- 29 Septembrie 2026
48 de ore pentru a transforma datele NASA în aplicații și jocuri: NASA Space Apps Challenge revine la București și Cluj
Hackathonul are loc pe 14 - 15 noiembrie, iar în România va fi organizat la București și Cluj-Napoca. Locurile din Capitală s-au ocupat, însă înscrierile pentru Cluj sunt deschise, aici.
„Anul acesta, NASA ne provoacă din nou să gândim mare: să construim baze pe Lună, să explorăm Marte, să folosim AI pentru a înțelege fenomene de pe Pământ și chiar să inventăm noi moduri de a rezolva probleme complexe. Iar Bucureștiul a răspuns pe măsură: suntem deja full house, cu aproape două luni înainte de eveniment. Pentru noi, acesta este cel mai clar semn că avem o comunitate care abia așteaptă să își transforme ideile curajoase în prototipuri utile pentru planetă, în doar 48 de ore”, a spus Diana Iosu, fondatoarea DiFine PR și organizatoarea NASA Space Apps Challenge București.
Participanții vor avea la dispoziție 48 de ore pentru a transforma ideile în prototipuri, lucrând în echipe de până la șase membri. Ei vor putea folosi date deschise și resurse puse la dispoziție de NASA și de cele 17 agenții spațiale partenere, pentru proiecte care abordează atât explorarea spațiului, cât și probleme de pe Pământ.
Ce pot construi echipele în cele 48 de oreCompetiția, care are anul acesta tema „The Next Frontier” -„Următoarea frontieră”, se adresează programatorilor, inginerilor și oamenilor de știință, dar și designerilor, specialiștilor în storytelling și pasionaților de tehnologie.
Provocările combină programarea, inteligența artificială, biologia spațială, științele Pământului și dezvoltarea de jocuri sau experiențe interactive.
Printre proiectele propuse se numără o aplicație pentru monitorizarea sănătății astronauților în timpul misiunilor spațiale și un joc în care copiii pot gestiona o bază pe Lună sau pe Marte, luând decizii pentru supraviețuirea echipajului. O altă provocare le cere participanților să documenteze poveștile echipamentelor NASA rămase pe cele două corpuri cerești.
Fiecare provocare are un nivel de dificultate indicat, astfel încât participanții să poată alege în funcție de experiență. Pentru începători și cei cu nivel intermediar, opțiunile includ realizarea unei hărți interactive pentru orientarea pe Marte, în „Interplanetary Survival Guide: Martian Map”, sau crearea unui joc în care utilizatorii își proiectează și gestionează propria misiune spațială, în „Space Mission Design Game”.
În „The Earth Information Jukebox”, participanții sunt invitați să transforme datele și imaginile NASA despre Pământ în sunete. O altă temă presupune identificarea unor locuri de pe planeta noastră care seamănă cu suprafața Lunii sau a lui Marte și care ar putea fi folosite pentru testarea echipamentelor înaintea misiunilor. Printre exemple se numără Deșertul Atacama din Chile, Craterul Haughton din Canada și Valea Morții din SUA.
AI pentru analiza focului în microgravitație și date NASA pentru agriculturăParticipanții cu experiență intermediară sau avansată pot lucra la identificarea schimbărilor de mediu pe baza datelor NASA, în „Be an Earth System Trend Detective”, ori la compararea locurilor și perioadelor potrivite pentru aterizări pe Lună, în „CLPS Lunar Mission Browser”.
Provocarea „Dancing with the SARs” presupune utilizarea datelor radar NISAR pentru analiza schimbărilor de la suprafața Pământului. Alte teme urmăresc adaptarea fermelor la schimbările climatice, prin „Field Shift: Adapting Farms with NASA Data”, și folosirea inteligenței artificiale pentru analiza comportamentului focului în microgravitație, prin „Flame in Free Fall”.
Google, UiPath și Youni Choice se numără printre partenerii de comunitate ai ediției din România.
Mentor de la Ambasada SUA și patru echipe care vor merge în etapa globală„Pentru UiPath Community, susținerea NASA Space Apps Challenge reprezintă o modalitate de a încuraja următoarea generație de inovatori să experimenteze, să colaboreze și să își transforme ideile în soluții concrete. Credem că astfel de parteneriate creează punți importante între comunități, educație și industrie și le oferă tinerilor un mediu în care pot avea curajul să construiască, să învețe din încercări și să își imagineze noi moduri de a folosi tehnologia pentru binele societății. Un hackathon precum NASA Space Apps Challenge le arată că inovația nu presupune o singură specializare sau un singur parcurs. Într-o lume în care oamenii și tehnologia lucrează împreună, ideile bune trebuie explicate clar, testate, îmbunătățite și transformate în soluții pe care ceilalți le pot folosi. Implicarea companiilor de tehnologie în astfel de inițiative le oferă tinerilor mai mult decât acces la resurse sau recunoaștere. Le dă încrederea că ideile lor sunt valoroase și că există un ecosistem dispus să le susțină parcursul de învățare și dezvoltare”, a spus Ana Maria Bulhac, UiPath Community Associate.
Printre mentorii ediției din București se numără Gamze Galles, Diplomatic Technology Chief la Ambasada SUA la București.
„Pentru Ambasada SUA, acest program susține angajamentul nostru de a consolida educația STEM, de a încuraja inovația și de a crea oportunități relevante pentru tinerii atât din Statele Unite, cât și din România. În cele din urmă, NASA Space Apps înseamnă mai mult decât tehnologie sau explorarea spațiului. Este despre investiția în tineri, consolidarea parteneriatului dintre SUA și România și inspirarea următoarei generații să colaboreze pentru a găsi soluții la provocările globale. Din perspectivă diplomatică, apreciez în mod deosebit felul în care aceste inițiative aduc împreună tineri din diferite țări în jurul unui scop comun. Știința, tehnologia și inovația pot servi drept punți între națiuni, contribuind la o mai bună înțelegere reciprocă, la cooperare internațională și la construirea unor parteneriate durabile. În cele din urmă, investiția în creativitatea și inovația tinerilor reprezintă o investiție într-un viitor mai conectat, mai rezilient și mai prosper pentru noi toți”, a spus Gamze Galles.
Evenimentul din București va avea loc la Universitatea Româno-Americană, iar cel din Cluj-Napoca, la ClujHub. Din fiecare oraș vor fi selectate câte două echipe câștigătoare care vor participa în competiția globală. Echipele câștigătoare la nivel mondial vor fi invitate la un centru sau la o facilitate NASA, pentru un eveniment dedicat lor.
Pot participa persoane de orice vârstă și cu orice pregătire profesională. Cei sub 18 ani trebuie să fie înregistrați de un părinte sau tutore legal și să fie însoțiți de acesta la eveniment.
În România, NASA Space Apps Challenge este organizat de ROTSA și DiFine PR, prima ediție locală având loc în 2016. Alături de Google, UiPath și Youni Choice, partenerii de comunitate sunt Universitatea Româno-Americană, Techcelerator, Startup Reaktor și Parsimoni. Origo, Artesana și Sloop susțin evenimentul ca parteneri food & drinks.