- 16 Iulie 2020
Analiză Plant an App: Cum ar putea low-code să ajute la digitalizarea statului
Contextul anului 2020 a determinat multe companii și mulți antreprenori să accelereze procesele de digitalizare. Astfel, timpul de livrare pentru aceste produse a devenit mai important ca niciodată și aici tehnologia low-code poate asigura rezultatele de care industria are nevoie.
O provocare semnificativă pentru digitalizare, independent de contextul socio-economic, e generată de modul în care e folosit timpul echipelor de IT interne. Dat fiind că o mare parte din timp este alocat mentenanței sistemelor existente, inițiativele ajung să fie amânate. În acest context, avantajul dezvoltării cu low-code sau a oricărei tehnologii „as-a-Service” - Platform-as-a-Service, în cazul Plant an App - este că arhitectura de bază, inovația la nivel de funcționalități, rezolvarea problemelor și livrarea actualizărilor sunt realizate la nivel centralizat, de către dezvoltatorii platformelor.
Astfel, trecerea, chiar și treptată, la o infrastructură sau un set de aplicații construite cu ajutorul unei tehnologii de tip SaaS contribuie pe termen lung la eficientizarea modului în care echipele de IT lucrează. Pe termen scurt, poate ajuta în procesul de actualizare a infrastructurii existente prin conectarea diverselor aplicații și componente, atât vechi cu vechi, cât și vechi cu noi, prin capabilitățile puternice de integrare bazate pe API (Application Programming Interface) pe care multe dintre platformele low-code le pun la dispoziție.
Dacă ne raportăm la România ca exemplu pentru care low-code poate fi fundația transformării digitale, soluțiile sunt relativ simplu de previzionat. Pe de o parte, sunt exemple de urmat de la alte state și, pe de altă parte, există Autoritatea pentru Digitalizarea României, care deja lucrează la astfel de inițiative strategice.
Ca o primă soluție pentru cetățeni ar fi dezvoltarea și lansarea unui portal digital unic în care orice cetățean să își poată rezolva orice nevoie în relația sa cu statul. Acesta este, totodată, o prioritate oficială a autorității. Principala provocare a implementării este asigurarea interoperabilității între toate platformele sistemului public, pentru care tehnologia low-code ar putea să fie o soluție.
O altă inițiativă strâns legată de prima este implementarea conceptului de identitate digitală. Low-code nu e doar o soluție viabilă, ci și soluția aleasă pentru aceste inițiative, conform unor declarații publice recente ale lui Sabin Sărmaș, președinte ADR.
Timpul de livrare, cerința cheie într-un proces accelerat de digitalizare
Condițiile din 2020 au reconfirmat utilitatea low-code ca răspuns la nevoile de transformare digitală ale organizațiilor din întreaga lume și pentru transformarea digitală care poate fi îndeplinită mai eficient și mai rapid.
Experiența Plant an App în industrie arată că timpii de livrare diferă de la o industrie la alta, de la un proiect la altul și de la o echipă la alta. Totuși, au fost atinse și performanțe esențiale pentru companii: livrarea proiectului în doar 5% din timpul și eforturile previzionate prin dezvoltare tradițională. În fapt, acesta este și cel mai mare beneficiu: timpul de livrare (Time-To-Market) mai mic, mai ales când e vorba de proiecte și produse care pot fi lansate în mai multe faze.
În ceea ce privește perioada de training individuală pe o soluție low-code ca Plant an App, aceasta este de ordinul săptămânilor chiar și pentru un programator junior. Acest proces de învățare este întotdeauna unul practic, iar un dezvoltator e capabil să genereze software funcțional în doar câteva zile. La nivel de echipă, lucrurile pot varia, dar un aspect observat la câțiva dintre clienții Plant an App este că low-code aduce echipele de IT mai aproape de echipele de business și acest fapt le permite să lucreze împreună încă de la fazele de planificare a proiectului, cu cicluri de feedback foarte scurte, uneori chiar imediate.
3 puncte forte ale tehnologiei low-code
Digitalizarea, în esență, trebuie construită pe nevoile consumatorilor și să ofere soluțiile care le îmbunătățesc interacțiunea cu un anumit produs. Provocarea pentru companii este să se ridice la nivelul așteptărilor și în ciuda particularităților cerințelor, pot fi identificate trei puncte forte ale tehnologiei low-code.
Viteza. Prin intermediul acestei tehnologii, o companie poate lansa o aplicație către consumatori cu mult mai repede decât prin metoda clasică de realizare. Chiar dacă viteza nu este în sine o funcționalitate, acesta este un atribut esențial când vine vorba de soluții digitale moderne.
Modelul de date. Platformele low-code au la bază componente dedicate care ajută programatorii să construiască, în mod vizual, modele complexe de date și procese care folosesc multă logică de business, iar acest demers poate fi finalizat în timpi record.
Interoperabilitatea. De cele mai multe ori, aplicația folosită de utilizatori este doar un vârf de aisberg pentru sisteme complexe compuse din zeci de aplicații și soluții. Plant an App și-a construit instrumentele pe care le livrează clienților pe obiectivul de a crea ușor legături între aceste sisteme și să faciliteze comunicarea între ele.
În ceea ce privește digitalizarea, Plant an App identifică în prima linie a acestui proces domeniile de servicii. Industria de servicii financiare, inclusiv bănci, asigurări, piețe de capital, beneficiază puternic de agilitatea oferită de low-code atât pentru sistemele interne, cât și cele „client facing”. Plant an App a observat numeroase studii de caz viabile în zona de servicii medicale, de la clienți din toate subsegmentele acestei industrii în Statele Unite ale Americii. Acestea pot reprezenta lecții importante pentru sistemele de sănătate publice din toată lumea.
Totodată, situația din 2020 a arătat că, pe termen lung, ieșirea din zona de confort a companiilor sau antreprenorilor care până acum n-au mizat pe digitalizare va crea un mediu mult mai bun pentru a face performanță.
În cazul adopției low-code în organizații, Plant an App a identificat scenariul „land & expand” (livrare și extindere). De regulă, low-code este adoptat pentru o problemă specifică, izolată, dar care are nevoie de o implementare rapidă. Mulți dintre noii clienți Plant an App încep cu un Proof-of-Concept. După startul producției primului proiect, vine, de obicei, și al doilea. De aici înainte, o companie poate ajunge să înlocuiască toate sistemele vechi cu tehnologie low-code, moment în care agilitatea companiei ajunge la un nivel record. Este și momentul în care bugetul de timp al echipelor IT este orientat către inovație și dezvoltarea de noi sisteme, nu doar mentenanța celor vechi, identificată drept o problemă destul de apăsătoare în organizații mari.
În faza de adopție și creștere, nevoile pentru care companiile apelează la tehnologia low-code sunt în zona HR (în special Employee Onboarding), Financial, Sales (CRM), dar și aplicații consumer facing, cum ar fi digital onboarding și administrarea de profiluri digitale.