- 4 Septembrie 2023
A.S.F. a autorizat prima platformă digitalizată de crowdlending din România, Stock.estate, împrumuturi pentru dezvoltări imobiliare
Societatea STOCKESTATE CROWDFUNDING S.R.L., administratorul platformei Stock.estate, a obținut autorizația A.S.F ccare îi permite să ofere servicii de finanțare participativă. Aceste servicii implică facilitarea acordării de împrumuturi prin conectarea investitorilor interesați de dezvoltatorii de proiecte imobiliare, în conformitate cu reglementările europene și naționale.
Această autorizare reprezintă un moment semnificativ în evoluția pieței de investiții din România și oferă oportunități inovatoare pentru toți cei interesați să participe la proiecte imobiliare.
Până acum, la nivel național, două platforme au obținut autorizația de furnizori de servicii de finanțare participativă de la A.S.F: Seedblink, pentru servicii de finanțare participativă prin utilizarea de vehicule investiționale și Stock.estate pentru servicii de finanțare participativă prin facilitarea acordării de împrumuturi.
Cum funcționează o platformă de crowdlending?
Stock.estate analizează proiectele imobiliare care prezintă potențial, le sprijină în pregătirea campaniei de crowdfunding, iar apoi le prezintă investitorilor. Investitorii pot fi persoane fizice
sau juridice. Investitorii acordă împrumuturile pentru perioade pornind de la 6 pana la 60 de luni, în funcție de specificul proiectelor imobiliare în care investesc. La rândul lor, dezvoltatorii imobiliari pot obține finanțare de la un număr mare de investitori prin intermediul platformei pentru finalizarea sau dezvoltarea proiectelor lor imobiliare.
Prin intermediul platformei, investitorii au posibilitatea de a efectua investiții începând de la 10 Euro în diverse proiecte imobiliare. Scopul platformei este să ofere investitorilor oportunități de a participa la proiecte imobiliare cu potențial de randament situat între 10% și 15%, sub forma unor dobânzi acordate pentru sumele investite.
,,Misiunea noastră este de a facilita obținerea de capital rapid și ușor pentru dezvoltatorii imobiliari și de a oferi oportunități investiționale imobiliare verificate, și cu randamente atrăgătoare pentru investitori. Pe scurt, ne propunem să democratizăm investițiile imobiliare, punând cele două părți în legătură directă într-un mediu digital sigur și reglementat. Cu aportul echipei și al partenerilor de încredere cu experiență în domeniul imobiliar și nu numai, reducem barierele de acces la oportunități imobiliare. Credem că este momentul potrivit pentru o astfel de platformă, în condițiile în care dezvoltatorii imobiliari încep să se lovească de reticența băncilor de a acorda finanțări, iar România este un loc în care investitorii au un apetit mai ridicat pentru investiții imobiliare față de alte țări din regiune.’’, a declarat Vicențiu Vlad, CEO Stock.estate.
Despre finanțarea participativă
Finanțarea participativă presupune implicarea a trei categorii de participanți, respectiv:
- investitorii care finanțează proiectul propus
- dezvoltatorul de proiect imobiliar care propune proiectul spre finanțare,
- furnizorul de servicii de finanțare participativă care facilitează încheierea contractelor de împrumut între investitori-utilizatori ai platformei (în calitate de
împrumutători) și dezvoltatori de proiecte imobiliare (în calitate de împrumutați).
Investițiile realizate de investitori prin intermediul platformei Stock.estate vor consta în acordarea de împrumuturi unor dezvoltatori de proiecte imobiliare (rezidențiale, turistice, comerciale), urmând ca dezvoltatorii de proiecte imobiliare să ramburseze investitorilor împrumuturile acordate (atât principalul, cât și dobânda din contractele de împrumut încheiate între dezvoltatorii de proiecte imobiliare și investitori). Sumele care urmează a fi rambursate investitorilor vor proveni din vânzarea sau închirierea imobilelor.
Mai multe despre Stock.estate puteți urmări și în video de mai jos și în articolul de aici:
Serviciile de finanțare participativă (crowdfunding) beneficiază de un cadru de reglementare specific, având o dimensiune atât europeană, prin aplicabilitatea directă în toate statele membre ale Uniunii Europene din 10 noiembrie 2021 a Regulamentului (UE) 2020/1.503 privind furnizorii europeni de servicii de finanțare participativă pentru afaceri, cât și națională prin aplicabilitatea prevederilor Legii nr. 244 din 20 iulie 2022 privind stabilirea unor măsuri de punere în aplicare a Regulamentului (UE) 2020/1.503.
Măsura impunerii unui regulament pe piaţa Uniunii Europene de crowdfunding s-a suprapus peste o perioadă de creştere accelerată a acestui tip de business, care îşi face tot mai mult
loc şi în România.