de riscuri de securitate cibernetică, care cresc an de an ca volum și sofisticare, creând o nevoie tot mai mare pentru specialiști în domeniu. 

Pentru Orange, securitatea cibernetică este un domeniu strategic care cuprinde atât zona comercială, de dezvoltare a soluțiilor care să protejeze afacerile, cât și acțiuni ce au în vedere creșterea nivelului de înțelegere și de conștientizare a riscurilor din mediul online. Astfel, conform raportului Orange Business Internet Security (2023-2024), care analizează date anonimizate de la companii și administrații publice din mai multe industrii, în 2023 a existat o creștere de 18% a numărului atacurilor cibernetice față de anul anterior. În același timp, Directoratul Național pentru Securitate Cibernetică (DNSC) arată că la nivel național, anul trecut au avut loc peste 75.000.000 de evenimente de securitate cibernetică, o creștere cu 22% comparativ cu 2022.

În ceea ce privește nevoia de specialiști, potrivit studiului Cybersecurity Workforce (2023), realizat de ISC2, deficitul forței de muncă în securitate cibernetică în Europa a ajuns la peste 347.000 de specialiști, o creștere cu 9,7% comparativ cu 2022.

UNbreakable România

UNbreakable România, powered by Orange și Bit Sentinel, este programul prin care elevii de liceu și studenții fac primul pas către o carieră în securitatea cibernetică. Ediția pilot a avut loc în 2020 și, de atunci, UNbreakable a luat forma unui program anual. Prin competiții individuale și de echipă, acces gratuit la resurse, ghiduri și webinare, precum și mentorat din partea experților în domeniu, participanții își dezvoltă cunoștințele în securitate cibernetică. Primii 6 câștigători ai concursului individual se califică automat în finala Campionatului Național de Securitate Cibernetică.

Competiția individuală este deschisă până pe 24 martie. Cei interesați se pot înregistra aici.

Campionatul Național de Securitate Cibernetică (RoCSC)

Competiția națională lansată în 2017 și în care Orange România se implică din poziția de Gold partner susține tinerele talente în securitate cibernetică. Cei mai buni 10 concurenți ai lotului național participă în finala Campionatului European de Securitate Cibernetică și au parte de stagii specializate de pregătire, premii, mentorat cu specialiști în securitate cibernetică, precum și oportunități de angajare în domeniu. Ioan Constantin, Cyber Security Expert, Orange România, este unul dintre specialiștii ce coordonează Lotul Național al României la competiția europeană.

Faza finală a ediției de anul acesta va avea loc la București, în perioada 23 - 24 mai. După această etapă, va urma un Bootcamp, la Bran, în perioada iulie – august, unde se va desemna Lotul Național al României (10 finaliști și 2 rezerve). Mai multe detalii sunt disponibile pe website-ul competiției. 

Olimpiada Națională de Securitate Cibernetică

Prima ediție a olimpiadei dedicată elevilor de liceu pasionați de securitate cibernetică are loc anul acesta, iar Orange este unul dintre inițiatori. În cadrul etapelor de calificare, participanții rezolvă exerciții ce includ atât concepte fundamentale de securitate cibernetică, cât și elemente aplicate și tehnici mai avansate. Primii elevi clasați la faza națională a olimpiadei, 22-25 mai, reprezintă România la Campionatul European de Securitate Cibernetică, completând lotul României. Informații suplimentare se găsesc aici.

DefCamp

Cea mai mare conferință de securitate cibernetică și hacking din Europeană Centrală și de Est, powered by Orange, se află în 2024 la cea de-a 14-a ediție. La DefCamp, pasionații de domeniu participă la paneluri de discuții între profesioniști în securitate cibernetică, workshop-uri practice, oportunități de joburi, networking și competiții de hacking. Mai multe detalii, aici.



Citeste si