Ai un startup finanțat? Participă la studiul despre ecosistemul din regiunea Europei de Est

Launchub Ventures, fond de investiții early stage din Bulgaria, va prezenta la How to Web datele unui studiu privind modul în care startup-urile ridică fonduri. Studiul e deschis fondatorilor din România finanțați deja și vă invităm să-l completați.
La How to Web 2022, în ziua a 2-a (22 septembrie), pe Community Stage de la ora 13.00 va fi organizat un fireside chat numit „East of Eden: The STate of SEE early stage fundraising", în care vor fi prezentate concluziile raportului.
 
Pentru ca raportul să fie cât mai precis, are nevoie de date de la cât mai mulți fondatori care au fost finanțați, pentru a înțelege cum diferă lucrurile în Estul Europei față de restul Continentului sau Statele Unite.
Completează studiul din acest formular sau poți să-l dai mai departe către un fondator finanțat.
Studiul poate fi completat de orice fondator al startup-ului în 4-5 minute.
 
Scopul studiului Launchub este să fie foarte practic, dincolo de cifrele seci care vorbesc despre dimensiunea unei investiții. Astfel, fondatorii vor fi întrebați despre relația cu investitorii, modul în care au ridicat acea rundă și cum se schimbă viața unui startup după o rundă de finanțare.
 
Totul este anonim și datele vor fi folosite doar pentru studiu. Acesta va fi prezentat la How to Web de partenerul fondator al Launchub Todor Breshkov.


Citeste si