- 15 Aprilie 2022
6 luni de Freshful: Planuri de extindere, accent pe reducerea risipei alimentare
La finalul celor șase luni de la lansare, peste 70% din totalul comenzilor au fost înregistrate în aplicația Freshful disponibilă pe IoS și Android, iar peste 65% dintre plățile din app și website s-au efectuat cu cardul, imediat după plasarea comenzii. Aceste rezultate demonstrează că a fost atinsă o țintă importantă a companiei: de a construi noi comportamente de consum în online, bazate pe încrederea consumatorilor în faptul că Freshful poate alege produsele, în special cele proaspete, la fel de bine cum ar face-o ei înșiși.
Depășind borna de 1.000 de comenzi livrate pe zi în pragul Crăciunului, la doar 2 luni de la lansare și, cu un maxim în luna martie de 1363 de comenzi, Freshful oferă consumatorilor o sortimentație bogată de peste 20.000 de produse, din care aceștia își pot comanda un coș complet de cumpărături săptămânale, care ajunge la ușa lor în 2 ore de la plasarea comenzii sau în intervale programate de 2 ore.
În cele 6 luni, Freshful a înregistrat 30.000 de clienți unici, iar 20% din aceștia comandă cu o recurență de sub 7 zile.
Valoarea coșului mediu se situează în jurul sumei de 250 RON și conține produse de la peste 550 de furnizori & producători locali și internaționali.
Comenzile sunt procesate zilnic de 70 de pickeri atent instruiți și livrate de peste 145 de curieri în cele 100 de mașini din flota Freshful, de la depozitul propriu din Ștefăneștii de Jos, județul Ilfov. Reprezentanții companiei au anunțat că numărul curierilor este programat să crească la 260 până în martie 2023 și flota de mașini va crește și ea, optându-se și pentru mașini electrice. Există planuri și pentru deschiderea unui nou depozit, ”în altă parte a Bucureștiului” și, ”în următorii ani”, Freshful s-ar putea extinde și în alte orașe, cu ”peste 300.000 de locuitori”.
Tot pentru a promova sustenabilitatea, Freshful urmează să lanseze o nouă secțiune în aplicație, numită ”Save me”, în cadrul căreia utilizatorii vor găsi produse care se apropie de termenul de expirare și care vor putea fi achiziționate la un preț mai mic.
Orientați către cumpărături fară efort și produse de calitate cu valoare adăugată (BIO, ECO, specialități), clienții Freshful preferă categoria de produse fresh și ultrafresh. Astfel, peste 50% din vânzări sunt reprezentate de fructe, legume, carne, pește, mezeluri și lactate.
În plus, cu ajutorul Freshful, consumatorii fildeli - în proporție de 65% femei din mediul urban, economisesc în fiecare lună până la 10 ore pe care, altfel, le-ar fi petrecut în trafic, în magazin și la casele de marcat. Astfel, timpul salvat poate fi folosit de către clienți pentru lucrurile care contează cu adevărat în viețile lor.
În ceea ce privește producătorii și furnizorii, Freshful încurajează producătorii mici, cărora le oferă contracte simplificate și ajutor pe partea de marketing. Circa 20% din produsele listate pe Freshful vin de la producători autohtoni.
„Freshful este un brand care, în mai puțin de șase luni, a convins peste 30.000 de clienți nu doar să cumpere produse de o calitate excelentă, la prețuri foarte bune, dar le-a demonstrat diversitate, transparență și responsabilitate în mediul online, astfel că, azi, 94% dintre ei sunt promotori Freshful și recomandă serviciul nostru prietenilor și familiei. Am reușit acest lucru grație priceperii oamenilor noștri din depozitul Freshful, a căror deviză este „pregătim comenzile ca și cum le-am pregăti pentru noi înșine”; a echipelor de specialiști care se asigură că ne respectăm cel mai important indicator de succes al nostru: prospețimea; al partenerilor de business care înțeleg și apreciază modelul de business Freshful bazat pe sourcing direct, fără intermediari; al ambasadorilor noștri de brand alături de care promovăm, zi de zi, un stil de viață echilibrat și încurajăm reducerea risipei alimentare. Am depășit multe dintre obiectivele pe care ni le-am setat la lansare, iar următorii pași vor fi să continuăm investițiile în tehnologie, în consolidarea parteneriatelor locale și în extinderea zonelor de livrare, pentru a ajunge la cât mai mulți consumatori care își doresc ca Freshful să vină în comunitățile lor”, declară Andrei Popescu, General Manager - Freshful by eMAG.
„Încă de la lansare, listarea furnizorilor în platforma Freshful by eMAG a continuat să se facă ușor și fără taxe, factori esențiali în atragerea de noi parteneri, furnizori și producători locali, capabili să respecte rigorile unui business online, în care gustul este esențial și îi determină pe clienți să revină. Astfel, astăzi, în sortimentația Freshful, peste 50% dintre produse provin de la producători locali, iar numărul acestora va crește în următoarea perioadă, pentru a susține preferința clienților pentru prospețime”, completează Arnaud Dussaix, Strategy Consultant - Freshful by eMAG.