- 30 August 2022
Alumnii Startup Elites: Daniela Pădurariu, cofondatoare Glow2Go, despre experiența din tabără
Daniela Pădurariu este una dintre fondatoarele Glow2Go, platformă de servicii de înfrumusețare la domiciliu, prima de acest fel din România. De curând, Glow2Go a primit o investiție pre-seed de 192.000 EUR, o parte din finanțare venind de la un grup de business angels din comunitatea Bravva.
Locul unde înveți să iei decizii buneÎnainte de lansarea Glow2Go, în 2020, Dana a fost una dintre participantele din tabăra Startup Elites, pe atunci Startup Your Life. Tabăra a fost momentul în care tânăra antreprenoare s-a decis să omoare o afacere pe care o avea atunci, decizie care a dus-o la proiectul ei de suflet, și anume Glow2Go.
”Un insight important a fost faptul ca în afacerea pe care o aveam atunci totul se învârtea în jurul prețurilor. Noi am ales să avem cele mai mici prețuri, dar nu asta e totul. După tabăra, am făcut o analiza de piața mai detaliată și ne-am dat seama că noi de fapt nu avem niciun diferențiator pe piață, astfel că am luat decizia de a înceta acea afacere. A fost o decizie foarte bună pentru că fiecare dintre noi a pornit pe alt drum și astfel am ajuns sa lucrez la Glow2Go, afacerea mea de suflet.”
Am vrut să știm care sunt cele mai importante 2 lucruri pe care Daniela le-a învățat în tabăra start-up.ro:
Tabăra Startup Elites este un spațiu în care teoreticul se întâlnește cu practicul, ceea ce oferă participanților șansa de a lucra la o idee de business și la un plan concret pe care să-l poată implementa. Și fix asta i-a plăcut cel mai mult și Danielei, experiență care i-a adus atât satisfacții profesionale cât și relații de lungă durată: ”este cu atât mai plăcut cu cât am rămas prietenă bună cu persoanele cu care am fost în echipa și ne amintim cu drag de tabăra de unde a pornit totul”.
Lecții valoroase și relații de prietenie sunt cel mai bun giveaway pe care îl poate oferi o tabără de antreprenoriat. Iar când vine vorba de a recomanda Startup Elites unei noi ture de participanți, ne bucurăm când alumnii spun că:
”Aș recomanda unui tânăr antreprenor să vină pentru că va învăța cum să gândească într-un mod sănătos lansarea sau conducerea unei afaceri. Speakerii sunt oameni care au trecut prin multe experiențe de viața și care sunt deschisi sa răspundă întrebărilor. În plus, aici poți cunoaște mulți tineri de vârsta ta cu aceleași valori, vei râde, vei învăța și te vei simți foarte bine”, completează Daniela.
Tabăra de antreprenoriat Startup Elites - la ce să te aștepțiParticiparea la tabăra de antreprenoriat devine gratuită, dar doar pentru cei care ne conving pe noi și juriul de antreprenori din comunitatea start-up.ro că pot profita la maximum de experiența Startup Elites.
Ce trebuie să faci?
Intră în pagina de înregistrare disponibilă la acest link și înscrie-te până pe 15 septembrie. Încearcă să ne convingi că vrei să vii la Startup Elites prin activitatea ta de până acum, prin ideile tale de business, prin motivația de a schimba lumea.
Printre temele pe care le vei dezbate și aprofunda vor fi:
- Design thinking
- Product Market Fit
- Team work, management și cum să construiești o echipă puternică
- Strategii de dezvoltare
- Critical thinking
- Growth și cum să dezvolți business-ul tău
- Research pentru afacerea și ideea ta
Chiar dacă înscrierile sunt gratuite, convinge-ne că ai ce trebuie ca să vii la Startup Elites în formularul de aici.
Încearcă să ne convingi că vrei să vii la Startup Elites prin activitatea ta de până acum, prin ideile tale de business, prin motivația de a schimba lumea.
Vom selecta 30 de participanți care vor veni alături de noi la Startup Elites. Cazarea, mesele, workshop-urile și distracția sunt asigurate, tot ce trebuie să te asiguri tu e că vei veni cu motivația la maximum și că vei profita de cele 4 zile pentru a te dezvolta pe tine și viitoarea ta afacere.
Așteptăm oameni curioși, pregătiți să pună întrebări speakerilor cu experiență în domeniile lor, care vor să facă networking și să fie viitorul României. Să fie cu adevărat acei 1% care schimbă lumea.