Adrian Florea, cofondator Trend Consult: ”liderii trebuie să-și imagineze viitorul”

Adrian Florea este cofondatorul Trend Consult, una dintre primele companii de consultanță și training din țară. Pentru Adrian, învățarea arăta și altfel, nu ca traning-urile de dinainte de 2000, când a decis să fondeze o companie care să transforme sesiunile de învățare în unele sociale și distractive. Iar de atunci, antreprenorul a dat noi dimensiuni noțiunii de învățare prin învățare experiențială, platforme de învățare și o echipă gata să livreze un training memorabil.

Adrian Florea și-a început drumul profesional într-o multinațională, la Reuters România, ceea ce i-a deschis ochii către un domeniu destul de sărăcăcios la nivel de conținut: training-urile. Așa că în 2000, a fondat Trend Consult, una dintre primele companii de consultanță și training din țară. 

Compania lui rezolva o problemă pe care o depistase pe cont propriu, dar a adus și o componentă inovatoare, și anume învățarea experiențială în training. Prin sesiunile de învățare de la Trend Consult, Adrian și-a dorit să aducă mai aproape de echipele de management noțiunea unei culturi organizaționale sănătoase. 

Mai mult, ideile și experiența sa au luat forma a două alte unelte de training: o carte și o metodă de lucru, STELL*R, prin care schimbările în cultura organizațiilor putea fi făcută mult mai ușor. Recent, Adrian a fondat și startup-ul SoNexy, o platformă de învățare destinată companiilor.  

Adrian crede cu tărie cu învățarea trebuie să fie socială și distractivă și tot parcursul său antreprenorial se aliniază acestei misiuni și mantre personale. 

De la visătorul unei companii, la visătorul dintr-o companie 1. Ce te-a inspirat să pornești pe drumul antreprenoriatului?

Eram student și am participat la un eveniment care l-a avut ca invitat pe Marius Ghenea. Cred că a fost primul contact cu lumea antreprenoriatului și mi s-a părut cool să îți faci firma ta. Am avut totuși 7 ani de corporație după terminarea facultății, până mi-am făcut curaj să supraviețuiesc pe cont propriu.

2. Ce te-a motivat să fondezi compania pe care o ai acum, ce ți-ai dorit de la aceasta atunci când a încolțit ideea de a fonda acest business? 

În calitate de Sales Manager al Reuters România am avut ocazia să descopăr ce săracă era piața cursurilor de vânzări la sfârșitul anilor ’90. Tot atunci am avut ocazia să descopăr cât de puternice pot fi astfel de cursuri făcute de profesioniști, în străinătate. Așa a luat naștere ambiția de a avea și în România genul acesta de calitate de top în ceea ce înseamnă trainingul.

3. Cum a evoluat compania ta de la idee la realitate?

Mi-a fost frică să renunț la jobul din corporație. Norocul meu a fost că soția era în concediu de creștere a copilului și împreună cu doi prieteni din facultate au început să lucreze pentru ca Trend să devină cu adevărat o companie.

Eu nu aveam nici seri libere, nici weekenduri, timp de trei ani.

Am început ca o companie care se ocupă în întregime de forța de vânzări a clientului, atât recrutarea de vânzători profesioniști, cât și pregătirea lor.

După primii trei ani de activitate ne-am dat seama că activitatea de training ne iese mult mai bine decât recrutarea și am decis să ne concentrăm doar pe ea, iar eu am renunțat în sfârșit la jobul din corporație și am preluat conducerea companiei.

4. Ce rol ai tu astăzi în business, care sunt responsabilitățile tale de zi cu zi? 

Astăzi sunt încă visătorul companiei, cel care anunță cum va arăta viitorul și cel care imaginează noi soluții, produse sau chiar noi companii.

Între timp Trend a devenit un grup de companii care au legătură cu actul de învățare a adultului. Mă ocup și de conducerea directă a unuia dintre startup-uri, SoNexy.com. Mai am încă 2-3 clienți cu ale căror echipe de management lucrez nemijlocit, pe baza metodologiei STLL*R (da, am scris și cartea cu același nume).

