Andrew Melchior: Cum rămân oamenii conștienți și modelează internetul | "Fiecare instrument începe ca o formă de perturbare"

start-up.ro a discutat cu Andrew Melchior înainte ca acesta să participe ca speaker la Festivalul Tech Connect de la Brașov, un festival de transfer tehnologic, în care a povestit despre Noua Renaștere pe care o trăim.

Andrew nu e un om pesimist când vine vorba de tehnologie, ci o vede ca pe o transformare radicală ce va permite oamenilor să simtă mai mult. Pentru el tehnologia reprezintă ceva intim, mai ales atunci când devine invizibilă. Internetul, așa cum prezicea și David Bowie în 1999, a devenit o formă de viață extraterestră la maturitate.

Noi, oamenii, crede el, suntem materia prin care internetul învață lumea în care s-a născut. Trebuie să rămânem conștienți în interiorul acestui sistem pentru a-i modela evoluția, altfel ne va modela el pe noi.

Andrew Melchior este un artist și expert în tehnologie britanico-german care explorează legătura dintre muzică, știință și tehnologie imersivă.

A colaborat cu Björk la proiecte VR precum Stonemilker și Vulnicura VR, unde albumele au fost transformate în experiențe vizuale 360°.

Cu Massive Attack a creat aplicația Fantom, care generează versiuni personalizate ale pieselor trupei pe baza datelor biometrice și de mediu ale utilizatorului, și a dezvoltat un experiment prin care muzica a fost stocată în ADN sintetic.

Printre lucrările sale recente se află The Logos — o instalație sonoră bazată pe semnalele cosmice Fast Radio Bursts, realizată pentru Oulu 2026, Capitala Europeană a Culturii; HELL — un performance live care combină poezie și sunet spațial; și MOST — o platformă de audio procedural, unde inteligența artificială generează compoziții unice în timp real pentru înțelegerea istoriei evreiești din Cracovia, Polonia. 

Proiectele lui Melchior explorează constant modul în care tehnologia redefinește compoziția, percepția și experiența muzicală.

Să începem „simplu” – VR și AR sunt tehnologii disponibile deja de câțiva ani. Au încercat să fie atractive pentru publicul larg, dar bariera de intrare rămâne ridicată – nu neapărat din perspectiva prețului, ci a experienței utilizatorului. Crezi că VR și AR sunt încă rezervate experimentelor, artei și elitelor? Și cum am putea democratiza aceste tehnologii?

Povestea realității virtuale și a celei augmentate este, de fapt, povestea imaginației umane care reușește, într-un final, să prindă din urmă uneltele sale. Dificultatea nu a fost niciodată legată de costuri, ci de curiozitate. Ani de zile aceste experiențe au imitat forme vechi de media. Arătau ca cinematografia cu câteva pași în plus. Transformarea vine atunci când creatorii încep să gândească direct în limbajul experienței spațiale în sine, când munca lor poate fi simțită, nu explicată.

Când Björk și cu mine am lucrat la „Stonemilker 360” pentru MoMA PS1, sub regia lui Andrew Thomas Huang, ea a stat pe plaja Grotta din Islanda, în vântul înghețat, înconjurată de camere video. Mai târziu, spectatorii au spus că experiența le-a dat senzația că „au un FaceTime cu Björk” – un lucru remarcabil pentru cineva atât de discret precum ea. Acea intimitate nu era ceva futurist, ci profund uman. Tehnologia a devenit invizibilă, iar emoția a preluat controlul. Viitorul VR-ului nu ține de spectacol, ci de sinceritate.

Ne-am construit propriile headseturi VR din iPhone-uri și am imprimat 3D ochelari cu lentile Fresnel, pentru ca oricine să poată testa experiența. VR-ul seamănă cu televiziunea și radioul, dar partea optică este mult mai complexă decât cea acustică. De aceea, durează mai mult până se ajunge la headsetul ideal, care să se potrivească tuturor.

Ai lucrat cu David Bowie, iar una dintre cele mai importante contribuții ale lui, dincolo de muzică, a fost acea predicție despre internet din 1999 – „Internetul va fi o formă de viață extraterestră, nu doar un mediu.” Crezi că internetul a devenit acea formă de viață, așa cum spunea Bowie?

Bowie a văzut mult mai departe decât majoritatea. Internetul a încetat să mai fie o simplă reflecție a noastră și a devenit un ecosistem de sine stătător, care se hrănește cu atenția noastră și învață din comportamentele noastre. În perioada BowieNet, David intra în propria lume digitală deghizat într-un avatar sub forma unui iepure alb și discuta direct cu fanii pentru a le auzi opiniile sincere. Era în același timp un act teatral și un experiment de antropologie.

