- 28 Decembrie 2022
Angajări în IT: principalele provocări din 2022 și cum au arătat trendurile
„Am mizat pe partea de flexibilitate, de la program, până la modul de desfășurare a activității și am extins aria de recrutare dincolo de Capitală. Într-un fel, se poate spune că am continuat ideile din 2020 și 2021, căci flexibilitatea ne permite să avem colegi din mai multe orașe sau chiar dincolo de granițe.
EXE Software încheie anul cu aproape 120 de oameni, pe trendul ascendent de creștere a echipei, numai în anul 2022 alăturându-se aproximativ 40 de persoane, inclusiv pe fondul plecării altora. Cel mai mult am insistat pe ideea de apartenență și coeziune la grup și am mizat pe evenimente care să contribuie la acest lucru, având o rată de retenție a oamenilor de aproximativ 80%”, a declarat Karina Tătui, HR Manager EXE Software.
A doua jumătate a anului a adus cu ea o libertate mai mare în organizarea evenimentelor, odată cu relaxarea restricțiilor de pandemie, ceea ce a ajutat la reunirea grupului și la formarea unor relații mai solide. Per total, în 2022 s-a pus accentul și pe soft skills, nu doar pe hard skills, la EXE Software fiind încă disponibile roluri de BI Developer, Mid-Senior, . Net Developer și Application Support Analyst.
EXE Software este una dintre cele mai mari companii românești de IT din țara noastră, fiind înființată în anul 2001 și având produse și servicii livrate în cinci din cele șapte continente din lume. Organizația este specializată în furnizarea de soluții și servicii IT de tip enterprise, susținând îmbunătățirea performanțelor și eficienței proceselor de business din interiorul fiecărei companii din portofoliul său de clienți.