Oamenii care-și găsesc locul la job 5. Ce înseamnă pentru tine grija față de echipă, dincolo de salariu? 

“Care” (EN) este a doua valoare care mă ghidează, după “Meaning”. Sunt și principalele două valori ale companiei. Trend a fost adesea descris ca un loc terapeutic, în care îți recapeți viața înapoi.

Nu cred în “work - life balance”, cred că totul este viață, inclusiv în cele 10 ore pe care la petreci în business, deci de ce nu am avea grijă să ne bucurăm de ele? Atenție, nu doar să ne fie bine, ci să ne bucurăm de jobul nostru.

Ca urmare a acestui principiu, mulți din Trend fac astăzi un cu totul și cu totul alt job decât cel pentru care au intrat în companie. Și-au găsit locul.

6. Cum îți menții echipa motivată și implicată, în special în momente tensionate?

În primul rând starea naturală a unei echipe este “motivată”, nu e nevoie să fac nimic. Dar sunt conștient că o pot demotiva, prin cuvinte sau acțiuni nepotrivite.

Cuvântul cheie este “conștient”, nu perfect. Fac greșeli în continuare, dar am învățat să-mi cer iertare atunci când îmi dau seama că am greșit.

Momentele tensionate au nevoie de o reamintire a motivației “originale”, misiunea pentru care compania noastră există și în care credem din inimă.

7. Ce beneficii sau inițiative ai introdus pentru a avea grijă de sănătatea și stabilitatea oamenilor tăi?

Muncim și câștigăm atât cât vrem/putem. Majoritatea pozițiilor din Trend au un program flexibil. Dacă simți că poți și vrei să tragi tare ești liber să o faci, iar venitul tău va reflecta rezultatele crescute. Dacă vrei să te concentrezi pe familie sau odihnă, ești, din nou, liber să o faci. Totul e să nu promiți clienților lucruri pe care nu le poți livra.

Se pare că acest principiu le place oamenilor foarte mult, avem cel puțin 20 de oameni care au mai mult de 10 ani în companie.

8. Cărți, cursuri, evenimente de business, altceva - ce contribuie cel mai mult la dezvoltarea ta personală și profesională?

Cred că în ultimul an SoNexy a reprezentat principală sursă de inspirație pentru învățare. Acolo văd ce au descoperit alții ca mine și mă inspir ce să citesc, ce podcast să urmăresc sau la ce spectacole să mă duc.

Nu facem nimic fără sens 9. Care e cultura organizațională construită de tine și echipa ta, care sunt acele valori care vă dau autenticitate și unitate?

Căutăm sensul în tot ceea ce facem. La propriu, adică evităm conștient și asumat să facem lucruri fără sens. Și ne pasă de oameni. Oameni în general, nu doar colegii din companie, ci oamenii din organizațiile cu care lucrăm. Individual, nu colectiv. Dacă aceste două valori îți sunt străine, probabil că ți-ar fi greu să supraviețuiești în Trend.

10. Cum ai defini rolul unui lider, un leadership bun? 

Liderul are două lucruri de făcut. În primul rând, trebuie să descrie viitorul. Pentru că nimeni nu poate ști cum arată viitorul, liderii trebuie să și-l imagineze, adică să creeze și să comunice viziune.

A doua responsabilitate majoră a unui lider este să creeze și să asigure siguranța psihologică pentru echipa sa. De la modul în care invită să se facă auzite opinii diverse și până la reacția în fața acestor opinii sau în fața greșelilor, liderul construiește cadrul în care oamenii operează.

Normele de siguranță ale grupului (definiția binelui) sunt setate de comportamentele liderilor, nu de regulile din documente.

11. Care a fost un moment în care ai simțit că businessul e pus la încercare și ce ai învățat din el?

N-o să uit niciodată tensiunea acumulată între anii 2009 și 2012, ani în care industria noastră a fost foarte lovită de criza economică. Am cedat în decembrie 2012, partenerii au fost cei care s-au opus închiderii companiei și au preluat inițiativa. Așa a început redefinirea culturală a Trendului, în criză.