Astăzi, acea formă de viață extraterestră bazată din siliciu a ajuns la maturitate. Trăim în interiorul ei. Într-un anumit sens, noi suntem „wetware-ul” (n.r. - calculator creat din țesut viu) - componenta biologică – prin care inteligența artificială încearcă să înțeleagă lumea în care s-a născut. Întrebarea nu mai este dacă internetul și copilul său, AI-ul omniprezent, sunt vii, ci dacă noi putem rămâne conștienți în interiorul acestui sistem, modelându-i evoluția în loc să fim complet modelați de el.

AR este o tehnologie care poate fi împărtășită, care poate exista într-un spațiu mai larg, dar VR rămâne una limitată la individ. Aș compara-o cu momentul în care asculți muzică singur, într-o cameră fără alte semnale și notificări, doar pentru plăcerea muzicii și a sunetului. Crezi că această caracteristică este un obstacol în adoptarea VR-ului sau, dimpotrivă, chiar farmecul ei– posibilitatea de a călători singur în alte lumi?

Aceasta este adevărata sa forță. Într-o lume care nu încetează niciodată să vorbească, solitudinea a devenit o raritate. Realitatea virtuală ne permite să ne recâștigăm acea liniște. Nu este vorba despre izolare, ci despre concentrare. Când îți pui casca VR, pășești într-un spațiu în care atenția își recapătă dimensiunea firească.

O experiență imersivă bine concepută poate genera ceva apropiat de comuniune. Este intimitatea tăcerii – acel tip de solitudine de care artiștii și oamenii de știință au avut întotdeauna nevoie pentru a gândi limpede.

Ca jurnalist, una dintre dificultățile mele când scriu sau vorbesc despre proiecte VR și AR este cum să le „traduc” pentru un public mai larg. Ne poți duce în culisele unuia dintre proiectele tale – alegerea ta – și să-l explici „ca pentru un copil de cinci ani”? Cum ai descrie proiectele AR și VR unei persoane care nu le-a experimentat niciodată?

Imaginează-ți că mergi prin orașul tău și auzi cum zidurile șoptesc. Aerul poartă cântece și voci din trecut. Întinzi mâna, iar amintirile îți răspund. Acesta este MOST, proiectul pe care îl dezvolt în cartierul evreiesc din Cracovia – o punte vie între epoci, unde istoria se transformă în sunet. Nu o controlezi tu; tot ce trebuie să faci este să mergi, iar orașul își spune singur povestea.

Așa cred că ar trebui să funcționeze realitatea augmentată (AR). Nu ar trebui să ceară atenție, ci să răsplătească conștientizarea. Ar trebui să facă lumea obișnuită să strălucească din nou.

Lucrezi în prezent la Festivalul Culturii Evreiești din Cracovia, unde creezi o experiență care seamănă cu o călătorie în timp. Se spune că oamenii nu învață din istorie. Crezi că experiențele VR și AR pot crește empatia noastră față de trecut? Ne pot ajuta să înțelegem mai profund acele momente istorice?

Da. Aceste tehnologii ne permit să trăim istoria nu ca turiști, ci ca martori. Atunci când trăiești un moment recreat, nu mai citești despre evenimente — le simți. Frigul, tăcerea, fragilitatea altor vieți devin aproape tangibile.

Tehnologia, folosită cu grijă, poate cultiva percepția morală și empatia subiectivă. Ne amintește că progresul fără memorie este o formă de amnezie culturală.

Cum te-ai descrie? Expert în tehnologie? Artist?

Lucrez acolo unde sunetul, știința și povestea se întâlnesc. Uneori asta înseamnă să construiesc sisteme, alteori să compun, să produc sau să scriu. Sunt un artist care folosește tehnologia ca material, nu ca subiect. Ceea ce mă preocupă este percepția – modul în care oamenii, mașinile și mediile comunică și se influențează reciproc.

Tehnologia este pigmentul și partitura mea. Prin ea încerc să explorez cum se simte conștiința în acest moment al istoriei. 

Astăzi, inteligența artificială creează muzică. Majoritatea pieselor pe care le auzim în jur sunt simple linii melodice, cu patru acorduri – sau chiar mai puține. Sunt curios care este viziunea ta asupra viitorului muzicii și dacă crezi că nu este, de fapt, atât de diferită de alte perioade din istorie (când, de exemplu, Mozart era considerat vulgar), când conținutul de calitate era rezervat unei elite, iar restul asculta melodii simple.

Inteligența artificială va genera oceane întregi de sunete, dintre care multe vor fi uitate rapid, dar din acel zgomot vor apărea și noi posibilități. Fiecare instrument începe ca o formă de perturbare, înainte de a deveni artă. Rolul artistului, acum, este să învețe mașina să asculte și cum să simtă.

Când oricine poate genera o melodie, autenticitatea devine cea mai rară notă. Muzica va supraviețui algoritmului, pentru că emoția nu poate fi automatizată — doar imitată. Interpretarea și interacțiunea umană vor căpăta o nouă valoare și vor fi privite cu mai multă admirație ca oricând.