Afacerile românilor de Kangoopack, în creștere cu 60%. 7 mil. euro, estimare pentru 2021

Kangoopack, companie românească ce oferă soluții de ambalare, a înregistrat în primul semestru din anul 2021 o creștere organică de 60% comparativ cu prima jumătate a anului trecut.

Astfel, Kangoopack a raportat în primele șase luni din 2021 o creștere cu 50% a cifrei de afaceri și cu 60% a profitului operațional comparativ cu aceeași perioadă a anului 2020. Cifra de afaceri înregistrată în prima jumătate a acestui an a fost de 3 milioane de euro, iar estimările sunt de creștere a cifrei de afaceri de 7 milioane de euro până la finalul anului.

Evoluția înregistrată de Kangoopack în ultimul an este bazată, în principal, pe creșterea numărului de clienți medii și mari care doresc să-și reducă costurile cu ambalarea, pe finalizarea unor proiecte începute anul trecut și care au avut termen de finalizare în primul semestru al acestui an și pe dezvoltarea continuă a gamei de soluții oferite, creșterea capacităților de producție și logistice, dezvoltare care va continua și în următorii ani.

“Observăm o preocupare tot mai mare a companiilor spre automatizarea proceselor, reducerea consumului de plastic și utilizarea unor produse mai prietenoase cu mediul. Estimăm că această tendință va continua mult timp de acum înainte, iar soluțiile propuse de noi vin în întâmpinarea acestui trend. Principalele provocări ale domeniului nostru în prima parte a anului au fost disponibilitatea produselor, precum și creșterea semnificativă a prețului materiilor prime, indiferent că vorbim de hârtie, plastic, metal sau componente electronice, iar noua tendință va mai continua cel puțin până la finalul acestui an”, a declarat Mariel Petric, CEO și fondator Kangoopack.

Reprezentanții Kangoopack estimează în lunile septembrie - decembrie 2021 o dezvoltare în zona de e-commerce, a pieței de retail FMCG, pharma și a zonei de logistică și depozitare, dar piețele de materiale de construcții și cea a producției de mobilă au și ele perspective bune de creștere. “Pentru anul 2022 avem planificate investiții importante în noi capacități de producție și logistice care să ne susțină creșterea viitoare în România și în țările vecine”, afirmă antreprenorul Mariel Petric. În acest context, compania Kangoopack a pregătit un plan ambițios de investiții în dezvoltarea capacităților logistice și de producție și în extinderea echipei.

Kangoopack este o companie antreprenorială cu capital 100% românesc, activând în principal pe piața din România, cu clienți și din țările limitrofe – Ungaria, Serbia, Bulgaria, Croația, Moldova, Ucraina. Kangoopack oferă utilaje și produse consumabile pentru ambalarea mărfurilor pe paleți, ambalare grupată, legare, formare și sigilare cutii și consumabile.



Citeste si