12. Care sunt ritualurile tale ca lider, care te ajută să ai claritate și stabilitate în decizii?

Am câteva ritualuri, dar nu știu dacă ele mă ajută neapărat să am claritate și stabilitate. Spre exemplu, îmi beau cafeaua în fiecare dimineață în jurul orei 6:30, cu un joc de Sudoku în față. Fac asta de ani buni.

Tot de ani buni obișnuiesc să mă plimb kilometri întregi pe jos, ca un fel de meditație, cu atenția concentrată pe natură (pipăi și miros lucruri) și pe expresiile faciale ale oamenilor (încerc să intuiesc stările lor de spirit și poveștile care le-au generat), e ca un joc.

13. IMM-urile sunt adesea cele mai expuse. Care sunt riscurile reale care te preocupă cel mai mult în activitatea ta?

În această perioadă cel mai mult mă îngrijorează riscurile generate de AI, din simplul motiv că nu pot să-mi imaginez cu claritate impactul pe care acesta îl va avea în industria noastră. Pentru IMM-uri în general, cred că este o perioadă proastă, în care efortul de supraviețuire domină. Îngrijorările cu privire la stabilitatea economiei și pacea regiunii sunt serioase.

Generații de management 14. Cum te pregătești pentru situații neprevăzute: defecțiuni, accidente, întreruperi de activitate, pierderi de marfă sau probleme juridice?

Personal, mă descurc foarte prost la acest capitol. Sunt cei responsabili cu conducerea executivă a companiei care trebuie să strălucească aici. Cred că e bine să îi las să își facă treaba, fără să le stau în cale.

15. Ce măsuri de protecție ai luat pentru compania ta – oameni, echipamente, bunuri, procese? (ex. asigurări de sănătate, proprietăți, răspundere, cargo etc.)

Business-ul nostru nu depinde de asset-uri materiale. Avem doar asigurări de sănătate, unele servicii medicale și în unele proiecte avem nevoie de asigurări de răspundere civilă pentru livrarea programelor.

16. Ai un plan de continuitate pentru compania ta? Ce rol joacă partenerii externi în acest plan (inclusiv cei din zona de protecție financiară)?

Suntem la a treia generație de management după fondator, cu a patra în pregătire. Cred că Trend-ul joacă destul de bine jocul acesta, aproape ca o corporație. Probabil cel mai important rol extern este jucat de banca principală care ne asigură liniile de credit.

17. O activitate care te face un lider mai bun este… 

Să stai de vorbă cu oamenii, cu intenția de a înțelege.

18. Ce înseamnă pentru tine un business sănătos? Dar o echipă sănătoasă?

Un business sănătos este cel în care rezultatele vin din activitățile de care oamenii se bucură, chiar sunt mândri.

Dacă obții rezultate financiare mari făcând lucruri de care oamenilor le este rușine, business-ul nu este sănătos.

O echipă sănătoasă este cea care are o cultură sănătoasă, iar cultura sănătoasă este setul de obiceiuri care asigură obținerea rezultatelor sperate fără încălcare principiilor dorite.  

19. Ce sfat ai da altor antreprenori despre cum să-și protejeze afacerea și echipa?

Nu cred că rolul antreprenorilor este să-și protejeze afacerea, sau echipa. Cel puțin... nu tot timpul. E ca în parenting. Îți protejezi copiii până devin capabili să se auto-protejeze, ăsta e obiectivul, nu îi vei putea proteja toată viața. Practic îți dai seama că ai reușit atunci când chiar ei te protejează pe tine.

 


Asigurarea de sănătate de la SIGNAL IDUNA oferă protecție pentru orice nevoie medicală, cu planuri personalizate și primă fixă. Un semn de bine pentru cei care știu că sănătatea e cea mai valoroasă investiție.



Citeste si