VIDEO Românii care ne-au învățat să apreciem caimacul

Doi tineri au preluat afacerea de familie, o fermă de vaci cu tradiție de un sfert de secol, și au transformat-o în cel mai cool brand de pe piața lactatelor din România: Lăptăria cu Caimac.

În județul Ialomița ferma de vaci veche a familiei Șerban, care era motorul afacerii Agroserv Măriuța, a devenit punctul de pornire pentru retransformare și reinventare prin Lăptăria cu Caimac. Antreprenorii Mădălina și Adrian Cocan propun astăzi românilor lapte proaspăt, care nu conține conservanți și care aduce din nou gustul copilăriei, caimacul.

Povestea fermei din Măriuța, județul Ialomița, a început în anii ’90, când Nicușor Șerban, tatăl Mădălinei, a pus bazele unei ferme cu câteva hectare de teren luate în arendă, câteva vaci și un tractor. După ce câțiva ani buni s-a ocupat doar de cultura terenului, în 2005 Nicușor Șerban s-a concentrat pe dezvoltarea fermei de vaci de lapte, livrând materia primă către procesatori din România și din afara granițelor.

Brandul Lăptăria cu Caimac a apărut abia în 2018, la vreo patru ani după ce Mădălinei și lui Adrian le-a venit ideea dezvoltării acestuia. Acumulând o experiență de marketing lucrând peste 10 ani în agenții de publicitate și corporații, Mădălina și Adrian Cocan, fondatorii brandului Lăptăria cu Caimac au decis că este un pas firesc să pună pe picioare o fabrică de prelucrare a laptelui având deja ferma de vaci a părinților Mădălinei.

”Povestea Lăptariei cu Caimac a început în 2018 când cu puterea și dorința de a produce lactate de calitate, sigure, nutritive și fără adaosuri am pus în funcțiune o fabrică modernă, în care îmbuteliem lapte de la vacă de cea mai bună calitate în ceea ce privește conținutul de grăsimi, proteine și lactoză. Lapte curat, cu minimum posibil de germeni și celule somatice, datorită celor mai noi tehnologii”, ne-au precizat fondatorii Lăptăria cu caimac.

Chiar dacă aveau în spate ferma, deschiderea noii linii de business nu a fost chiar atât de simplă. ”De la ideea afacerii și până la prima livrare de produs în magazine a durat aproximativ patru ani, ani în care am purtat multe discuții, am făcut proiectul și am obținut fonduri europene”, afirmă Mădălina și Adrian Cocan.

De altfel, una dintre cele mai mari provocări de la începutul afacerii a fost chiar obținerea fondurilor. O altă provocare: găsirea oamenilor care să-și dorească să construiască o carieră alături de ei.

”Pentru noi a fost important că am avut un business de la care să plecăm, am avut ferma. Apoi primul pas a fost să ne facem temele. Am vizitat câteva sute de fabrici din toată Europa și am discutat cu foarte mulți specialiști. La început ne gândeam că vom face o investiție de 500-600 de mii de euro și facem un singur produs, dar ne-am dat seama că nu era suficient de mare investiția ca să fie profitabilă. Așadar, după ce ne-am informat foarte bine, am început să căutăm finanțare”, spun aceștia, precizând că au găsit oportunitatea finanțării prin PNDR 2014-2020.

Investiție de aproximativ 5 milioane de euro

Au reușit  să obțină fonduri de aproape 2,5 milioane de euro, la care s-a adăugat o finanțare bancară, dar și propriile fonduri pentru a demara proiectul Lăptăria cu Caimac. În total, o investiție de aproximativ 5 milioane de euro pentru fabrica în care se produc lactatele sub acest brand.

Fondatorii business-ului țin să precizeze că în jur de 55-60% din bani au fost investiți în zona de tehnologie, restul fondurilor fiind folosite, printre altele, pentru construcția efectivă a fabricii, dotării cu utilaje agricole a fermei.

În acest moment, în ferma din Bărăgan se cultivă o suprafață de aproximativ 3.000 de hectare.

”Din totalul producției vegetale - porumb, grâu, rapiță, floarea soarelui, orz, lucernă, triticale -, aproximativ 30% reprezintă autoconsumul, dedicat în special hrănirii animalelor, în vederea asigurării unei nutriții optime și eficientizării producției de lapte, rezultând, așadar, lapte crud cu o calitate nutrițională superioară, restul fiind vândut pe piața internă”, adaugă Mădălina și Adrian.

