5 tendințe ale inteligenței artificiale generative în 2024: de la impactul în alegeri la reglementări

2023 a fost anul inteligenței artificiale generative (GenAI), iar 2024 vine cu transformări în aceeași direcție. Care sunt tendințele GenAI în acest an electoral și cum poate impacta inteligența artificială alegerile, asta a analizat SoftServe, una dintre cele mai importante companii globale de consultanță IT, într-un raport cu tendințele cheie și domeniile în care am putea vedea un impact notabil anul acesta.
Tendințele inteligenței artificiale generative în 2024 

1. Conținut video realizat prin intermediul inteligenței artificiale generative

Videoclipurile scurte sunt cel mai popular format de conținut în rândul Generației Z pe rețelele de socializare. Din ce în ce mai multe aplicații AI se luptă pentru statutul de creator de conținut video preferat, iar tehnologia merge dincolo de partea vizuală și poate include voci sintetice, expresii faciale, diferite tonuri sau intonații, ce permit realizarea unui clip integral cu ajutorul GenAI.

Toate aceste evoluții din domeniul creării de conținut vizual vor avea un impact și asupra marketingului, a eficienței și vitezei din acest domeniu. Chiar dacă tehnologia avansează rapid în domeniul video, experții subliniază că încă mai sunt multe aspecte de dezvoltat și îmbunătățit pentru a trece la realizarea unor filme la calitate foarte înaltă prin GenAI anul acesta.

Totuși, ne putem aștepta că vor apărea din ce în ce mai multe extensii în programele de procesare foto și video bazate pe inteligență artificială, precum cele ce pot adăuga sau elimina obiecte sau cele care pot mări rezoluția video.  Acest lucru va accelera procesul de creare a videoclipurilor și de adaptare a acestora la diferite platforme.

De asemenea, compania mai notează că avatarurile personalizate și foarte realiste vor începe să devină parte a brandurilor și a experienței oferite clienților, iar crearea de modele 3D pentru Metavers va fi unul dintre principalele domenii în dezvoltare.

2. Alegeri și mass-media

2024 va fi anul alegerilor în 40 de țări, printre care și în țara noastră, SUA, Marea Britanie, India sau Mexic - Bloomberg Economics estimează că 41% din populația lumii va vota.

Acesta va fi primul an în care echipele oamenilor politici vor începe să folosească în campaniile lor instrumente de inteligență artificială generativă pentru a crea mesaje și conținut personalizat.

De asemenea, și domeniul mass-media se va adapta la noile tehnologii - de exemplu, un start-up media din America a anunțat recent lansarea unui program de știri generat în totalitate de inteligența artificială.

Însă, odată cu utilizarea GenAI de către mass-media, există riscul ca alegătorii de anul acesta să asiste la o creștere masivă a fake news-urilor și manipulării periculoase, avertizează compania.

3. GenAI în design și marketing

Datorită evoluției rapide a tehnologiei, se preconizează că anul 2024 va marca o accelerare notabilă a procesului de generare a imaginilor 2D și 3D în proiectare, prin instrumente puternice precum Nvidia Omniverse și GET3D.

Deși inteligența artificială nu va înlocui designerii, fluxul lor de lucru se va schimba cu siguranță, explică experții SoftServe. De asemenea, rapiditatea în scrierea de texte va fi unul dintre criteriile de performanță importante pentru agențiile de design și departamentele de marketing.

Cu toate acestea, problema drepturilor de autor pentru materialele vizuale create și a cadrului legal pentru utilizarea acestora în marketing și publicitate devine și mai crucială, astfel încât industria se va îndrepta către crearea de modele proprii pentru mărci/companii sau către "reconversia" unor programe care folosesc conținut cu drepturi de autor.

4. Inteligența artificială conversațională în aplicațiile AR

Inteligența artificială devine tot mai accesibilă pentru publicul larg. În ultimul an au apărut tot mai multe programe sau gadget-uri care înțeleg comenzile scrise sau vorbite și cu care poți purta o conversație.

Specialiștii SoftServe sunt de părere că, pe măsură ce noi dispozitive vor intra pe piață, numărul consumatorilor de inteligență artificială conversațională va crește, la fel ca și calitatea acestor soluții, ceea ce va influența formarea unor noi obiceiuri de comunicare cu asistenții virtuali de inteligență artificială.

5. Reglementarea Inteligenței Artificiale

Majoritatea țărilor încearcă să elaboreze un cadru legal pentru utilizarea inteligenței artificiale generative până la sfârșitul anului.

Unul dintre primii pași de reglementare în Europa a fost Legea privind inteligența artificială aprobată de Parlamentul European în decembrie 2023. Acesta clasifică nivelurile de risc ale diferitelor modele, interzice utilizarea inteligenței artificiale în anumite cazuri și analizează impactul potențial al acestei tehnologii asupra drepturilor omului.

Reglementarea urmărește să găsească un echilibru între dezvoltarea rapidă a inteligenței artificiale și riscurile cu care se confruntă societatea. SoftServe a realizat o cercetare care arată că echipele care folosesc GenAI sunt mai eficiente cu peste 40%. Astfel, potrivit specialiștilor, cea mai importantă tendință pentru 2024 este adoptarea rapidă a instrumentelor bazate pe inteligență artificială generativă.

 

 



Citeste si