- 30 Septembrie 2020
ANIS către Comisia Europeană: Trebuie să avem legi care sunt „startup friendly”
Declarația vine în contextul demarării operațiunilor DSA începute de Comisia Europeană, care vor include redeschiderea Directivei privind comerțul electronic și introducerea unei noi reglementări ex ante a concurenței pe piață.
Pe 8 septembrie s-au încheiat preconsultările cu privire la lucrările planificate. Forma finală a Legii Serviciilor Digitale (DSA) va avea un impact major asupra funcționării întregului spațiu digital al UE. Prin urmare, organizațiile din Europa Centrală și de Est, reprezentând companii din industria tehnologiilor digitale și avansate, precum și organizații comunitare și unii reprezentanți guvernamentali, au decis să înființeze în acest sens Coaliția Digitală.
Într-o declarație comună, aceștia au transmis Comisiei Europene unele propuneri, care, în opinia lor, ar trebui incluse în viitoarele reglementări. Poziția a fost semnată de reprezentanții României (ANIS și APDETIC), Bulgariei (Alianța Națională Digitală), Croației (HUP), Republicii Cehă (ASE și SPCR), Estoniei (ITL), Lituaniei (INFOBALT), Letoniei (LIKTA), Poloniei (Asociația Digitală Polonia), Slovaciei (ITAS și SAPIE), Sloveniei (Coaliția digitală a Sloveniei) și Ungariei (IVSZ).
Cadru legal transparent privind răspunderea pentru conținutul ilegalDupă cum se subliniază în declarație, Legea Serviciilor Digitale (DSA) ar trebui să garanteze protecția drepturilor de bază. „Cetățenii joacă un rol tot mai crescut în viața politică, grație instrumentelor și serviciilor online. Așadar, pe măsură ce elaborăm reglementări care afectează serviciile online, ar trebui să fim atenți, spre exemplu, la drepturile fundamentale de acces la informații și libertate de exprimare online”- se arată în document.
În plus, se menționează că viitoarele reglementări trebuie să identifice un echilibru între securitatea digitală și libertatea fluxului de date, precum și dezvoltarea de noi servicii.
Semnatarii consideră că viitoarea legislație ar trebui să ofere, totodată, un cadru transparent pentru răspunderea intermediarilor în ceea ce privește conținutul ilegal. Furnizorii de servicii digitale nu pot fi împovărați cu obligația de a analiza proactiv și, eventual, de a bloca tot conținutul partajat prin intermediul unui serviciu dat. Potrivit Coaliției Digitale, a decide ce este permis sau nu este o datorie a statului - o astfel de decizie nu ar trebui luată de antreprenorii privați.
Din acest motiv, Legea Serviciilor Digitale (DSA) ar trebui să reglementeze problemele conținutului ilegal pe baza principiului transparenței și să definească în mod clar ce reprezintă „conținutul”, „serviciile” și „produsele”, arată ANIS.
IMM-urile și legea „start-up friendly”În opinia organizațiilor care semnează scrisoarea, legiuitorii ar trebui să analizeze îndeaproape impactul oricărei noi legi asupra întreprinderilor mici și mijlocii și perspectivele lor de a continua să inoveze.
„Facem apel pentru a ne asigura că, în timp ce elaborăm reglementări privind serviciile digitale, va fi evitată presiunea excesivă asupra sectorului IMM-urilor și al startup-urilor. În timp ce proiectăm DSA, trebuie să ne amintim rolul și capacitățile întreprinderilor mici și mijlocii în dezvoltarea inovației ”- se menționează în declarație.
După cum explică organizațiile, companiile mai mici și creative sunt cele care aplică presiunea competiției asupra marilor corporații, reprezentând garanția diversității și a serviciilor noi pentru clienți.
„Este posibil ca introducerea unei noi legi să nu implice o povară legislativă costisitoare doar pentru marii jucători din piață, ci să determine excluderea companiilor mici din domeniu, prin afectarea competitivității”, se mai menționează în document.
Competențe digitale pentru angajațiDigitalizarea universală schimbă piața locurilor de muncă. Întrucât tot mai multe sarcini sunt realizate de mașini automate, angajații trebuie să dobândească noi competențe pentru a se adapta la companiile aflate în schimbare.
Astfel, este important să se creeze cât mai rapid programe educaționale care să permită angajaților din Europa Centrală și de Est să se adapteze la realitatea dinamică, atât prin dobândirea de noi competențe, cât și în ceea ce privește creșterea gradului de conștientizare a securității cibernetice.
În acest sens, ANIS a demarat în România un nou program de cursuri gratuite de tehnologie – TechTalent Growth – proiect cu finanțare europeană, al cărui principal obiectiv este creșterea nivelului de cunoștințe, competențe și aptitudini ale angajaților din companiile mici și mijlocii din domeniul IT&C.
Investiții în tehnologii avansateInvestițiile în soluții tehnologice care să stimuleze inovația – cum ar fi inteligența artificială (AI) și internet of things (IoT) – reprezintă, în prezent, o necesitate. „Facem apel la guverne să crească cota din bugetele naționale distribuită către aceste domenii, atât pentru construirea și sprijinirea segmentului de cercetare și dezvoltare (R&D), cât și pentru crearea de aplicații”, se arată în declarația comună.
Accesul la internet și serviciile digitale trebuie să fie un drept de bază al fiecărui cetățean din Europa Centrală și de Est. Dotarea fiecărei gospodării, până în 2025, cu acces la internet cel puțin prin soluția broadband, reprezintă o provocare comună pentru țările semnatare, se mai arată în document.
Reglementările trebuie să fie apoliticeCoaliția Digitală din țările Europei Centrale și de Est subliniază, de asemenea, faptul că noile reglementări ar trebui să evite acordarea unui avantaj nedrept ca urmare a influenței factorilor de decizie politică.
O piață unică digitală reală ar trebui să ofere șanse egale companiilor care își desfășoară activitatea, având la bază exclusiv alegerea consumatorilor și calitatea serviciilor furnizate. Potrivit organizațiilor, succesul noilor servicii digitale nu poate depinde de forma actuală a peisajului politic.
„În caz contrar, suntem expuși riscului de a crește inegalitatea dintre statele membre ale UE, ce ar determina o fractură internă a comunității digitale. Totodată, trebuie să evităm reglementările care ar putea dăuna economiilor emergente, mai puțin diversificate din Europa”- se arată în declarație.