Totodată, produsele Lăptăriei cu Caimac sunt distribuite în toate lanțurile de retail din țară (Mega Image, Carrefour, Auchan, Cora, Kaufland, Metro, Selgros, Profi, Penny), cât și în lanțuri locale ( Petry, Diana), băcănii (Băcănia Veche, Băcănia Fermierului, Real Foods).

Iar dinamica vânzărilor a fost una foarte interesantă încă din primele luni de la lansare. Dacă în iulie 2018 s-au vândut săptămânal 1.150 de sticle de lapte și 500 de borcane de iaurt, în februarie 2019, vânzările au crescut la 16.000 de sticle de lapte, 13.250 de borcane de iaurt, plus alte produse, în ianuarie 2020 Lăptăria a ajuns să vândă peste 30.000 sticle de lapte și borcane de iaurt.

În acest moment portofoliul brandului Lăptăria cu Caimac numără 10 produse, (lapte, iaurt natural, iaurt mic, smântână dolofană, smântână proaspătă, sana, lapte gros, lapte bătut, lapte condensat îndulcit, caș zvântat), precum și câteva brânzeturi pe care fondatorii le pregătesc în fabrică pentru magazine specializate, dintre care Miez de Brânză, o brânză maturată între 45- 60 de zile care va fi în curând lansată și în hipermarketuri.

Anul trecut, Adrian Cocan preciza faptul că ia în calcul investiția într-o linie pentru producția de kefir. Nu a renunțat la această idee, însă nu face parte din planurile de extindere pentru 2020. ”Când vom obține o nouă linie de credit vom demara și linia separată pentru kefir. Ea trebuie să fie complet izolată de restul fabricii pentru a nu contamina celelalte linii de producție”, spune el.

Investiții într-o linie de producție nepoluantă

Dar pentru orice altă investiție pentru dezvoltarea brandului și fermei fondatorii Lăptăria cu Caimac au nevoie să obțină noi credite. La fel ca și înainte de deschiderea acestui business și de data aceasta și-au făcut foarte bine calculele: 3,5 milioane de euro pentru stația de biogaz, 2 milioane de euro pentru extinderea fabricii, 9 milioane de euro pentru partea de recuperare și spălare sticle.

”Ne dorim să construim o stație de biogaz. Consumăm deja destulă energie electrică și termică pentru a justifica o astfel de investiție și astfel ne vom reduce fantastic de mult poluarea. Pentru același scop, în anii următori vrem să construim un alt proiect, un sistem de recuperare și refolosire a ambalajelor. De asemenea, vom construi o hală nouă și vom cumpăra un robot de spălare inteligent, care să identifice instantaneu sticlele cu conținut chimic nepotrivit sau periculos. Este important pentru mediu și este important pentru noi pentru că ne va ajuta să reducem costurile. Toate aceste investiții cumulate sunt enorme, depășesc 14 milioane euro, iar finanțarea lor nu este un lucru facil de realizat în România. Băncile tind să finanțeze garanții, nu proiecte, poate și din cauza climatului socio-politico-economic”, explică Mădălina și Adrian.

Au căutat mereu partenerii de încredere alături de care să poată realiza aceste investiții. Au identificat în Patria Bank una dintre acele bănci care să aibă viziune și să înțeleagă implicațiile și necesitățile pe termen mediu și lung din business-ul Lăptăria cu Caimac.

Iar, la final, toată lumea ia caimacul: pentru tot anul 2019 vânzările au depășit 4 milioane de euro.

 

 

---

Mădălina și Adrian Cocan sunt unii dintre antreprenorii incluși în proiectul ”România Poate”. Proiectul “România Poate” s-a născut dintr-o discuție cu Patria Bank în încercarea de a găsi o soluţie comună prin care să promovăm povești ale antreprenorilor care fac lucruri bune în țară. Patria Bank e un partener pentru IMM-uri și afaceri mici. Cu ajutorul serviciilor sale, antreprenorii au parte de finanțare (linii de credit sau credite de investiții) și consultanță bancară în termeni simpli care să-i ajute să-și ducă afacerea mai departe.



Citeste si