Află cum să promovezi afacerea pe internet și în mediul offline la tabăra Startup Your Life

Orice afacere la început de drum trebuie să se promoveze în mediul online, indiferent dacă îți iei clienții prin canale tradiționale. Matei Psatta, marketing manager la Vola.ro, va fi trainer la tabăra Startup Your Life, organizată de start-up.ro de joia aceasta până sâmbătă, 7 octombrie.

Am vorbit cu Matei despre modalități de promovare a unei afaceri la început de drum. Mai mult vei descoperi la tabăra Startup Your Life. Dacă nu vrei să lipsești, mai avem doar două locuri și doar o zi la dispoziție, așa că grăbește-te!

Rezervă locul tău și vino mâine la tabără!

În ce mediu comunici pentru promovarea afacerii?

"Trebuie să comunicăm în offline și online. Nu mai există privilegiul de a alege. Trebuie să fii ambidextru. În funcție de tipicul business-ului, unele funcționează mai bine offline. Companii brick and mortar funcționează bine promovarea în proximitate, outdoor-uri, zona de flyere. Depinde și publicul. Publicul din online este un pic mai educat, cu venituri un pic mai mari, cu un comportament diferit față de oamenii din offline", spune Matei Psatta.

Cum măsori o campanie online?

"Una dintre cele mai simple modalități sunt obiectivele SMART. Dacă pui obiectivul să faci o campanie de marketing ca să crească business-ul meu, e un obiectiv greșit. Nu vei putea măsura niciodată. Să crească de 10 sau de 100 de ori?", explică Psatta.

SMART este un acronim pentru Specific, Measurable, Actionable, Realist, Time.

"Primul canal recomandat e un canal de performance. Mulți oameni intră în online cu un pic de scepticism, le e frică de potențialele rezultate lipsă sau negative. Cele mai măsurabile canale sunt Adwords și Facebook Ads cu focus pe performance. Există o perioadă de așezare, nu va ieși din prima. Nu bagi 5 dolari acum și scoți 10 mâine. E un canal sustenabil și previzibil. Optimizează acolo timp de câteva luni. Și după aia diversifică - content marketing, social media, PR online", explică Psatta.

Cât investești în promovare?

"Investiția e relativ mică în online marketing. Trebuie să te asiguri că ajungi la o masă critică. Diferă cât de mare e piața. Dacă vorbești numai cu mamele vegane, care e o nișă mișto, dar mică, dar îți trebuie doar 50 de clienți ca să-ți testeze produsul. 50 sunt relevanți pentru câteva mii de mame vegane. Dacă vorbești de băutorii de suc, 50 de oameni nu sunt relevanți, îți trebuie mii ca să fii relevant. Tu vei avea un cost de achiziție per utilizator, iar cu cât nișa e mai specifică, acel cost crește. Costurile sunt în volum, nu în targetare foarte precisă", spune Psatta.

Cu Matei Psatta, participanții la Startup Your Life se vor vedea vinerea aceasta, 6 octombrie la Hotel Royal Poiana Brașov.



Citeste si