54% dintre salariați ar demisiona dacă nu li se oferă flexibilitate după pandemie

Nouă din zece angajați își doresc flexibilitate în alegerea locului de unde muncesc și a programului de muncă. Dacă ar putea opta, peste jumătate (54%) dintre respondenții angajați ar alege un programul de lucru flexibil, în timp ce pentru 40% ar prima flexibilitatea în privința locului din care muncesc, conform studiului EY „Work Reimagined Employee Survey.

Această cercetare, una dintre cele mai extinse din lume pe această temă, a sondat opiniile a peste 16.000 de angajați din multiple domenii și cu diverse poziții, provenind din 16 țări. Studiul își propune să exploreze atitudinea și experiențele angajaților în ceea ce privește munca pe durata pandemiei și în „noua normalitate”. 

În medie, angajații și-ar dori să lucreze în regim de telemuncă între două și trei zile după încheierea pandemiei. Odată cu relaxarea restricțiilor sanitare din țările lor, 22% ar prefera să lucreze integral la birou, iar 33% dintre respondenții angajați și-ar dori o săptămână de lucru mai scurtă. Mai mult, două treimi consideră că productivitatea lor poate fi măsurată cu precizie indiferent de locul unde muncesc și că acest proces nu reprezintă un impediment pentru flexibilizare.

Claudia Sofianu, lider regional EY CESA, People Advisory Services, a declarat: „Oferirea unui program de lucru într-un mediu hibrid este necesară și incontestabilă de acum înainte. Întrebările reale se referă la cum trebuie să arate acest lucru în practică, pentru a răspunde așteptărilor grupului țintă de angajați și, în același timp, pentru a îndeplini și cerințele organizaționale.”

Peste jumătate (54%) dintre angajații care au participat la studiu ar lua în considerare să plece de la actualul loc de muncă după încheierea pandemiei, dacă nu li se oferă un anumit grad de flexibilitate în privința locului și programului de muncă. 

Printre cei mai hotărâți în a-și schimba locul de muncă dacă nu primesc flexibilitatea dorită se numără managerii/liderii, angajații cu funcții în departamentele de tehnologie și financiare și cei cu persoane în îngrijire. Angajații care cel mai probabil ar rămâne la actualul loc de muncă sunt membrii generației „baby boomers”, persoanele cu o vechime de peste 10 ani la locul de muncă actual și cei care activează în sectorul guvernamental sau în educație. 

În pofida acestei aparente deschideri spre schimbarea locului de muncă în căutarea unor condiții de lucru mai flexibile, majoritatea respondenților angajați (76%) declară că sunt mulțumiți de locul lor de muncă, iar 93% intenționează să rămână la actualul loc de muncă în următoarele 12 luni.

Studiul a sondat, de asemenea, atitudinea față de impactul telemuncii în cultura organizaţională. În opinia a aproape jumătate (48%) dintre respondenți, cultura lor organizațională s-a îmbunătățit pe durata pandemiei provocate de COVID-19, în timp ce doar 31% consideră că aceasta s-a deteriorat.

În privința vaccinului împotriva COVID-19, 61% dintre angajații sondați doresc ca organizația lor să impună vaccinarea drept o condiție prealabilă pentru lucrul de la birou. Atitudinea față de vaccinare variază însă de la o zonă geografică la alta. Dacă 66% dintre respondenții din America de Sud consideră că organizațiile ar trebui să impună vaccinarea tuturor angajaților, în zona EMEIA (Europa, Orientul Mijlociu, India și Africa), procentul celor care sunt de acord cu această condiție scade la 52%.

Perspectiva adoptării unor condiții de muncă mai flexibile generează o cerere mai mare pentru tehnologie, atât la sediu companiilor, cât și la biroul de acasă. 64% dintre respondenți au indicat că doresc o îmbunătățire a serviciilor de tehnologie accesate la locul de muncă (de exemplu, conexiuni la internet mai rapide și dotări de videoconferință), iar aproape jumătate (48%) își doresc ca organizațiile lor să le îmbunătățească echipamentele de lucru de acasă (de exemplu, monitoare și căști audio suplimentare). În același timp, un procent asemănător (47%) ar dori să li se ramburseze costurile cu serviciile de telefonie/conexiunile la internet de mare viteză. 

Totuși, în pofida tranziției către noile modalități de lucru și a adoptării tehnologiilor pentru întâlniri virtuale, 67% dintre respondenți și-ar dori să călătorească în regim moderat spre frecvent în interes de serviciu, după încheierea pandemiei provocate de COVID-19, un procent în creștere față de 49% înregistrat în ediția anterioară a studiului.



Citeste si